Producatorul Tudor Giurgiu: "Cineva spunea ca in Romania nu mai merita sa faci filme pentru public pentru ca oamenii nu mai merg la cinema. Mi se pare o atitudine extremista"

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Joi, 29 octombrie 2009, 18:00


Tudor Giurgiu
Foto: Arhiva personala
Stabilisem un interviu cu Tudor Giurgiu pentru a vedea cum a reusit sa aiba in acest an un film la Cannes si altul la Berlin, si cum resimt producatorii romani criza. Ajunsa in sediul din Plantelor, aflu ca Libra Film se muta in curand intr-un singur sediu, cel din Popa Soare, si ca abia incepute, filmarile la „Undeva la Palilula”, de Silviu Purcarete, depasesc deja si bugetul, si zilele de filmare prevazute. Sa faci film in Romania nu e usor, dar pe vreme de criza devine aproape sinucigas. Pentru 2010, Libra Film isi va restrange proiectele, asteptand vremuri mai bune, producatorul Tudor Giurgiu pregatindu-se pentru comedie, gen agreat de public.

Iulia Blaga: Esti intr-o situatie atat de grava cu filmul lui Silviu Purcarete?
Tudor Giurgiu: Situatiile au o iesire, dar este un an foarte prost, si nu doar pentru productia de film. E destul de greu sa te apuci de o productie gigantica pentru Romania, tara unde de regula se fac filme in garsoniere, infatisand felii de viata. Or, ce isi doreste domnul Purcarete este un tort glacé, un film baroc. Cu toate ca filmul a cistigat in 2006 la concursul de proiecte de la CNC, a durat pana am lucrat pe scenariu, am facut probe si am strans banii. Am cautat in toata tara un loc unde sa imaginam oraselul de provincie in Romania anilor 60. N-am reusit, asa ca am decis sa-l construim in platou. Dar un platou traditional de film ar fi costat mult, asa ca scenograful Dragos Buhagiar a gasit o hala dezafectata in uzinele Republica. Acolo filmam. Avantajul e ca hala are deja o sina de cale ferata, deci a fost usor sa aducem o locomotiva care sa treaca prin mijlocul curtii de spital care reprezinta decorul principal al filmului. Or, sa faci toate astea in Romania anului 2009, in criza, adica sa construiesti decoruri, sa aduci obiecte, animale si peste 50 de actori.

I.B.: Animale?
T.G.: Da, am strans peste 200 de broaste care stau acolo cu noi ca intr-un microclimat. E o productie ambitioasa, numai ca ne-am trezit ca nu avem toti banii ca sa o terminam, asa ca incercam sa filmam cat de mult putem cu banii pe care ii avem, dupa care sa montam si sa aratam materialul mai multor posibili producatori sau distribuitori (din strainatate, in special), si sa incercam sa obtinem si restul de bani.

I.B.: Dar nu aveati deja doi co-producatori straini?
T.G.: Aveam un co-producator german care a incercat sa obtina bani din Germania si n-a reusit. Iesind el din schema, a iesit si co-producatorul austriac. Numele foarte mare al regizorului nu e intotdeauna o garantie daca vine din teatru, mai ales ca Silviu Purcarete e debutant in cinema. In general, oamenii de business din domeniu au foarte mare reticenta vizavi de cei care vin din teatru. Au existat experiente negative de lucru cu regizori de teatru deveniti regizori de film. Asa ca ne-a fost foarte greu sa adunam banii.

I.B.: Oricum, nu pari foarte ingrijorat.
T.G.: Aoleu... Niciodata nu mi-am dorit sa fac un film cum mi-am dorit sa fac „Undeva in Palilula”, dar niciodata n-am simtit mai bine sabia deasupra capului. N-am fi putut face filmul fara un efort colectiv, de la constructorii de decor si noi, producatorii, care venim deocamdata pe bani zero, pana la actorii care au venit pe salarii mult diminuate numai ca sa joace la Purcarete. Toti spera ca fac un altfel de film in peisajul cinematografic destul de monocrom de la noi.


In 2010 Libra Film incepe un singur lungmetraj

I.B.: Ce reteta ai avut de ai reusit sa ai in 2009 doua filme produse de tine si de Libra Film la cele mai importante festivaluri din lume?
T.G.: Reteta a fost ca s-a intamplat. A fost o potriveala de contexte si de timpi. Nu poti planui nimic cu atata timp inainte. S-a intamplat sa intram in proiectul „Katalin Varga”, in care am crezut foarte tare, eu mai putin la inceput, sotia mea Oana mai mult. Filmul era deja filmat cand l-am cunoscut pe regizorul Peter Strickland. Am decis sa investim in postproductie si cu acest film aproape abandonat am ajuns la Berlin, dupa ce am cooptat o casa de distributie internationala din Paris, Memento.

Cu filmul de la Cannes, „Cendres et Sang”, iar a fost o potriveala pentru ca l-am filmat anul trecut si l-am terminat inainte de Cannes, fiind pe urma luat in Selectia Oficiala, ca un omagiu adus lui Fanny Ardant. M-as fi bucurat foarte tare sa fi fost si la Venetia cu filmul lui Titus Muntean, „Caravana cinematografica”. Filmul n-a fost luat la Venetia, dar a fost selectionat la Pusan in competitie si fi prezentat si la festivalurile din Salonic si Cottbus. Cred ca ii facem premiera locala in martie 2010. „Katalin Varga” intra mai repede la noi, pe 13 noiembrie. A mers foarte bine in salile din Anglia si Franta. Sper sa ia si un premiu la Premiile Academiei Europene de Film.

Cu asta se va incheia un an foarte bun pentru noi care va deschide portile unui an plin de incertitudini. Vreau sa ne oprim, sa nu mai incepem niciun proiect nou. Poate sa incep eu un film ca regizor si pe care tot noi sa-l producem, dar acesta ar fi singurul lungmetraj pentru la anul. Urmeaza sa ma hotarasc care anume din cele doua proiecte ale mele voi regiza, dar prioritar in 2010 va fi sa terminam ce am inceput, adica „Ursul”, de Dan Chisu, si filmul lui Silviu Purcarete, „Undeva la Palilula”. Mai sunt documentarele, dar ele sunt de durata mai mica, cu alta anvergura de buget si cu un risc mult mai mic. La Festivalul ASTRA de la Sibiu, care e in desfasurare, avem patru filme, dintre care doua premiere, „Drumul pasarilor” de Clara Trencseny si Vlad Naumescu, si „Copiii uraniului” de Adina Popescu.


Facilitatile fiscale ar usura productia de film

I.B.: Deci urmeaza un an in care restrangeti cheltuielile, din moment ce va si mutati intr-un singur sediu.
T.G.: Nu stiu daca e vorba de anul acesta sau e in general, dar productia de film din Romania si din Europa nu e o activitate care sa genereze un mare business decat daca ai niste studiouri unde sa lucrezi constant. Ce au facut Castel Film si MediaPro mi se pare extraordinar, dar si ei supravietuiesc cu greu in aceasta perioada de criza, pentru ca statul nu ii ajuta absolut deloc. Pana si Cehia si-a schimbat recent Legea Cinematografiei si va propune niste stimulente fiscale celor care investesc in productia de film. Daca vii de la Hollywood si cheltuiesti 100 de dolari in tara lor, primesti inapoi 20, ceea ce la noi inca nu se intampla. Daca eu, mic producator independent, vreau sa dezvolt mai multe proiecte, imi e foarte greu sa adun banii. Romania nu are un sistem legislativ bine pus la punct care sa-mi permita sa adun bani din mai multe surse de finantare. Asa ca fie faci o chestie destul de kamikaze - iti pui la bataie proprii bani, asa cum am facut cu „Katalin Varga” (intamplarea a facut sa fie singurul film de pana acum din care ne vom scoate banii si care va genera si profit), fie faci gesturi disperate cum am facut cu filmul lui Silviu Purcarete, care e o aventura cap-coada si in care inaintam cu capul inainte, crezand ca e un film important care poate nu va aduce bani, dar care va genera comentarii si sper ca si premii. In rest, solutia pentru un producator mic e sa faca filme de buzunar, filme pe strada cu cativa actori.

I.B.: Cat de rau e pronosticul pentru 2010?
T.G.: Cred ca va fi tot mai rau pina cand nu se pune in aplicare un mecanism mai corent de sustinere a filmului. Ceea ce s-ar putea face cu un minim energie - nu e nevoie de mai multi bani -, e sa fie introduse niste stimulente fiscale ca sa putem da ocazia unor firme din Romania sa investeasca in productia de film si care sa fie scutite de impozitul pe profit.

I.B.: Poate ca ceri prea mult, din moment ce anul acesta s-a decis exceptarea de la contributia la Fondul Cinematografic a cazinourilor si jocurilor de noroc.
T.G.: Cristian Mungiu spune ca n-am reusit sa profitam de momentul Palme d’Or. Nu doar ca n-am reusit, dar l-am si aruncat la cos. Daca te uiti la ce se intampla in Polonia, Turcia, Ungaria sau Cehia, vezi ca de fapt exista o atitudine si o vointa mult mai coerenta a autoritatilor de a ajuta productia de film. Institutul National de Film din Polonia a impins primariile sa se organizeze si sa faca fonduri regionale pentru productia de film, ca in Germania. Cele mai mari municipalitati din Polonia, sapte sau opt la numar, isi pun in fiecare an in buget in jur de 260.000-400.000 de euro cu care finanteaza productia de film. Obligatia producatorului este de a filma pe teritoriul regiunii respective, de a cheltui acolo si de a folosi in echipa oameni din zona respectiva. Lucrul acesta ar fi simplu de facut si la noi daca ar exista o institutie care sa faca aceste eforturi. Eu n-am apucat intr-un an de zile sa termin un scenariu. Poate ca mai vreau sa regizez si un film. CNC-ul, MCC-ul sau amandoua impreuna ar trebui sa inteleaga ca o chestiune legata strict de legislatie. Sa mearga cineva la ministrul Finantelor si sa-i explice ca nu vrem bani, dar ca Romania poate atrage mult mai multi bani daca face aceste deduceri si pune in practica politica de stimulente fiscale.  Cred insa ca e o nepasare generala legata de situatia cinematografiei. Singurele momente cand exista un sentiment national de raliere la cauza cinemaului sunt scandalurile la un festival international (cum a fost la Venetia) si cand se mai obtine un premiu. Deceptia mea se transforma in pesimism, pentru ca vad ca exista o generatie de oameni tineri care n-o sa mai aiba nicio sansa.


„Ma gandesc serios sa fac povesti care intereseaza piata internationala. Poate chiar sa filmez in engleza”

I.B.: E un soi de curent de opinie mai nou care considera ca succesul filmelor romanesti in afara e o chestie inventata de cineasti sau de presa din Romania.
T.G.: Niciodata pana acum filmele romanesti n-au rulat in salile din strainatate. In aceeasi luna la Londra s-au putut vedea in cinematografe „Amintiri din Epoca de Aur” si „Katalin Varga”, in timp ce „Cea mai fericita fata din lume” era proiectat la Festivalul de film de la Londra. Cum poti sa spui ca e un cinema care nu exista?

I.B.: Cat de greu e pentru un producator din Romania sa gaseasca parteneri in strainatate?
T.G.: E tot mai simplu, doar ca depinde in mod fundamental de proiect. Un proiect din „ciclul minimalismului romanesc” sau al feliei de viata gaseste tot mai greu suporteri in vest pentru ca - e parerea mea personala -, acest tip de curent si de abordare s-au cam trecut. Nu mai tin.

I.B.: Dar nici pentru Silviu Purcarete n-ai gasit bani in afara.
T.G.: Asta spun, doar daca nu ai in spate un regizor de film confirmat, care a avut si alte succese. Sunt convins ca daca Puiu, Mungiu sau Porumboiu ar veni cu un nou proiect, si-ar gasi co-producatori in afara, indiferent de scenariu. In rest, e extrem de complicat sa gasesti. Orice producator, fie ca e francez, neamt sau austriac, are nevoie de un subiect care sa rezoneze in tara lui pentru a-i putea gasi fonduri. Ma gandeam foarte serios ca in anii urmatori s-ar putea sa fiu nevoit - pentru ca m-am saturat sa fac filme interesante care sa nu aiba un grad de interes pentru cei de afara -, sa fac doar acele povesti despre care stiu ca pot interesa piata internationala. Poate chiar sa filmez in limba engleza. Am ajuns intr-un moment in care apreciez, n-as spune cinic, dar destul de lucid, situatia pietei de film din strainatate. Imi dau seama ca e foarte greu de patruns cu un film romanesc vorbit in romana si facut de un regizor poate debutant dar nu extraordinar de talentat. Experienta de la „Katalin Varga” mi-a aratat ca un film care costa foarte putin, care trateaza o poveste interesanta intr-o maniera neobisnuita, si care e facut de un regizor extrem de pasionat si de tenace e o reteta care functioneaza, inclusiv financiar. Nu cred ca o sa mai tina sa faci filme doar de dragul de a le face. Personal, n-o sa ma mai intereseze. Mi-as mai dori sa produc in  urmatorii ani niste comedii, ca sa vad daca in Romania genul acesta a murit cu totul sau nu. Ma bucur ca in acest an am reusit sa filmam „Ursul” lui Dan Chisu, care e un film foarte comic si care in mod normal ar trebui sa placa publicului.

I.B.: Deci te vei modela dupa gustul public.
T.G.: Desigur, cineva spunea ca in Romania nu mai merita sa faci filme pentru public pentru ca oricum oamenii nu mai merg la cinema. Mi se pare o atitudine extremista. Sigur, poate ca publicul nu mai vrea un anumit tip de filme, ca s-a saturat de o anume zona de gri, dar cred ca peste tot in lume cand faci o comedie, oamenii vin. Si nici nu mi se pare un gen minor. Dar  si acesta va fi un pariu pentru mine.

I.B.: Cati angajati ai la Libra Film?
T.G.: Cred ca suntem sase cu totul. Asa e si in strainatate. Producatorii care au si studio au un staff foarte mare, de la electricieni pana la producatori si regizori secunzi, cum e cazul la Castel Film si la MediaPro Pictures. In rest, companiile medii cum suntem noi,  HiFilm sau Strada Film au echipe foarte mici care, atunci cand filmeaza, aduna freelanceri de pe piata libera.


„Imi dau seama dintr-un prim montaj daca filmul va prinde sau nu”

I.B.: Au existat producatori straini ale caror proiecte le-ai refuzat?
T.G.: Multi. Au fost producatori care au crezut mai ales ca se pot aduce bani din Romania pentru proiectele lor, insa daca nu crezi intr-un scenariu e foarte greu sa lucrezi. Intr-unele din proiectele pe care le-am respins era vorba fie de o Romanie destul de sordida, aberant de sordida, si destul de necredibila, fie erau filme de actiune care nu mi-au spus nimic. Nici macar nu cred ca as fi castigat asa mult. La anul asteptam niste producatori englezi care au un subiect foarte interesant: o poveste despre rapirea unui diplomat in Georgia. Scenariul e bun, iar ei sunt niste oameni cu care iti face placere sa lucrezi. Tipul asta de servicii, ca nu sunt co-productii, le faci ca sa mai castigi niste bani. Mai platesti chiria sediului samd. Daca in America productia de film e ca orice alta industrie, si producatorul stie ca daca baga un milion de dolari peste patru ani poate face patru miliarde, in Europa e altfel. Trebuie sa-ti securizezi de la bun inceput un buget, un salariu care sa-ti acopere munca pentru un an sau doi.

I.B.: Asta nu ti se intampla si tie.
T.G.: As fi vrut, pentru ca iti vorbeam despre proiectul lui Purcarete. Eu nu castig inca salariul meu de producator. Vine in anii urmatori. Compania care vinde „Katalin Varga” in strainatate a estimat ca filmul ar putea genera in jur de 100.000-150.000 de euro in toate teritoriile. Or banii astia vin in timp, iar o parte din ei va amortiza investitia. Sunt niste detalii de piata pe care deja le simt. Mi-e neplacut sa-i spun acest lucru unui regizor dupa ce am vazut un prim montaj, dar pot sa-mi dau seama daca filmul nu va functiona.

I.B.: Pot sa-ti dai seama si din faza de scenariu?
T.G.: Acolo poti sa-ti dai seama daca scenariul e bun sau prost, si daca are potential sa devina un film bun. Nu neaparat vandabil pentru ca depinde cum il filmezi. Am avut surprize de filme pe care mizam mult mai mult la faza de scenariu si care, o data filmate, nu m-au mai prins.

I.B.: Cum se invata meseria de producator in Romania?
T.G.: Deocamdata furand de la altii. Am inteles ca exista demersuri facute pentru a se infiinta de la anul o clasa de productie la UNATC, asa cum exista in toate scolile de film. In rest, se invata facand cursuri si stand pe platou. Dar nu se invata neaparat pe platou. A fi producator nu inseamna musai a fi un  bun director de productie. Am vazut producatori germani sau francezi care habar n-au cum se manageriaza pentru ca ei se ocupa strict cu adunatul banilor. De asemenea, cred ca e foarte important sa calatoresti, sa participi la drinkuri si la diverse intalniri in contexte mai putin oficiale ca sa schimbi informatii. Meseria asta e foarte interactiva. 






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















914 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    OMG!!!! (Joi, 29 octombrie 2009, 20:42)

    io [anonim]

    hahahahhahaha...panarama asta este acum producator de film???? dupa ce a falimentat TVR-ul fara raspunda nici penal, nici administrativ pentru asta, acum se da mare manager in industria filmului????OMG, pana unde poate merge auto-suficienta unora....
    • 0 (0 voturi)    
      vai de tine (Joi, 29 octombrie 2009, 22:06)

      Marius [anonim] i-a raspuns lui io

      Draga io,

      il stii cumva be Tudor? El a falimentat TVR-ul?cum poti sa spui ca cineva e panarama fara sa stii toate detaliile destituirii sale. TVR s-a falimentat de unul singur din cauza unei societati politice fara coloana vertebrala. Esti mai panarama tu ca faci afirmatii de care nu ai habar de cariera lui si calitatile si performantele lui.
  • 0 (0 voturi)    
    Nul si neavenit in spatiul public (Joi, 29 octombrie 2009, 22:08)

    Lighting [utilizator]

    T. Giurgiu a fost carpa si sluga PNL si PSD la conducerea TVR. Nu vreau sa-l vad pe acest site!
  • 0 (0 voturi)    
    keep going (Vineri, 30 octombrie 2009, 0:08)

    je [anonim]

    Las' ca n-o fi dracu negru. Tudor rulz. Se descurca chiar in criza.Pacat ca s-a ars in tevere. Trebuia sa-i prajeasca acolo pe fraieri( a se citi dat afara).Criza e pt smecheri!
  • 0 (0 voturi)    
    cinema (Vineri, 30 octombrie 2009, 7:55)

    tractorist [anonim]

    Dar mai exista cinematografe in Romania? Cel putin in orasul meu, care este si resedinta de judet, nu mai exista. In alte orase mai sunt cinematografe prin malluri, dar un bilet costa 20-30 lei. Pai cine se mai duce?
    La televizor nu ma mai uit din cauza reclamelor, in magazine nu gasesti mai nimic pe DVD, daca chiar apare ceva atunci este la un pret enorm.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by