In "Rise of the Planet of the Apes" omul se razbuna prin tehnica. Daca omul se trage din maimuta, maimutele se trag in cinemaul modern din om. In CGI, prin "motion capture", cimpanzeii, urangutanii si gorilele preiau trasaturi omenesti reale. Oamenii, in schimb, sunt aparent trecuti in planul doi.
Daca vrei sa ai o receptare corecta a acestui asteptat film al verii, poate ca nu trebuie sa pui stacheta prea sus. In al doilea rand, ar trebui sa stii ca acesta e doar primul capitol al unei povesti care se doreste mult mai ampla si mai dramatica. E doar inceputul (sfarsitului).
De aici si titlul. Invazia la care se face referire se anunta de-abia la final, pe Podul Golden Gate din San Francisco. La cum e scrisa povestea si la cat de greu se misca lucrurile, filmul e doar un preambul pentru un prapad viitor.
Dar, ca sa putem face presupuneri despre succesul seriei, ar trebui sa vedem si partea a doua, altfel e greu de crezut ca s-ar putea veni cu ceva atat de grozav incat cele sapte filme ale seriei incepute in 1968 si cele doua seriale de televiziune sa para extrem de desuete (exceptand poate filmul lui Tim Burton din 2001, al carui rost imi e in continuare neclar.).
Un motiv - singurul deocamdata - ar fi de ordin tehnic. Daca in 1968 maimutele erau interpretate de oameni (cam cum ne imbracam in copilarie, la carnaval, in costume de catei cu fermoar), azi ele sunt create pe calculator prelucrandu-se datele fizice si miscarile actorilor care le "joaca".
De pilda, liderul maimutelor, Caesar, e "interpretat" de actorul englez Andy Serkis, care a fost Gollum in trilogia "Stapanul inelelor" si care, prin "motion capture", isi imprumuta expresia - mai ales faciala - unui cimpanzeu dotat nu doar cu inteligenta, ci si cu un profil psihologic foarte asemanator celui uman.
Ca filmul, ca si seria originala, functioneaza pe baza unor paralelisme intre maimute si oameni nu mai e o noutate. Logo-ul de pe afis - "Evolution becomes Revolution" poate provoca insa rationamente pe care realizatorii cel mai probabil ca nu si le-au propus.
Logica nu e, insa, punctul forte al filmului. Savantul interpretat de James Franco si primatologul Freidei Pinto se comporta de multe ori ca si cum n-ar avea idee despre comportamentul maimutelor, fiind la fel de surprinsi ca si noi de reactiile acestora.
Cel mai putin dezvoltat personaj uman e cel pe care il interpreteaza Freida Pinto. El nu slujeste decat ca "love interest" pentru James Franco, uneori ca translator intre Caesar si stapanul lui si, poate mai ales, ca mama surogat pentru Caesar. Niciuna dintre ipostaze nu e asumata pana la capat, personajul ramanand decorativ.
Simpaticul James Franco are pozitia cea mai ingrata in pielea omului de stiinta care face teste cu retrovirusi pe maimute din dorinta de a obtine un medicament uman pentru tratarea Alzheimerului (boala de care sufera tatal sau).
El prinde mila de un pui ramas singur, il ia acasa si il creste - de la un punct neclar incolo - nu ca pe un animal de companie, ci ca pe un prieten-fiu (il si imbraca cu tricou si pantaloni, asa cum sunt umilite animalele la circ).
Daca Will Rodman e un savant atat de perspicace, de ce nu si-a dat seama de la momentul O ca nu e moral sa chinui maimutele injectandu-le retrovirusi si facandu-le mult mai destepte, dar fara a cunoaste efectele secundare? De ce, retroactiv, maimutele nu se supara si pe el asa cum se supara pe directorul laboratorului?
Daca am vrea cu tot dinadinsul sa psihanalizam personajul lui James Franco si, prin el, rasa umana, am spune ca oamenii au in continuare o relatie ambivalenta si ambigua cu stramosii lor, maimutele. Accepta si nu accepta filiatia. Dar n-are rost sa ne stoarcem creierii si sa incercam sa trasam linii drepte.
Miza filmului e de a renaste o serie cu sprijinul tehnicii. Problema apare cand unele secvente create pe calculator nu reusesc sa fie credibile si par ca din desenele animate. Trebuie sa faci uneori un efort de imaginatie ca sa iei maimutele ca pe niste fiinte reale si sa reintri in conventie.
Pe de alta parte, violenta cu care oamenii trateaza animalele e greu de privit, chiar stiind ca e vorba despre maimute create pe calculator. (Sa te descarci pe niste animale create in CGI e un indiciu si mai puternic pentru violenta innascuta a fiintei umane. In extremis, filmul acesta ar putea fi vazut si ca un fel de joc video pentru purgarea violentei impotriva animalelor.)
Cat priveste maimutele, ele isi "iau revansa" prin Caesar, creat de Pygmalionul Will Rodman. Evolutia lui Caesar e exceptionala si neverosimila (nu doar daca accepti greu conventia CGI-ului). Dar Caesar nu e vazut integral ca o maimuta, ci - umanizat cum e prin CGI - si ca un simbol al fiintei umane care, dornica de libertate si de progres, e in stare sa spulbere orice bariere.
Realizat de necunoscutul regizor britanic Rupert Wyatt (care a mai semnat doar un singur lungmetraj pana acum) "Planeta maimutelor: Invazia"/"Rise of the Planet of the Apes" nu a fost primit rau de publicul din SUA, unde s-a lansat in 5 august.
Criticii americani sau britanici nu l-au bestelit nici ei prea tare, deplangand constructia lacunara dar apreciind efectele digitale - spectaculoase, au spus unii -, mai ales personajul lui Caesar - despre care cineva a spus chiar ca face un rol "de Oscar". (Sa nu auda AMPAS.).
"Planeta maimutelor", film despre bunicul pamantului (sic) e, pana la urma, o dovada ca omul se crede in continuare buricul pamantului. Mi-ar placea sa vad un film despre oameni facut de maimute ( ca sa avem si punctul lor de vedere), dar pana si aceasta judecata se bazeaza pe instrumentele noastre de masura.
"Planeta maimutelor: Invazia"/"Rise of the Planet of the Apes" - regia Rupert Wyatt, cu: James Franco, Freida Pinto, John Lithgow, Brian Cox, Tom Felton, Andy Serkis. Premiera romaneasca - 12 august 2011.
2
9
