Autorul filmului "Buna, ce faci?", care se lanseaza in 4 martie, sustine ca filmele colegilor sai de generatie imita televiziunea si "stirile de la ora 5". In interviul acordat HotNews.ro, Alexandru Maftei a mai spus ca filmul sau nu este un gest de fronda, desi crede ca Noul Val si criticii romani il pun la colt.
Iata cateva fragmente din interviul care poate fi urmarit integral in varianta video.
Iulia Blaga: Ai spus intr-unul din raspunsurile de la chat: "Estetica cinematografiei romane a devenit una gen camera ascunsa/reality show/camera de pe DN1, prin influenta televiziunii si a internetului. Ma intreb de ce nu se fac aceste filme cu telefonul." Sa stii ca un scurtmetraj filmat cu telefonul a luat Ursul de Aur la Berlin, in acest an.
Si mai spui: "Iar subiectele sunt luate din stirile de la ora 5". Trebuie sa recunosc ca m-a surprins raspunsul tau. Mi se pare cumva dur fata de colegii tai de generatie si de acelasi nivel de simplitate cu anumiti spectatori care resping in bloc un anumit gen de filme. In alt loc ai spus ca spectatorul tau ideal e cel care iubeste toate filmele. Cum explici acest paradox?
Alexandru Maftei: Eu cred ca cinematografia romana traieste un paradox pentru ca cinematograful e o arta care implica spectatorii. E o arta de masa, nu una elitista. Stiind ca acum cam toata lumea are si televizor, si internet la dispozitie, ma astept ca cinemaul sa fie altceva decat ce vedem la televizor sau altceva decat putem vedea pe internet.
I.B.: Ai senzatia ca filmele romanesti - banuiesc ca te referi la Noul Cinema Romanesc - ai senzatia ca varfurile acestei noi cinematografii indeplinesc criteriile pe care le-ai enuntat mai devreme? Adica par filmate cu telefonul mobil?
Al. M.: Nu. Ca in orice domeniu, exista si exemple bune si exemple proaste. Si filmele acestui nou val romanesc sunt unele bune si altele proaste. Sincer sa fiu, filmul romanesc care mi-a placut foarte tare a fost "Restul e tacere" (n.red.- de Nae Caranfil).
Mi-a placut si "A fost sau n-a fost?", al lui Porumboiu. Sigur ca se pot face si filme cu telefonul si sigur se pot gasi oameni la Berlin care sa le si premieze. Nicio problema. Nu stiu in ce masura aceste festivaluri de film au o mare legatura cu cinematograful sau au, mai degraba, legatura cu alte lucruri.
Ce am vrut eu sa spun in comentariul meu este ca in felul acesta cumva indepartam oamenii de cinema pentru ca acest stil obiectiv, documentaristo-camera ascunsa se poate gasi la televizor si e la televizor.
I.B.: Cred ca nu esti de aceeasi parere (sau, nu stiu, poate esti) cu cei care spun ca filmul tau a fost gandit ca replica la minimalismul din filmele romanesti.
Al. M: Nu, n-a fost gandit ca o replica sau ca o fronda. E filmul pe care am vrut sa il fac in felul in care am vrut sa-l fac.
I.B.: De unde a plecat ideea filmului - de la tine, de la scenarista Lia Bugnar sau de la producator?
Al. M.: Sotia mea a citit o stire intr-o zi in revista "Dilema Veche" si ea mi-a spus.
I.B.: Drept pentru care i-ai dat pe urma rolul principal...
Al. M.: Nu, n-a fost asa simplu. Ea mi-a dat articolul sa-l citesc si eu l-am lasat, cred, patru-cinci luni pe birou. Intr-o zi m-am trezit de dimineata cu ideea "poate azi facem ceva ca sa facem un film". Si mi-am spus: "hai sa iau toate subiectele pe care le mai am prin computer". Scrisesem cateva scenarii singur dupa experienta cu "Fii cu ochii pe fericire" si m-am gandit ca poate nu le am eu cu scrisul, ca meseria mea e sa fac filme, nu sa scriu filme.
Am auzit ca Lia mai scrisese piese, mai scrisese scenarii, si i-am dat un mail propunandu-i sa scrie un scenariu pe o tema pe care sa o stabilim impreuna. I-am trimis mai multe propuneri si aceasta i s-a parut si ei interesanta. Pe de alta parte, imi doream foarte mult sa fac un film de dragoste. De mult imi doream acest lucru.
I.B.: In mod programatic ai dorit sa lasi la o parte toate amanuntele care tineau de, pardon de expresie, mizerabilismul vietii cotidiene? Nu exista in filmul tau probleme cu banii, nu exista case urate, e o atmosfera foarte edulcorata si simplificata de lucrurile care fac viata in Romania uneori destul de trista.
Al.M.: Cred ca acest lucru a pornit de la momentul cand cautam niste locuri de filmare in exterior si ne doream noi un soi de arhitectura mai Art Nouveau.
Ne gandisem noi ca spalatoria e poate una mai veche, modernizata, si ne-am gandit ce interesant ar fi sa gasim un colt de oras care sa arate Art Nouveau. (...) Scenograful a zis ca ar fi interesant sa mergem la Oradea sa vedem orasul.
(...) Era foarte frumos, intr-adevar, dar ne-am dat seama ca, la modul la care vom filma noi povestea, nu prea o sa vedem cladirile alea. Plus de asta, erau si probleme financiare. Am cautat pe urma multe zile in Bucuresti coltisoare care sa arate diferit.
Cred ca lucrurile au pornit cumva de la decor. In scenariu nu era precizat unde trebuie sa filmam. Ne-am spus, ca totusi, sa nu filmam intr-un apartament de bloc din asta, comunist. (...)
Si am zis: "Hai sa facem atunci un decor in platou". Apoi ni s-a parut interesant sa construim decorul in asa fel incat sa ne permita anumite profunzimi de cadru, anumite miscari de aparat, anumite unghiuri. Treptat, lucrurile au evoluat spre un alt gen de abordare.
Acuma, cum sa zic, eu inteleg ca sunt probleme in Romania, dar asta se vede la televizor tot timpul. Nu zic ca cineastul trebuie sa spele pe creier oamenii care merg la cinema, dar mi se pare ca dragostea exista in Romania. De ce sa nu vorbim despre ea?
Dorinta noastra a fost de a face un film de dragoste. Acum vad ca am intrat intr-un conflict destul de clar cu toata lumea - cu criticii, cu ceilalti regizori, cu Noul Val. Nu mi-am propus acest lucru, am ajuns pur si simplu in situatia asta in care sunt pus la colt.
I.B.: Cum ai face un altfel de film cu Stefan cel Mare? O comedie romantica cu sutele de amante?
Al. M.: Cu Stefan cel Mare nu cred ca as face o comedie romantica, as face un film mai dur. Inca nu am conceptul. Toata treaba a pornit de la acel documentar pe care l-am facut pentru emisiunea "Mari romani". (...) Mi s-a parut ca ar fi bun un film despre Stefan cel Mare acum pentru ca ar fi un exemplu, cred, si un punct de reper. Dar nu stiu daca o sa ajung sau nu sa fac acest film.
1
2
