Danny Werfel, șeful Fiscului american (Internal Revenue Service - IRS), afirmă că acesta va trebui să își crească numărul de angajați la peste 100.000 în decursul următorilor 3 ani, o problemă spinoasă în contextul dezbaterilor politice din Statele Unite, relatează Reuters.

Danny Werfel, seful Internal Revenue Service (IRS)Foto: MARK WILSON / Getty images / Profimedia

Werfel a declarat luni, la împlinirea unui mandat de la preluarea funcției, că pe termen scurt vor fi căutați agenți care să ducă la o îmbunătățire a serviciilor pentru contribuabili și să gestioneze cazuri complexe de audit. El a precizat că IRS urmează să prezinte luna viitoare un plan detaliat privind planul său operațional strategic ce vizează o creștere a cheltuielilor cu 60 de miliarde de dolari în decursul următorilor 10 ani.

Vorbind despre necesitățile de angajare ale Fiscului american, Werfel a declarat că „suntem la 90.000 [de salariați] acum”. „Cred că pentru a ajunge la dimensiunea potrivită în următorii 2-3 ani trebuie să fim la peste 100.000, dar nu cu mult peste 100.000”.

Agenția Reuters notează că o asemenea cifră ar reprezenta o creștere cu peste 20.000 a numărului angajaților IRS comparativ cu nivelul din 2022, când el era de 79.000. Însă în același timp IRS pierduse până în anul respectiv 9,1% din personalul său total comparativ cu 2013, când avea 86.974 de angajați.

Numărul de salariați ai IRS ajunsese în 2019 la 73.519, după ani de tăieri ale bugetului, decise în principal când Congresul de la Washington era controlat de Partidul Republican.

Un raport al Trezoreriei americane a provocat îngrijorări în Partidul Republican

Creșterea anunțată acum de Werfel ca obiectiv este însă semnificativ mai mică comparativ cu numărul de 87.000 de agenți noi, mulți dintre ei înarmați, pe care legiuitori și alți politicieni republicani o vehiculează de mai mult timp că ar fi dorit de Fisc.

Acea cifră a fost derivată dintr-un raport din 2021 al Trezoreriei de la Washington, care estima nevoile brute de angajare pentru a face față unui val de pensionări în Fisc și nevoii de „reclădire” a personalului.

În condițiile în care conservatorii americani militează pentru taxe și impozite mici și un stat minimal, subiectul a devenit unul de dispută politică, membri importanți ai Partidului Republican acuzând IRS că vrea să își construiască o „armată”.

Werfel a mai avertizat în timpul conferinței sale de presă de luni că Fiscul are nevoie, pe lângă noi angajați, de fonduri suplimentare pentru a urmări anchete sofisticate și moderniza sistemele informatice cu care lucrează.

„Dacă nu adăugăm fonduri, atunci la un moment dat ne vom lovi de o stâncă și vom pierde o parte din acea capacitate” de audit, a transmis el.