VIDEO Cronica de film: "Super 8" - Oda producatorului iubit

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Duminică, 24 iulie 2011, 18:29


super-8
Foto: Ro Image 2000
J.J. Abrams nu il elogiaza pe Steven Spielberg pentru ca acesta ii produce filmul. Autorul lui "Star Trek: Un nou inceput" e fan al filmelor acestuia inca din copilarie. "Super 8" e, asumat, un exercitiu de admiratie si nu filmul unui regizor cu pareri proprii. El demonstreaza nu doar de ce il iubim pe Spielberg, dar si de ce nu oricine poate fi Spielberg.

Exista ceva irezistibil in "Super 8", asteptatul film al lui J.J. Abrams, regizor nascut in 1966 si considerat ca are datele sa fie, ma rog, un nou Steven Spielberg. (De ce n-ar incerca sa fie un J.J. Abrams?).

Ultimul sau "Star Trek" (2009) era proaspat si energetic, iar "Super 8" - desi nu e un film personal, e nu doar un omagiu adus lui Spielberg, dar si un omagiu adus unui anumit mod de a face cinema (si al unui anumit timp).

Pentru cine are azi 20 de ani si crede, asa cum ii place criticului Magda Mihailescu sa spuna, ca cinematograful a inceput in 1990 - deci nu a vazut niciun film de Steven Spielberg -, "Super 8" e, clar, altceva decat "Transformers".

De fapt, „Super 8” e genul de SF lansat de Steven Spielberg - in care efectul special era secundar povestii, in care familia era la fel de importanta ca extraterestrul - chiar daca unii isi lasau familia balta si plecau cu nava spatiala (ca in "Intalnire de gradul 3"), si in care miezul povestii era mereu unul uman.

Extraterestrii nu erau rai. Ei interactionau bine cu cei de o anume curatenie, cu copiii (de orice varsta) sau cu animalele. Intre ei si oameni se instala o comunicare ce depasea nivelul telepatic. Era o comunicare empatica, semn ca cele doua specii erau, poate, inrudite.

In astfel de filme, intriga SF era mereu legata de fundalul personal al eroilor - copii fara tata, tati de familie fascinati pana la nebunie de un mister celest pe care nu-l puteau explica (probabil un reflex SF pentru tatii care-si paraseau in viata de zi cu zi familiile), mame care se straduiau sa compenseze lipsa celuilalt parinte.

Extraterestrii veneau si plecau, dar in urma lor (poate si datorita lor) oamenii se strangeau intre ei si reuseau sa surmonteze dificultatile de comunicare. Iar extraterestrii erau si o metafora pentru cei dragi, plecati intr-un fel sau altul de langa noi. Trebuia sa invatam sa ii lasam sa plece.

In 2003 Robert Zemeckis a facut, ecranizand romanul „Contact” al lui Carl Sagan, un film „spielbergian”. Prin presupusa calatorie a astronautei interpretate de Jodie Foster prin gaura de vierme, pana la intalnirea cu un extraterestru care lua imaginea tatalui sau mort, te facea sa constientizezi ca explorarea spatiului cosmic a fost tot timpul pentru om si o explorare a propriului sine.

Steven Spielberg a fost primul cineast care a pus in aceeasi ecuatie, plin de empatie si intr-un mod accesibil si profund uman, cucerirea cosmosului si viata noastra individuala, cu dramele fiecaruia si cu incercarea de a trai asa cum credem ca trebuie.

J.J.Abrams pare sa se inspire in „Super 8” nu doar din Spielberg, dar din intreg genul –adica si din „Alien”, si din „Godzilla” si din alte filme care au facut din extraterestri o amenintare. Extraterestrul sau, desi „bun” la suflet, arata monstruos si devine criminal din pricina rautatii omenesti, provocat de soldati. Intriga e, de altfel, destul de subtire.

Scena-cheie a filmului nu are nici 1% din intensitatea celei din „E.T.”, dar existenta ei te poate face sa te gandesti ca de la Spielberg incoace portretul-robot al extraterestrului s-a modificat pe masura ce sensibilitatea noastra in relatia cu universul s-a estompat probabil.

„Super 8” te invita sa ii acorzi simpatie macar si pentru santajul sentimental (pe fata) la care te provoaca. Esti fan Spielberg? Atunci o sa fii ochi si urechi.

Atentia iti e, insa, partial rasplatita. Filmul are parti bune si rele. Arata -    asta e de bine -, ca un film de epoca (actiunea lui se petrece in 1979, aproximativ concomitent cu actiunea din „E.T.”, lansat in 1982), deci vei regasi masinile de atunci, interioarele, vestimentatia, frizurile, muzica, textura peliculei, culorile.

Toate astea construiesc un aer familiar care devine si mai familiar datorita povestii, miscarilor de aparat si compozitiei cadrului (pe scurt, a   mai tuturor componentelor).

Steven Spielberg e doar producator, J.J. Abrams a scris scenariul singur, dar ce vezi pe ecran tradeaza admiratia ucenicului care a deprins iscusinta maestrului, dar nu are si o poveste suficient de buna astfel incat sa-i iasa un film ca facut de Spielberg.

E ceva ciudat in tentativa lui J.J.Abrams. Una e sa copiezi la fotograma, programatic, un reper pentru cultura populara - cum a facut Gus Van Sant cu „Psycho” (1998), si alta e sa faci un film suprapus peste universul unui alt regizor si din care personalitatea ta artistica sa nu se vada.

Aluziile la filmele lui Spielberg sunt prezente nu doar in poveste, ci in fiecare cadru, in detalii. Chiar daca micii interpreti (in special Joel Courtney si Elle Fanning) trec ecranul, ei n-au carisma lui Henry Thomas sau Drew Barrymore din „E.T.”, tocmai pentru ca simti ca personajele lor sunt niste imitatii.

Faptul ca e o imitatie e o calitate care pana la urma strica, pentru ca originalitatea autorului refuza sa transpara prin calc. „Super 8” rateaza emotia pe care orice film realizat de Steven Spielberg o emana si arata, pastrand proportiile  - „Psycho” de Gus Van Sant nu era un film rau –, ca un film memorabil e mai mult decat o suma de capitole bifate.

In ciuda fluentei si aerului retro, „Super 8” se sustine in principal prin sarpanta lui nostalgica. Dar atunci cu ce scop a fost facut?

Daca nu am bani sa imi cumpar o geanta Prada veritabila, pot sa imi iau una facuta in China, dar care arata exact la fel. Daca mi-e dor de un film de Steven Spielberg, prefer sa ma duc la videoteca decat sa vad un film facut de altcineva in genul lui Spielberg.

Cu apropourile si nereusitele sale (povestea subreda, proasta gestionare a suspansului – filmul incepe bine si se pierde pe drum, problemele de logica), dar si cu partile lui bune, „Super 8” nu e decat un film care imi face pofta sa revad „E.T.”.

(Titlul filmului nu e intamplator. Steven Spielberg a realizat primul film la 12 ani, pe Super 8 mm.).

„Super 8” – regia J.J.Abrams, cu: Joel Courtney, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich. Premiera romaneasca – 29 iulie 2011







Citeste mai multe despre   


















2863 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    hmmm (Duminică, 24 iulie 2011, 19:31)

    ampersand [utilizator]

    În urmă cu ceva ani, am citit că Oliver Stone, când a realizat Platoon, pentru o scenă avea întreaga echipă într-o pădure din Thailanda. I-a ţinut pe toţi actorii din dublă-n dublă, nedormiţi, nebărbieriţi, transpiraţi, murdari, nervoşi, iritaţi, 48 de ore, apoi i-a trimis la somn, în corturi. Toţi au adormit instant, numai bine ca, după jumătate de oră, să fie treziţi de bubuituri, explozii şi rafale de automat, generate, evident, de echipa de pirotehnişti. "Filmaţi acum!".

    Am văzut ET, Întîlnire de gradul III, Duel, în anii 80. Erau filme în care, la fel ca şi-n Platoon, prima jocul actoricesc, deoarece efectele speciale erau dificil de realizat, costisitoare - cine a văzut The Party cu Peter Sellers? :))) - şi foarte puţin computerizate. Erau machete, manechine, deci ceva palpabil, cu care actorii interacţionau. Ca actor, ţi-era frică de o petardă ce exploda la picioarele tale, iar manechinul diform din faţa ta îţi inspira frică sau scârbă. În condiţiile computerizate de azi, aşa ceva nu mai există, şi de aceea multe în multe secvenţe jocul actorilor apare fals, mimat. E suficient să te uiţi la expresia facială, la tenul curat ca lacrima în fumul şi praful exploziilor, la părul care stă nemişcat şi parcă vezi "ecranul albastru". Ăsta e marele păcat al filmelor de acest gen de azi: au prea multă tehnologie pentru un film real, şi prea puţină pentru o ficţiune completă.
    • 0 (0 voturi)    
      o completare (Duminică, 24 iulie 2011, 23:16)

      ampersand [utilizator] i-a raspuns lui ampersand

      C-am revăzut recent primele trei Star Wars (cele din anii 80): mi-am amintit că-n almanahul Anticipaţia din 84 era un articol despre, să zicem, "the making of Star Wars".

      Una dintre întîmplările povestite era că, la realizarea secvenţei din A New Hope în care Luke, Solo, Leia şi Chewie erau prinşi în compactorul de gunoi, chiar se folosise intenţionat gunoi, iar duhoarea l-a făcut pe "Luke" să-şi ţină respiraţia cam mult, de i-a plesnit un vas de sânge pe faţă şi dup-aia au trebuit să-l filmeze doar dintr-o parte vreme de vreo două săptămâni :D

      Un detaliu amuzant în Empire Strikes Back, aproape de finalul filmului, când Millenium Falcon "trece pe viteza luminii": Vader, descumpănit, se-ndepărtează de geam şi se poate observa că marginea de jos a mantalei e plină de praf de cum se frecase de podeaua navei :))
  • 0 (0 voturi)    
    "Contact" a fost ecranizat in 1997 (Duminică, 24 iulie 2011, 21:14)

    saureign [anonim]

    si nu in 2003, cum gresit s-a scris in articol
  • 0 (0 voturi)    
    Mi-a placut (Duminică, 24 iulie 2011, 22:32)

    gaspy [utilizator]

    Mie mi-a placut Super 8, Aveam vreo 13 ani cand am vazut ET. Nu pot spune ca filmul lui JJ Abrams vrea sa imite chiar tot, dar oricum, mie atmosfera mi s-a parut grozava, mi-era dor de un astfel de film... uman.

    Super 8 nu seamana doar cu ET, ci cu o intreaga era... de exemple am regasit ceva din Gremlins in el - nu ca actiune, ci ca atmosfera, personaje, atitudini.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă