Proiectul lui Tudor Giurgiu, "Despre oameni si melci", ia cea mai mare finantare de la CNC, desi "El Rumano", de Catalin Mitulescu, conduce la sectiunea lungmetraj. Rezultatele primei sesiuni din acest an a concursului de finantare a Centrului National al Cinematografiei s-au anuntat azi in cel mai discret mod cu putinta, fiind postate pe site-ul CNC, fara obisnuita conferinta de presa. Se datoreaza asta faptului ca un nou scandal a minat si aceasta sesiune? Oficial, CNC-ul ar fi in vacanta.

Altfel, noutatea e ca documentarele si filmele de animatie s-au jurizat separat si ca taxele de inscriere s-au marit considerabil. O alta noutate e ca sesiunea are loc tarziu, in conditiile in care anul trecut n-a fost niciun concurs de finantare (legea prevazand totusi doua sesiuni pe an).

La sectiunea lungmetraj fictiune au primit finantare 10 proiecte din 36 inscrise (enumerarea urmeaza punctajul incepand cu cel mai bine clasat): "El Rumano",- regia Catalin Mitulescu (initial fusese anuntat ca va fi regizat de Florin Serban), produs de Strada Film, "Despre oameni si melci"- regia Tudor Giurgiu, produs de Libra Film, "Toata lumea din familia noastra"- regia Radu Jude, produs de HiFilm, "Iguanele" - regia Marian Crisan, produs de Mandragora, "Doar cu buletinul la Paris" - regia Horatiu Malaele, produs de Casaro Film, "Domestic" - regia Adrian Sitaru, produs de 4 Proof Film, "Elisabeta Rizea" - regia Constantin Popescu, produs de Filmex Film, "Incatusat" - regia Adrian Popovici, produs de Artis Film Romania, "Ultimul corupt al Romaniei" - regia Sergiu Nicolaescu, produs de MediaPro Pictures si "A doua sansa" - regia Geo Saizescu, produs de Ro De Film.

Sub linie s-au aflat proiectele de lungmetraj al lui Radu Gabrea ("Lindenfeld", scenariul Lucian Dan Teodorovici si Florin Lazarescu), Calin Netzer ("Pozitia copilului", scenariul Razvan Radulescu), Adrian Sitaru ("In al zecelea cer), Nicolae Margineanu ("Am ceva de spus") sau Iosif Demian ("Random Act of Kindness").

Cea mai mare finantare de la sectiunea lungmetrj fictiune a obtinut-o proiectul lui Tudor Giurgiu, "Despre oameni si melci" - 1.635.000 lei din 2.300.419 solicitati. Pe locul doi in privinta banilor se afla "Ultimul corupt al Romaniei", de Sergiu Nicolaescu, scenariul Adrian Lustig, aflat totusi pe locul 9 in ordinea punctajelor.

Cel mai mare punctaj la sectiunea lungmetraj debut il are proiectul "Lupu" - regia si scenariul Bogdan Mustata, producator Strada Film. El primeste si cea mai mare finantare dintre cele cinci debuturi in lungmetraj fictiune - 988.753 lei. Este urmat de "Cainele japonez" - regia Tudor Jurgiu, "Roxanne by The Police" - regia Valentin Hotea, "Angelica"- regia Bogdan Dumitrache si "Acasa la tata" , regia -Andrei Cohn. Printre cele 20 de proiecte care nu au primit finantare se numara "Visul lui Adalbert" - regia Gabriel Achim, "Niciodata sa nu-ti pierzi speranta" - regia Mircea Diaconu sau "Gesturi tipic feminine"de Mara Nicolescu.

Doar sase proiecte de scurtmetraj fictiune au obtinut finantare: "Vaca finlandeza", de Gheorghe Preda, "Cheful", de Adrian Sitaru, "High Definition", de Adrian Sitaru, "Detasamentul orb", de Vlad Fenesan, "Silent river", de Anca Miruna Lazarescu si "Betoniera", de Liviu Sandulescu. In total, s-au inscris 79 de proiecte. 1.140.538 lei e valoarea totala a celor sase finantari, cei mai multi bani primindu-i Gheorghe Preda.

Sectiunea Documentar e cea care a fost samanta de scandal in acest an, Razvan Georgescu, membru al comisiei, iesind public inaintea anuntarii rezultatelor si cerand ministrului Culturii anularea concursului din pricina unor vicii de procedura. Razvan Georgescu a mai remarcat si faptul ca proiecte pe care el le-a notat cu note foarte mici au primit din partea colegilor de juriu, Doru Mitran si Marian Traian, note suspect de mari. (Un dosar despre acest scandal a publicat azi Valerian Sava in revista "Observator Cultural".).

Clasamentul nu s-a schimbat din pricina cineastului sustinut de colegii din Asociatia DocumMentor Alexandru Solomon, Florin Iepan sau Adina Bradeanu, si arata astfel: "Kakaia feedom? Eta carnaval", care va fi regizat de Serban Marinescu, Constantin Popescu si Andrei Gruzsniczki , "Maria, regina noastra", de Adrian Popovici , "Fantana tineretii", de Hanno Hofer, "Ultimele zile din viata lui Nicolae Ceausescu", de Radu Gabrea (dupa un scenariu de Grigore Cartianu), "Niascharian (sa renastem)", de Leonardo Tonitza si "Nevasta din India", de Robert Arpad Lakatos. Valoarea totala a finantarilor se ridica la 2.373.523 lei. In total, au fost inscrise 31 de proiecte, printre cele respinse figurand unele semnate de Florin Iepan ("C"), Anca Damian ("Crulic - Drumul spre dincolo"), Sorin Iliesiu ("Stalinism pentru eternitate"), Stephane Lucon ("Imparatul si principatele unite") sau Claudiu Mitcu ("El si ea").

Castigatorii de la sectiunea Animatie sunt: "Mercy street", de Alexandru Buzea , "Aventurile lui Boxhead si Roundhead", de Elliott Cowan, "Povestea lui Noni", de Leonardo Tonitza si "Scrisoarea a treia", de Luminita Mardare, Robert Wegeman si Velika Stoica, suma totala a finantarilor fiind de 2.154.800.

Sase proiecte au fost desemnate castigatoare la categoria Dezvoltare lungmetraj fictiune si documentar: "Tratat de descompunere" (produs de Mandragora), "Ileana" (Strada Film), "Astept eliberare" (Hi Film), "Circuitul business-ului in natura" (4 Proof Film), "Cain si Abel" (Periscop Pictures) si "11 ani" (Hi Film), suma totala a finantarii ridicandu-se la 97.067 lei.

Comisia de selectie a proiectelor cinematografice pentru sectiunea filme de fictiune de lungmetraj si scurtmetraj - productie si dezvoltare de proiecte a fost formata din:Constantin Chelba, Laurentiu Damian, Marius Iurascu, Florin Mihailescu si Calin Stanculescu. Din comisia de selectie a proiectelor cinematografice, sectiunea filme de animatie - productie si dezvoltare de proiecte au facut parte Manuela Hodor, Constantin Paun si Sergiu Plamadeala.

Fata de suma de 9.8 milioane lei anuntata initial pentru proiectele de lungmetraj fictiune, CNC a avansat o suma de 11.3 milioane lei, pentru ca finantarile sa ajunga la toata lumea, adica si la regizori foarte buni, cu premii si cronici bune, dar si la regizori in varsta sau/si falimentari. Se pune intrebarea ce bani vor ramane pentru a doua sesiune. Si in cazul lungmetrajelor de debut, suma anuntata, de 3.6 milioane lei, a fost ridicata la 4.4 milioane.

Rezultatele integrale ale concursului pot fi vazute aici.