Ecranizand romanul autobiografic al psihanalistului Philippe Grimbert, cineastul francez Claude Miller isi exorcizeaza demonii intr-o consistenta drama psihologica unde vinovatia supravietuitorilor Holocaustului intalneste love story-ul si melodrama de epoca.
Cartea lui Philippe Grimbert, „Un Secret”, care a aparut in traducere si in Romania, la Editura Trei, nu a fost scrisa decat dupa ce psihanalistul si-a incheiat propria analiza. Intentia autorului a fost in primul rand aceea de a oferi un fel de cimitir literar rudelor sale ucise in Holocaust, dar si de a da mai departe o experienta de viata.
Pe cand era adolescent, Philippe Grimbert, care de mic isi construise un frate fictiv ce excela in tot ceea ce nu era el performant– mai ales sport -, afla de la o prietena de familie ca de fapt chiar avusese un frate vitreg care murise in Holocaust si ca parintii lui fusesera initial cumnati.
Claude Miller a gasit multe puncte comune intre cartea lui Grimbert si propria sa viata, pentru ca si el provine dintr-o familie decimata de Holocaust. Interesant ca acesta e primul film in care cineastul nascut in 1942 isi exploreaza propriul trecut. (Poate pentru ca la el procesul de integrare a durat mai mult.).
Ecranizand cartea, Claude Miller a optat impreuna cu co-scenarista Natalie Carter pentru rezumarea prezentului la o singura zi, cea in care tatal autorului pleaca sa cutreiere strazile, daramat de moartea cainelui pe care-l eliberase din lesa, eveniment ce improspateaza sentimentul de vinovatie care il urmarise intreaga viata.
Cu eroul filmului vorbind din off cu vocea lui Mathieu Amalric, cel care il interpreteaza pe eroul ajuns matur, secventele din zilele noastre (un fel de a spune, pentru ca sunt din anii 80) nu echilibreaza principala parte a filmului, cea care se ocupa de anii 30-40.
Dovedind un travaliu minutios de reconstituire a epocii, care pleaca de la costume si recuzita si sfarseste in tonurile de culoare ale imaginii, Claude Miller recurge in schimb la un decupaj dificil.
Actiunea filmului pleaca din anii 50 pentru a arunca un punct de sprijin in anii 80, dupa care se intoarce si mai mult in timp, la anii 30, deruland de acolo evenimentele care reprezinta, de fapt, lucrurile pe care prietena familiei i le povesteste eroului adolescent.
Filmul cocheteaza de multe ori cu melodrama, datorita pasiunii de neoprit dintre Tania (Cécile de France) si Maxime (Patrick Bruel), cei doi cumnati a caror vina e ca nu-si pot ascunde sentimentele.
Desi nu e poate in cel mai fericit mod structurat si nu are atat de mult insight pe cat ar fi putut avea, filmul iti capteaza interesul ca poveste.
Ceea ce era un pericol se dovedeste de fapt un avantaj: nu sunt multe filme care trateaza despre Holocaust in termenii sentimentului de vinovatie dat de o dragoste nedorita si ai unui triunghi conjugal.
Fara indoiala, faptul ca spectatorul afla de pe genericul de deschidere ca filmul e inspirat dintr-un caz real e in avantajul filmului. In schimb, faptul ca anii 80 sunt filmati in alb-negru nu e justificat decat poate de faptul ca trecutul e mai viu pentru erou decat viata prezenta. Altfel, alb-negrul pica destul de fortat in contextul filmului.
„Secret de familie” e un film onest si muncit, dar nu te darama nici ca realizare, nici prin forta ideilor. A avut multe nominalizari la Premiile César in 2008, dar un singur premiu, pentru Julie Depardieu (rol secundar feminin).
“Secret de familie”/”Un Secret” – de Claude Miller, cu: Cécile de France, Patrick Bruel, Julie Depardieu, Ludivine Sagnier, Mathieu Amalric, Nathalie Boutefeu. Premiera romaneasca – 10 iulie 2009
0
0
