Debutul actoricesc al Christinei Aguilera nu trebuie tratat ca un film adevarat, ci ca un nou mediu de exprimare muzicala a artistei, caci, desi i-ar placea sa se compare cu celebrul "Cabaret" al lui Bob Fosse, filmul lui Steven Antin are destule note false. Trebuie sa iti si placa cat de cat interpreta ca sa nu sa te ascunzi sub scaun cand incepe sa cante.
Daca nu esti cel putin un vag admirator al Christinei Aguilera, rezisti greu si la bucatile muzicale, si la cele de "pe uscat". Solista s-a straduit, impreuna cu cohorta de cosmeticieni, hair stilisti, coregrafi, croitori, sfatuitori si cameriste sa arate cat mai diferit si mai sexy de la o clipa la alta. (Avem de-a face cu un film scump).
Cum nu are nici sex-appeal si nici vreun talent actoricesc iesit din comun, avand in schimb o voce foarte buna, multa ambitie si, ca sa fim rai (dar drepti!), si implanturi, Christina Aguilera are ghinionul de a fi condusa de un regizor mai interesat de momentele coregrafice si de cantitatea de paiete decat de poveste.
Linia de baza e intentionat simpla, fiind povestea clasica de succes: o tanara din Iowa, Ali, pleaca in Los Angeles pentru a face cariera si ajunge sa se remarce intr-un cabaret, luptand cu tenacitate sa o convinga pe patroana (Cher) ca e mult mai talentata ca dansatoare decat ca ospatarita.
In acelasi timp, Ali se imprieteneste cu un alt chelner si, din motive financiare, se muta la el, iar pana cand acesta (logodit in prima faza) ii va marturisi dragostea trec o mie de ani, rastimp in care lui Alice ii aluneca tricoul tot mai disperat de pe umar (la modul neglijent la care, vai, nici ea nu si-ar da seama).
Confruntat cu un scenariu care nu are nici macar ambitia de a pune niste fundite peste situatii-cliseu, spectatorul se vede nevoit sa-si mute expectatiile de pe desfasurarea actiunii exclusiv pe partea "fizica" (muzica si dans), asa cum ling copiii frisca de pe tortul uscat.
Patroana Tess e presata de banca dar, in acelasi timp si de un playboy bogat (Eric Dane) care se ofera sa cumpere cabaretul, planurile lui imobiliare fiind insa la fel de "kusher" ca cele sentimentale.
La fel ca in cu totul diferitul "A Prarie Home Companion" al lui Robert Altman, si aici avem de-a face cu un simbol al altor vremuri care e amenintat de timpurile moderne cu disparitia. Dar nu percepi nicio nota nostalgica, mai ales ca retro-ul e in permanenta "updatat" la ritmurile moderne si, mai ales, la stilul muzical al Christinei Aguilera.
Filmul e spectaculos pana la un anumit nivel, gratie momentelor muzical-coregrafice, costumelor din perle, sclipiciului, sex-appeal-ului dansatoarelor - fara a avea insa inventivitatea lui "Moulin Rouge" sau armonia registrelor din "Chicago". De aceea la un moment dat incepi sa te plictisesti.
Nici Christina Aguilera nu e Catherine Zeta-Jones, oricat de mult s-ar decolta si ar incerca sa joace. Filmul are umor la rastimpuri, de cele mai multe ori din cauza lui Stanley Tucci, care vine de fiecare data cu umorul inteligent de-acasa. Si Kristen Bell, in rol negativ, are umor.
Daca ai impresia (nu neintemeiata) ca personajul lui Stanley Tucci, sustinatorul patroanei, e cel mai bine scris din intreg filmul, cel pe care il joaca Cher e, din pacate, la fel de plat de la inceput si pana la sfarsit. Aflata la primul film muzical din cariera (ea fiind, de altfel, o foarte buna actrita), Cher se scalda in aceleasi ape, nici scenariul si nici regia nepermitandu-i sa se desfasoare.
Ca un fel de Angela Similea - prin traditionala-i coafura, statura si imaginea pe care o reprezinta in istoria muzicii - Cher sta imobila ca un Sfinx si isi recita replicile pe nas, evocandu-l pe Mickey Rourke in "Luptatorul"/"The Wrestler".
Sexagenara se tine foarte bine, numai ca rolul ei e doar acela de a o scoate in evidenta pe tanara vedeta, producatorii gandindu-se ca aceasta trebuia sa preia stafeta de la un alt nume mare. (De altfel, dintre toate melodiile de pe coloana sonora, doar doua ii apartin lui Cher).
"Burlesque" are trei nominalizari la Globurile de Aur care se decerneaza in 16 ianuarie - una la categoria Cel mai bun film muzical/comedie si doua la categoria Cea mai buna melodie originala pentru "Bound to You" si "You Haven't Seen the Last of Me".
Ambele melodii sunt la fel de pasabile ca intreg filmul. Daca "Chicago" era ca o sampanie pentru copii - sfaraia dar nu te ametea pentru ca reuseai sa te rupi de el odata ce ieseai din sala -, "Burlesque" e genul de musical din care preferi sa revezi, daca e sa fie, numai secvente disparate. Vreo sase-sapte minute cu totul.
"Burlesque: Vis implinit"/"Burlesque" - regia Steven Antin, cu: Christina Aguilera, Cher, Stanley Tucci, Eric Dane, Cam Gigandet, Peter Gallagher, Kristen Bell. Premiera romaneasca - 14 ianuarie 2011.
1
3
