Lucrurile s-au schimbat în privința declarării veniturilor din chirii în 2024. Așadar, atunci când completezi Declarația unică la partea de estimări trebuie să ai în vedere un lucru important: chiriașul să fie persoană fizică. Dacă este firmă, atunci impozitul pe venit se reține la sursă. Așa cum am spus, este vorba despre veniturile anului 2024.

TaxareFoto: Mellimage | Dreamstime.com

Consultantul fiscal Cornel Grama ne-a ajutat în privința unui ghid detaliat de completare a Declarației unice 2024, inclusiv în ceea ce privește chiriile, atât pentru veniturile aferente anului 2023, cât și a estimărilor pentru 2024.

Ce trebuie să știi despre veniturile din chirii încasate în 2023

Dacă ai avut anul trecut chiriași, indiferent că au fost persoane fizice sau firme, atunci până la data de 27 mai trebuie să depui Declarația unică.

De la minutul 10 poți să vezi cum se completează, plus alte detalii importante care nu se află în acest text. În cadrul Tutorialului ai și exemple de completare pentru partea de contribuții.

Formularul trebuie depus de cei care au chirii care sunt calificate în categoria activităților independente. „Este ultimul an în care se poate opta pentru chiria în sistem real. Pentru 2024 se introduce o cotă forfetară de cheltuieli de 20%”, spune Cornel Grama.

Trebuie depusă și de cei care au venituri din cedarea folosinței bunurilor în scop turistic, dacă venitul net se determină în sistem real (adică din venituri poți să scazi cheltuielile deductibile).

Ce trebuie să știi la partea de estimări dacă ai venituri din chirii în 2024

Partea legată de estimări pentru impozitul pe venit trebuie completată doar dacă chiriașii sunt persoane fizice. Dacă sunt firme, PFA sau activități care își conduc contabilitatea proprie, impozitul se reține la sursă.

“Chirii în lei sau valută au acum secțiuni separate. La secțiunea II.1.1.A, după ce bifați „Cedarea folosinței bunurilor” e obligatoriu să bifați chirie în valută. Dacă bifați în lei, atunci impozitul este final: așadar, nu mai declari anul viitor chiria respectivă. Dacă bifezi în valută, atunci se completează la cursul valutar al datei precedente Declarației: adică dacă o depun azi, cu data de ieri. Anul viitor ANAF o să știe că trebuie să vii anul viitor cu încă o declarație prin care să regularizezi cursul valutar în funcție de cursul mediu BNR al anului 2024 care se va ști atunci”, spune Cornel Grama.

Vezi de la minutul 29:00 mai multe detalii.

Cine nu completează?

  • Cei care au arendă cu impozitul reținut la sursă, dar țin cont pentru plata CASS la plafon.
  • Cei care închiriază în scop turistic camerele situate în locuințe proprietate personală. Nu se declară în estimare, ci doar anul viitor când se pune cealaltă declarație. Când se regularizează anul 2024 atunci declară acest venit care e la norma de venit respectivă pe site-ul ANAF.

Dacă avem bunuri deținute în comun, contribuabilul completează secțiunea corespunzătoare cotei care îi revine din proprietate. Dacă sunt soț și soție, aceștia pot conveni printr-un act la notar ca doar unul din ei să se ocupe de declararea și plata impozitelor și contribuțiilor. Atunci nu mai trebuie să depună amândoi, ci doar unul.

De precizat că pentru chirii există o cotă forfetară de cheltuieli din 2024: de 20%.

Sursă foto: Dreamstime.com

Vezi și:

TUTORIAL VIDEO: Cum completezi Declarația Unică 2024

Declarația unică 2024: Cine completează subsecțiunile privind CAS și CASS la veniturile din 2023 / Sunt și categorii exceptate

Ai venituri din rețele de socializare, vânzări online, meditații sau videochat? / Ce trebuie să știi în 2024: în ce condiții te înregistrezi ca PFA și care-i treaba cu TVA

Cum ajungi ca PFA să plătești CASS de 1.980 lei, deși nu ai niciun venit ori ești pe pierdere sau ai închis afacerea