Anul 1995. Pensionarul Ion I. Ion din Bucuresti, rau-platnic la intretinere, primeste intr-o zi instiintarea ca i se va acorda o medalie comemorativa pentru eroismul din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Desi nu-si aminteste ce act de eroism a savarsit (si se va dovedi ca n-a savarsit), el se va agata de medalie pentru ca e singurul lucru care ii mai da demnitate. Regizat de Calin Peter Netzer, filmul al carui protagonist e Victor Rebengiuc se inspira dintr-un caz real.
Nu stii daca sa razi sau sa te ascunzi de jena eroului. Ion I. Ion nu e un om care sa-ti fie simpatic. A votat cu Vadim, dupa ce in 1989 si-a turnat baiatul la Securitate numai ca sa il impiedice sa fuga din tara. Ajuns totusi in Canada, fiul (Mimi Branescu) nu vorbeste nici acum cu el. Nici sotia lui Ion I. Ion, pe nume Nina (interpretata de Camelia Zorlescu) nu ii mai raspunde la intrebari de sapte ani, desi locuieste cu el in acelasi apartament de bloc neincalzit.
In cel de-al doilea lungmetraj al sau dupa "Maria", realizat la o distanta apreciabila de acesta - tot sapte ani (!), Calin Peter Netzer lucreaza pe scenariul superb al lui Tudor Voican. Nu aveai cum sa ratezi un film cu o asemenea poveste. Prin intermediul lui Ion I. Ion avem acces la o generatie intreaga sau, mai bine zis, la mai multe generatii intregi. (Filmul ar putea fi citit si ca un corolar la "Felicia, inainte de toate", daca inversezi importanta personajelor si muti centrul de greutate.).
"Medalia de onoare" vorbeste fara metafore ori pretiozitati (in afara de metafora decoratiei) despre o generatie pierduta cu tot cu demnitatea ei. In cea mai importanta scena din film, cea in care eroul e invitat la Cotroceni impreuna cu alti veterani si premiat de presedinte (acesta fiind interpretat de Ion Iliescu), avem masura exacta a "integritatii" omului nostru.
Trailerul filmului:
Victor Rebengiuc ni-l reda nu doar in toata umanitatea, dar si in fericirea lui ingalata. Inarmat cu doua petitii din partea comitetului de bloc (pentru rezolvarea unor probleme administrative), dupa ce a lasat la filtrul SPP de la intrare setul de tacamuri pe care i-l adusese cadou, Ion I. Ion se incalzeste de emotie cand da mana cu presedintele si il minte fericit si aproape strigand: "V-am votat!"
Cum suna pe buzele sale acel plin de demnitate (pentru altii) "Servesc patria!" cand aflasem ca nu prea avea pentru ce sa fie distins pentru ca nu fusese erou? Cum pica aceasta nevinovata gudureala pe langa cel mai tare om din stat, dupa ce ni se infiorase pielea la auzul imnului "Desteapta-te, romane"? Cum creste jena pentru acest om cand il identifica pe cel caruia i se cuvenea medalia (se facuse o confuzie de nume, ca in Caragiale) si, vizitandu-l, ii cere sa renunte la decoratie?
Celor care au plecat din tara, "Medalia de onoare" le aduce aminte de ce au facut-o. Ion I. Ion nu e un personaj negativ. N-a omorat pe nimeni, nici cu motiv si nici fara. Dar are in el toate acele defecte dezvoltate in comunism ca intr-un incubator. In plus, nici nu realizeaza cat de odios si de trist e, din moment ce totul (viata fiului, existenta alaturi de sotie, treaba cu medalia) se invarte in jurul persoanei sale.
Nu stii daca sa razi sau sa plangi. Aparatul de filmat manevrat de Liviu Marghidan (care e si producatorul filmului) il insoteste pe Ion I. Ion, pensionarul cu sacosa, pe la monumentele bucurestene dedicate eroilor, sub o ninsoare murdara. Ce a mai ramas din demnitatea celor care isi aparau patria si mureau pentru ea? Ce a mai ramas din tara pentru care, odinioara, oamenii mureau?
Filmul nu isi propune sa dea raspunsuri, dar creeaza cadrul pentru ca aceste intrebari (si altele) sa ne preocupe. Daca odata cu "Maria" facea un film social asumat pentru export (dupa propriile marturisiri), cu accentele patetice care in 2003 inca se mai prizau vizavi de realitatea romaneasca, in "Medalia de onoare" Calin Peter Netzer a preluat onestitatea minimalista, desi se delimiteaza de trend.
Optiunea pentru muzica lui Philip Glass n-a fost fericita. Atat de personale, acordurile compozitorului american aduc toate filmele in care apar la acelasi numitor comun. Cu o singura exceptie (primul insert muzical), pasajele cu Philip Glass din "Medalia de onoare" par din alt film si bruiaza originalitatea povestii.
Neinspirat pe partea muzicala, regizorul a stiut in schimb sa lucreze cu actorii. Nu sunt note false decat la Cerasela Iosifescu, din rolul functionarei isterice de la Ministerul Apararii. Victor Rebengiuc e la fel de profesionist ca intotdeauna si la fel de loial personajului, oricum ar fi el (nici in redactia HotNews.ro nu l-a "barfit"!), iar Camelia Zorlescu e o surpriza foarte placuta in dificilul rol al sotiei care nu vorbeste mai nimic tot filmul.
Imaginea e voit intunecata si trista (e curios cum anii '90 au inceput sa semene in amintirea noastra cu anii '80), iar scena finala e nedecupata ca "Cina cea de taina" din "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", de Cristian Mungiu (o trimitere voita). Regia lui Calin Peter Netzer e corecta, dar lipsita de dorinta de a inova sau de avea abordari radicale. Ca in cazul filmului "Maria", regizorul e - ca neamtu'- profesionist chiar si atunci cand nu e original. Filmul are doua centre de greutate: povestea si Victor Rebengiuc. Poate ca un alt regizor ar fi scos si mai mult din scenariu. Asa a fost sa fie.
"Medalia de onoare" - regia Calin Peter Netzer, scenariul Tudor Voican, cu: Victor Rebengiuc, Camelia Zorlescu, Ion Lucian, Radu Beligan, Gabriel Spahiu, Mimi Branescu, Costica Draganescu, Anca Pandrea. Premiera romaneasca - 12 noiembrie 2010
4
0
