Regizat de Kevin Macdonald, „State of Play” este inspirat din serialul BBC One cu acelasi nume si isi datoreaza existenta succesului acestuia. Locul actiunii a fost mutat de la Londra la Washington, iar povestea e o condensare a celor sase ore ale serialului. Rezultatul nu-i rau, desi scenariul e cam incalcit.
Adevarul e ca nu-ti trebuie nici prea multe date, nici prea multa inteligenta ca sa te prinzi de la inceput cine este responsabil de moartea tinerei Sonia Baker, impinsa in fata metroului.
E suficient sa iti aduci aminte cateva roluri interpretate de cel care este in film congresmanul Stephen Collins si de capacitatea acestuia de a deruta cu figura sa de baiat bun. Sau, cel putin, sa-i urmaresti atent mimica atunci cand afla de moartea tinerei.
Demonstrarea vinovatiei tanarului congresman cade in sarcina scenaristilor dar, ca si cum acestia ar fi intuit pozitia spectatorului, rasucesc de mai multe ori actiunea pana la a ne face sa uitam punctul de pornire.
Linia de finis nu e atat o surpriza cat capatul unei curse destul de obositoare nu pentru ca spectatorul e mai putin inteligent decat scenaristii, ci pentru ca acestia au cladit o constructie voluminoasa, dar insuficient de supla.
Desi scenariul a fost scris la mai multe maini - cele ale lui Tony Gilroy („Michael Collins”), Matthew Michael Carnahan („Leii mor pentru miei”/„Lions for Lambs”) si Billy Ray („Jurnal de bord”/„Flighplan”), sau tocmai pentru ca au existat atatea maini, povestea are substanta dar n-are elasticitate, virand uneori brusc de la stanga la dreapta.
Faptul ca, mutand actiunea de la Londra la Washington, scenaristii viziteaza, pentru o secunda, si cladirea Watergate, te trimite automat cu gandul la „Toti oamenii presedintelui”, dar nu te face sa compari filmul lui Macdonalds cu cel al lui Alan J.Pakula.
Ce face, totusi, credibila povestea nu sunt doar datele ei si faptul ca prezinta o ancheta jurnalistica contracronometru (mai eficienta decat una a politiei), dar si interpretarile – cel mai convingator fiind Russell Crowe in rolul jurnalistului Cal McAffrey de la „The Washington Globe”.
Crowe e imbatabil in rolul ziaristului cu experienta (pe care il creeaza aparent din putine elemente), un tip putin greoi si harsit care, ca soldatul (sau poetul!), n-are viata personala dar care, in plus, stie vorbi pe limba tututor interlocutorilor.
Mai ales pe cea a redactorului-sef (Helen Mirren) al carui rost e sa mentina delicatul echilibru dintre jurnalismul de calitate pe care l-a promovat ziarul aflat acum in cadere libera si noii actionari.
Intriga politista nu ocupa totusi intreg ecranul, desi reprezinta elementul principal. Mai sunt vizibile, de pilda, consideratii de bun-simt despre jurnalismul de cariera si cel online (cand Russell Crowe face glume despre bloguri, glumele suna si mai bine), lucruri care dau mai multa substanta povestii si ne spun mult mai multe despre viata din interiorul unui ziar american decat o fac alte thriller-uri politice.
Filmului ii lipseste insa o tusa regizorala, un semn prin care sa-l recunoastem pe Kevin Macdonald, autorul „Ultimului rege al Scotiei” si al documentarului „Dusmanul dusmanului meu”.
Imaginea realizata de Rodrigo Prieto iti da senzatia ca eroii sunt urmariti in permanenta. Alteori, aparatul se apropie rapid si le fura personajelor inedite detalii ale starii lor de spirit.
Faptul ca a filmul fost produs de un mare studio a determinat, cel mai posibil, stantarea lui. Regia e corecta, dar lipsita de personalitate. Oare ce film ar fi facut Michael Mann dupa acelasi scenariu?
„Jocuri la nivel inalt”/”State of Play” – regia Kevin Macdonald, cu: Russell Crowe, Ben Affleck, Rachel McAdams, Robin Wright Penn, Helen Mirrren, Jason Bateman, Jeff Daniels. Premiera romaneasca – 29 mai 2009
