Ministerul Finantelor Publice (MFP) a atras joi 317 milioane de lei printr-o emisiune de obligatiuni de stat de tip benchmark cu maturitate la 30 aprilie 2015, pentru care plateste o dobanda medie de 7,35% pe an, potrivit datelor BNR. Valoarea anuntata initiala a emisiunii era de 400 milioane de lei, iar bancile au depus cereri de cumparare de 547 milioane de lei.

Aceasta este o redeschidere a emisiunii din 8 martie 2010.

Ministerul Finantelor intentioneaza sa atraga 3,9 miliarde de lei in luna martie si 15-17 miliarde de lei in primul trimestru pentru finantarea deficitului bugetar si refinantarea datoriei publice.

Anul trecut, Ministerul Finantelor Publice a atras de pe piata mai putini bani decat a intentionat si a respins o serie de licitatii deoarece nu a acceptat sa plateasca o dobanda mai mare de 7% pe an.

Autoritatile romane si-au propus pentru acest an o tinta de deficit bugetar de 4,4% din PIB.