Scurtmetrajul Numărătoarea manuală, scris si regizat de Daniel Sandu, a fost selectionat în competitia Festivalului de Film de la Sarajevo. Evenimentul se va desfăşura între 22-30 iulie. Filmul va concura pentru Trofeul “Heart of Sarajevo”, alături de productii din Bosnia-Herzegovina, Slovenia, Croatia, Turcia, Bulgaria, Ungaria si de un alt scurtmetraj românesc, Fotografia de Victor Dragomir, informeaza producatorul filmului.

Filmul "Numaratoarea inversa", regia Daniel SanduFoto: Parada Film

Produs de Parada Film, scurtmetrajul a avut premiera natională anul acesta la Festivalul International de Film NexT si a fost selectionat în competitia Zilelor Filmului Românesc a Festivalului International de Film Transilvania 2011.

Numărătoarea Manuală redă o zi obisnuită de muncă pentru Mircea, un angajat cu vechime la Compania Natională de Autostrăzi si Drumuri Nationale care încearcă să-l angajeze pe nepotul său George, un tânăr şomer cu facultate, la aceeaşi companie.

Munca lor constă în a număra maşinile care trec pe şoselele patriei în vederea unor statistici solicitate de Uniunea Europeană. Însă cei doi au păreri diferite despre munca pe care o prestează iar prietenia lor se transformă în conflict. Din distributia filmului fac parte actorii Alexandru Georgescu si Cătălin Stelian.

Regizorul Daniel Sandu a absolvit Facultatea de Cinematografie si Televiziune, specializarea regie de film si TV a Universitătii Media iar din 2003 lucrează în televiziune ca regizor si scenarist al unora din cele mai cunoscute seriale precum La Bloc, Fete cu lipici, Nimeni nu-i perfect.

Despre selectia filmului său la Festivalul de Film de la Sarajevo, regizorul Daniel Sandu declară: “E cea mai importantă recunoastere profesională a mea de până acum iar asta mă încurajează să îmi continui “drumul” spunând povesti interesante în imagini.”