Scurtmetrajul "Colivia", in regia lui Adrian Sitaru, a obtinut sambata, premiul II in cadrul Festivalului de Film ALCINE din Alcala de Henares, la sectiunea dedicata scurt-metrajelor europene, anunta Agerpres.

Gala premiilor a avut loc sambata in Teatrul Cervantes din Alcala de Henares, iar regizorul Adrian Sitaru a transmis un mesaj: "Sper ca si publicului i-a placut la fel de mult filmul ca si juriului, e important pentru un regizor de film sa ia premii, insa cel mai important este sa placa audientei, pentru asta sunt facute filmele. Ma bucur foarte mult pentru premiu, se adauga altor premii ce imi ofera incredere in ce voi face in continuare, in special fiindca COLIVIA este parte a urmatorului lung metraj la care scriu ce se numeste DOMESTIC, alaturi de alte povesti in acelasi stil despre animale si oameni."

Festivalul ALCINE se afla, anul acesta la cea de-a 40-a editie. La acelasi festival a mai fost premiat, in 2007, si scurtmetrajul "Lampa cu caciula", in regia lui Radu Jude.

La inceputul acestei luni, "Colivia" a castigat Uppsala Grand Prix, Marele Premiu al celei de-a 29-a editii a Festivalului International de Film de Scurt Metraj de la Uppsala, iar in luna iulie, filmul a fost distins cu Marele Premiu City of Vila do Conde al Festivalului International de Film de Scurtmetraj Vila do Conde din Portugalia.