Cum era de asteptat, la a doua zi a filmului romanesc din cadrul Festivalului International de Film Transilvania a sporit afluenta de invitati romani. Marian Crisan a organizat o inedita proiectie pentru presa cu scurtmetrajul sau, „Megatron”, cu care a luat recent Palme d’Or-ul la Cannes, chiar in McDonald’s-ul din apropierea cinematografului Republica. S-a stat ca intr-un hamburger.
- "Testimonial"
Inca de dimineata, la cinema Victoria au rulat pana la pranz doua calupuri de scurtmetraje romanesti realizate de la editia precedenta a TIFF-ului si pana acum. Apoi a fost prezentat documentarul „Testimonial”, realizat de Razvan Georgescu, stabilit in Germania. Filmul e coprodus de ZDF si ARTE, dar la realizarea sa a contribuit, printre altii, si Centrul National al Cinematografiei. E un film mai special, iar discutiile de dupa au fost si ele diferite de discutiile care au loc in mod obisnuit. Razvan Georgescu a fost diagnosticat in urma cu trei ani si jumatate cu tumoare (maligna) pe creier.
Medicii i-au mai dat trei ani. Dupa ce a petrecut o noapte scriindu-le scrisori celor doi copii, a luat decizia de a realiza un film despre oameni care s-au aflat in situatii similare, adica la limita mortii. Si a decis ca acestia sa fie artisti, poate pentru ca un artist metabolizeaza altfel limita si o poate exprima nu doar creativ, dar si prin viu grai.
A calatorit pana in Statele Unite, unde s-a intalnit cu compozitorul William Finn, cu pictorita Katherine Sherman si artistul video Bill Viola. A stat de vorba in doua randuri cu artistul plastic Jörg Immendorf in Germania si cu sociologul si scriitorul Helmut Dubiel. A fost si in Italia. A venit la Timisoara ca sa-i filmeze pe tatal sau, compozitorul Remus Georgescu, si pe sculptorul Peter Jecza. Nu toti, dar marea majoritate a eroilor a trecut prin experienta cancerului ori a unei boli neurovegetative. (Jörg Immendorf a si murit in cursul productiei filmului).
„Testimonial” e formatat pentru televiziune si are un timing care ne aminteste din timp in timp cate minute mai sunt pana la finalul filmului. Numaratoarea inversa ajunge la zero, apoi reincepe – acesta e, de fapt, finalul. Caci autorul n-a murit dupa trei ani, asa cum i-au prezis medicii. Cancerul sau stagneaza, in timp ce alte doua proiecte de documentar sunt in lucru.
Eroii din „Testimonial” nu sunt niste victime, nu-si plang de mila si nu asteapta sa moara, ci accepta faptul ca acest prag i-a stimulat creativ, ca au inteles ca fiecare moment conteaza.
„Mesajul filmului meu e complet diferit de cel al scrisorilor pe care le-am scris in acea noapte copiilor”, a spus Razvan Georgescu pentru HotNews.ro, confirmandu-ne ca, desi demonstreaza atata delicatete in a nu vorbi despre autor, filmul l-a ajutat pe acesta sa supravietuiasca. si da, acest film e incheiat. in urmatorul va fi vorba despre dragoste.
- "Nunta muta", debutul lui Horatiu Malaele cu un lungmetraj
Cu multa dragoste a fost intampinata si echipa filmului „Nunta muta”, debutul in lungmetraj al lui Horatiu Malaele. Dupa proiectia de la Teatrul National, sala a aplaudat indelung, in picioare. Pe scena au urcat Horatiu Malaele, Adrian Lustig, Vlad Paunescu, Vivi Dragan Vasile, Tamara Buciuceanu-Botez, Luminita Gheorghiu, Meda Victor, Alexandru Potocean, Valentin Teodosiu, Mihai Constantin.
Filmul e un debut onorabil, desi sunt lucruri care scartaie – jocul prea teatral al unor actori, cele doua coperte din actualitate care inchid povestea din 1953, suprarealismul uneori fortat, scene care nu se justifica, lipsa de localizare geografica a povestii care pare mai mult un basm sau lipsa de consistenta a povestii.
Exista si momente puternice – cum e scena nuntii, in care toti mesenii sunt brici, joaca din priviri, din mici gesturi; e ca la un meci de ping-pong. Imaginea este foarte frumoasa, eterica, semn ca s-a dorit ca filmul sa fie un fel de basm care se termina rau, cand realitatea (represiunea sovietica) rupe canavaua magica si raiul/nunta se surpa. Pragul dintre nunta muta si explozia comesenilor e foarte bine marcat.
Distributia e cea mai ampla a unui film romanesc din ultimii ani, pentru ca strange o multime de actori cunoscuti care, unii, nici n-au replica, dar se remarca imediat. Exista in desfasurarea actiunii unele momente metatextuale, cum e secventa de la proiectia de film, cand personajele din filmul nostru – agitatorii comunisti – devin personajele unui alt film, o comedie grotesca in care imaginea devine alb-negru si doar steagul ramane rosu, iar miscarile oamenilor sunt accelerate, exact ca intr-un film mut.
Experienta din teatru a regizorului este evidenta, si ea ajuta de multe ori la fel de mult pe cat dauneaza alteori, dar una peste alta cred ca Horatiu Malaele ar putea continua sa faca film. (La cererea bizara a agentului francez de vanzari, „Nunta muta” a fost proiectat fara subtitrare in engleza, asa ca invitatii straini care nu fusesera avertizati in prealabil s-au uitat la film ca curca-n lemn).
- "Boogie" si "Megatron"
La fel de curios, sala nu s-a mai ridicat in picioare si la „Boogie”, respectiv la scurtmetrajul „Megatron”, proiectate la Teatrul National dupa „Nunta muta”, desi ambele filme aveau si ele avanpremiera de gala. Primirea a fost totusi calduroasa. Daca n-au venit la Cannes, pentru ca urmau sa devina tati, directorul de imagine Tudor Lucaciu si actorul Adrian Vancica au venit acum la Cluj. Baietelul, respectiv, fetita s-au nascut la o saptamana distanta, in aceeasi maternitate, iar tatii lor deja au stabilit ca ii vor da la aceeasi gradinita. Printre invitati s-au numarat si Radu Muntean, Dragos Bucur si coscenaristii Razvan Radulescu si Alexandru Baciu.
„Boogie” are mult mai multe sanse sa prinda la publicul tanar, care are varsta realizatorilor si a actorilor, si experienta lor de viata. Povestea familistului care se reintalneste cu doi prieteni din burlacie, incercand, cum spune Radu Muntean, „sa incalzeasca supa”, e o poveste in care te regasesti cu usurinta. Aceasta e si miza.
Radu Muntean vine din alta generatie („generatia fast food”, a spus Horatiu Malaele referindu-se la protagonistii filmului sau, Meda Victor si Alexandru Potocean). Are alt limbaj, alta formatie, alta structura. El face un cinema mult mai direct si mult mai sincer.
Iar „Megatron” este expresia esentializata a acestui nou tip de cinema, in care mijloacele de expresie nu incarca povestea. Povestea conteaza si acroseul ei cat mai mare in real. Marian Crisan a recunoscut ca a incercat in scurtmetrajele sale de pana acum cat mai multe stiluri, dand de inteles ca doar a incercat minimalismul cu degetul si ca nu intentioneaza sa ramana la el daca simte ca nu i se potriveste.
