Unul dintre cei mai cunoscuți regizori de film din Croația a devenit ținta unei campanii de critici virulente pe rețelele de socializare după ce a recunoscut că a agresat sexual colege, deși se descria în public ca fiind un „feminist”, relatează AFP.

Regizorul croat Dalibor MatanicFoto: Kinorama-Gustav Film-See Film / AFP / Profimedia Images

Dalibor Matanic a fost cunoscut timp de ani de zile în Croația ca un militant pentru drepturile femeilor și a condamnat violența la adresa acestora, însă el a admis acuzațiile de hărțuire sexuală la adresa sa într-o postare făcută pe rețelele de socializare.

„Totul s-a întâmplat în momente în care eram sub influența alcoolului sau al drogurilor. Meseria noastră este îngrozitor de stresantă, dar asta cu siguranță nu mă scuză”, a scris regizorul pe Facebook, după ce presa locală a scris că a fost pus pe o „listă neagră” de industria cinematografică din cauza acuzațiilor apărute în spatele culiselor la adresa sa.

Agenția AFP notează că mărturisirea acestuia a declanșat o veritabilă furtună pe rețelele de socializare, unde atât activiștii pentru drepturile femeilor, cât și utilizatorii de rând l-au atacat virulent în condițiile în care printre temele pe care Matanic le-a explorat în multe dintre filmele sale se numără cultura patriarhală și violența față de femei.

Regizorul croat spune că s-a internat pentru a-și trata dependența de substanțe

„Este un șoc teribil fiindcă el s-a prezentat publicului drept un feminist masculin”, a declarat Sanja Sarnavka, una dintre cele mai cunoscute activiste pentru drepturile femeilor din Croația.

„Acum el cere înțelegere și considerație pentru familia sa, dar el tot nu se întreabă unde au fost înțelegerea și considerația sa pentru familiile fetelor pe care le-a abuzat”, notează un alt mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Davor Bozinovic, ministrul croat al internelor, a anunțat deja că autoritățile vor deschide o investigație preliminară asupra subiectului.

Matanic în schimb a anunțat că s-a internat voluntar într-o instituție pentru tratarea dependenței și că va lua o pauză de la evenimentele publice.

AFP amintește că regizorul în vârstă de 49 de ani a fost văzut timp de ani de zile drept una dintre stelele cinematografiei croate și că el a obținut recunoașterea internațională grație filmului săuThe High Sun, care în 2015 a câștigat Premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes.