Regizorul Todd Phillips, care anul trecut a dat lovitura cu "Marea mahmureală"/"The Hangover", revine pe ecrane cu o nouă comedie. Păstrându-l din vechiul succes doar pe Zach Galifianakis, i-l pune alături pe Robert Downey Jr. şi îi expediază pe amândoi într-o călătorie cu maşina de la est spre vest. Râdem? Când şi când.
E adevărat, Todd Phillips n-a mai folosit scenariştii de la "Marea mahmureală". Singurul co-scenarist prezent pe genericul ambelor filme este el însuşi. În "Sorocul", obligaţia poantelor nu mai cade pe umerii mai multor personaje, ci doar pe cei ai lui Robert Downey Jr. şi Zach Galifianakis. Poate şi de aici dificultatea de a ţine spectatorii în priză timp de 95 de minute.
Între cele două filme există asemănări evidente, printre care rolul decorativ al femeilor sau, mai bine zis, rolul lor simbolic. Ele sunt destinaţiile spre care curg odiseile eroilor. În "Marea mahmureală", odiseea îi ducea pe eroi în Las Vegas, la petrecerea burlacilor. În "Sorocul", Robert Downey Jr. călătoreşte din Atlanta spre Los Angeles pentru a fi alături de soţia sa (Michelle Monaghan) care trebuie să nască.
Aceste evenimente cruciale constituie pentru eroi surse majore de stres, lucru care poate fi o justificare când o iau pe arătură. Şi o iau rău de tot, dar nu cât să se piardă definitiv şi să uite drumul spre casă. Personajul lui Robert Downey Jr., Peter Highman, e un arhitect coleric al cărui drum spre casă ia o turnură coşmarescă încă înainte de a urca în avion.
Ghinionul îi scoate în cale un individ grobian la înfăţişare şi obraznic când începe să vorbească, dar pe care arhitectul nu-l poate evita. Pentru că bărbosul grobian i-a strecurat o pipă cu iarbă în bagaj, arhitectul e flituit de vameş şi se urcă cu nervi în avion pentru a da peste acelaşi grobian degrabă doritor de socializare. Isteria lui Peter Highman e justificată, dar Todd Phillips nu ratează ocazia de a lua peste picior şi isteria antiteroristă.
Cu împuşcarea cu un glonţ de cauciuc de către ofiţerul din avion începe odiseea bărbatului care trebuie să plătească (mai ales "pe corpul fizic") pentru aroganţa sa. Dat jos din aeronavă, dimpreună cu sursa scandalului, Mark se vede nevoit să accepte călătoria auto alături de acesta, pentru că bagajul său împreună cu banii şi actele au plecat mai departe spre Los Angeles.
Aşa începe călătoria la sfârşitul căreia normal ar fi ca arhitectul să dea jos mâzga de pe inimă. Din păcate, transformarea acestuia e insesizabilă, iar dacă l-a schimbat ceva, acest lucru se pare că a fost graţie ierbii pe care a inhalat-o în maşină. Cât despre Ethan Tremblay, grobianul aspirant la meseria de actor, de multe ori el se poartă în aşa fel încât nervii tocaţi ai arhitectului să fie pe deplin justificaţi. Nici împrietenirea lor, care capătă accente sentimentale la final, nu convinge.
Dacă la "Marea mahmureală" râdeai mai tot timpul, aici izbucneşti în râs de câteva ori. Un câine care se masturbează e cu mult sub posibilităţile lui Todd Phillips, dar poate fi pe placul multor spectatori. În alt registru, cutia de cafea cu cenuşa unui defunct (aici, defunctul e tatăl lui Ethan Tremblay) e un motiv des folosit şi, din păcate, în contextul aceloraşi glume.
Odiseea care îl schimbă (teoretic) pe arhitectul antipatic, nu şi pe grobianul actor al cărui tată tocmai a murit îi duce pe cei doi de la est la vest şi implică accidente, situaţii limită la graniţa cu Mexicul, urmăriri automobilistice, momente sentimentale, droguri şi arme de foc, toate legate în permanenţă de iritabilitatea (justificată) a arhitectului. Cea mai ilariantă scenă se petrece în locuinţa unei traficante de droguri, interpretate de Juliette Lewis, care îşi lasă cei doi copii blonzi în grija arhitectului cât timp îi prezintă lui Ethan Tremblay oferta de iarbă, în bucătărie.
Acesta e cel mai provocator moment al filmului. Pentru că băiatul e obraznic, mai obraznic decât el, şi-l provoacă trăgându-l de cravată, arhitectul îl potoleşte aplicându-i un croşeu în stomac. E o situaţie mai incorectă politic decât cea în care arhitectul îl ia la mişto pe un fost combatant din Irak pentru a descoperi că acesta e, de fapt, în scaunul cu rotile.
În afara acestor scene atât de idioate şi de neaşteptate încât te fac să râzi (chiar şi vinovat), hazul mai mult lipseşte. Elementul esenţial al filmului nu e Zach Galifianakis, nici căţeluşul masturbator, ci Robert Downey Jr. al cărui joc a ajuns atât de cizelat încât pare translucid. Orice film în care joacă el merită.
"Sorocul"/"Due Date" - regia Todd Phillips, cu: Robert Downey Jr., Zach Galifianakis, Michelle Monachan, Juliette Lewis, Jamie Foxx. Premiera românească - 5 noiembrie 2010.
0
0
