Actorul american James Caan, vedetă a unor filme ca „Naşul” şi „Misery”, a murit la vârsta de 82 de ani, au anunţat joi familia sa pe Twitter şi managerul său, potrivit agenţiilor internaţionale de presă, citate de Agerpres.

James Caan în februarie 2022, la aniversarea a 50 de ani de la lansarea peliculei „Naşul”Foto: Chris DELMAS / AFP / Profimedia

Născut la New York, în cartierul Bronx, în 1940, James Caan l-a interpretat în 1972 pe Sonny Corleone în „Naşul”, clasicul film al lui Francis Ford Coppola despre mafia italiano-americană. Interpretarea i-a adus o nominalizare la Premiile Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Într-unul din alte mari roluri ale sale, în „Misery” (1990), adaptare a cărţii lui Stephen King, el juca un scriitor sechestrat de o femeie diabolică interpretată de Kathy Bates.

„Familia apreciază valul de iubire şi de condoleanţe sincere şi vă cere să îi respectaţi în continuare intimitatea în acest moment dificil”, se arată într-un comunicat postat pe contul oficial de Twitter al lui James Caan.