Noua vedeta a filmului romanesc, Florin Serban, a fost invitatul HotNews.ro imediat dupa intoarcerea de la Festivalul de la Berlin, unde a obtinut cu filmul „Eu cand vreau sa fluier, fluier”, Ursul de Argint - Marele Premiu al Juriului si Premiul „Alfred Bauer” pentru inovatie artistica.

Florin Serban s-a referit in discutia avuta cu HotNews.ro la cum a fost primit filmul sau la Berlin si la cum se asteapta sa fie primit in martie, cand va intra in cinematografele romanesti, la lucrul cu detinuti si la intentia sa de a intemeia o scoala de actorie, sau la cat de lansata ii e cariera acum.

Asculta interviul cu Florin Serban

Descarca fisierul audio in format MP3

Iata cateva raspunsuri:

• „Romanii s-au obisnuit cu premiile, mai ales dupa performanta lui 4 luni, 3 saptamani si 2 zile. Pare foarte firesc ca un film romanesc sa mearga la un festival foarte mare si sa ia premii. Cred ca, daca stam putin deoparte si privim ce se intampla in cinematografia mondiala, ne dam seama ca premiile astea sunt atat de mari incat ne e putin teama se vorbim despre ele. (...) Sa castigi Palme d'Or-ul e ca si cum ai fi campion mondial la fotbal. Sa mergi la Berlin e ca si cum ai fi in Liga Campionilor, intre primele doua-trei echipe din lume.”

•  „Nu se poate ca un film sa placa tuturor. Daca le place tuturor inseamna ca ceva e in neregula cu el, inseamna ca n-are coloana vertebrala. Mi se pare nedrept sa judeci un produs artistic strict dupa subiect. Am citit comentarii si acum si mai devreme de genul „ah, iar facem filme cu tigani, iar facem filme cu cersetori”. Nu e vorba despre asa ceva. Noi facem filme artistice. Astea nu sunt filme documentare, nu sunt stiri de televiziune.”

• „Filmul intra in Romania in luna martie. Inca nu exista o data precisa. Filmul a fost facut pentru publicul din Romania. Pentru salile de cinema din Romania si pentru publicul tanar din Romania, caruia ii place sa mearga la film.”

•  „Cand am urcat pe scena, Renée Zellweger ne-a multumit pentru film. Werner Herzog, presedintele juriului, ne-a spus pe urma ca juriul n-a vrut sa ne dea un singur premiu, ci un premiu cu un semn de exclamatie, si sa marcheze faptul ca filmul nostru spune ceva intr-un mod cu totul special. De aceea ne-au dat Marele Premiu al Juriului si Premiul Alfred Bauer care e un premiu foarte special, pentru inovatii in domeniul filmului. Cand a inceput ceremonia, nici nu aveam un discurs pregatit.”

• „Celelalte filme din competitie aveau un limbaj cinematografic penetrant, erau foarte rotunde si frumos povestite (...), dar nu cred ca aveau forta filmului nostru. Iar forta acestui film e data in primul si-n primul rand de poveste. (....) Eu sunt convins ca in Romania filmul o sa fie vazut si o sa aiba succes de public, sunt convins insa ca o sa fie foarte multi care o sa spuna : Din nou filme in care vindem Europei si lumii intregi imaginea unei Romanii in care tinerii au probleme...” 

• Directorul Berlinalei, Dieter Kosslick, „e un om foarte taios, care nu face complimente gratuite si care cand face unul, e pe bune. Lui i-a placut foarte mult filmul si ne-a spus ca a fost singurul din competitie pentru care nu au fost dezbateri la selectie. Se intampla ca selectionerii sa spuna despre cutare film: da, e bun, dar il luam in Forum sau in alta sectiune. La filmul nostru a fost da de la tot comitetul de selectie.” 

• „Vizavi de festivitatea de premiere, eu aveam sufletul impacat. Chiar daca n-am fi luat nimica, am simtit ca am facut treaba buna. Am proiectat un film care a placut publicului. (...) N-as fi plans si nu m-as fi dat cu capul de pereti daca nu luam nimic.”

• „Lucrurile sunt atat de pe muchie in industria asta. Faci un film, se bucura de succes, iei niste premii si toata lumea te aplauda. Daca urmatorul nu are acelasi succes, nimeni nu se mai uita la tine. Despre cariere lansate cred ca sunt cativa regizori in lumea asta care pot vorbi. Acesta e un domeniu in care te lupti pana la al 10-lea film sa strangi banii, sa-l faci asa cum vrei tu, sa faci cat mai putine compromisuri.” 

• „Vreau sa fac o scoala de actorie pentru cei care vor sa fie actori de film, dar care n-au ajuns la UNATC. Nu cred ca ai nevoie de trei ani de scoala de teatru ca sa faci film. La noi e cumva regula: esti actor daca ai patalama si UNATC. (...) Pe de alta parte, la cursuri de actorie poti merge asa cum mergi la gimnastica, la fitness sau la inot. Sau ca la dentist: scoti ce nu bun si lasi ce e bun. Iti pui sufletul pe masa, il cureti, dupa care il pui la loc.”

• „In relatia cu detinutii cred ca am primit mai mult decat am dat. Eu m-am dus acolo cu sufletul deschis si i-am pretuit asa cum pretuiesti orice om pe pamantul asta. Efortul meu a mers spre a ma elibera de cliseele cu care eram incarcat cand m-am dus acolo. Din partea lor cred ca a fost mai mult. (...) Pentru ei ideea a fost la inceput ca a venit unul de la Bucuresti care le pune filme. De aia au venit la cursurile de actorie. Le-am pus niste filme cu karate la inceput (...), niste secvente, si le-am explicat cum se lucreaza cu cascadorii, cum se fac efectele speciale. (...) Unii credeau ca atunci cand actorului i se taie mana, el a fost platit foarte bine si intr-adevar i s-a taiat mana.”

• „Am lucrat cu unii copii care erau analfabeti. Nivelul lor era foarte diferit. Erau copii care stiau sa scrie si sa citeasca si care se descurcau, si copii care pana sa ajunga in puscarie nu dormisera niciodata singuri in pat, ci cu inca cinci frati, copii care n-au mers niciodata la scoala si care n-au vazut niciodata televizor. Am lucrat cu copii pentru care filmul nu e diferit de stiri. Adica ei cred ca se intampla ceva acolo si sunt niste oameni cu camera care filmeaza in momentul in care se intampla. E ingrozitor.” 

• „A fost un proces de durata pentru ca, daca simt ei ca vrei ceva de la ei si vrei sa li te bagi in suflet, se inchid. (...) Mi-ar placea sa cred ca le-am schimbat viata, dar as fi naiv. Cred ca catorva dintre ei, daca inteleg intr-adevar ce li s-a intamplat si ce li se intampla, li se poate schimba viata. Conteaza mai putin ce faci tu pentru cel despre care se spune ca i se schimba viata cat ce face el dupa ce i se da o sansa.”