„Neidentificat”, un film polițist ce îi duce pe spectatori într-o călătorie pas cu pas într-un „plan infernal”, se numără printre lungmetrajele care au primit cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo ce vor avea loc marți. Regizorul Bogdan George Apetri a povestit într-un interviu acordat HotNews.ro mai multe despre film.
Filmul regizat și produs de Bogdan George Apetri, lansat în cinematografele din România în toamna anului trecut și disponibil în prezent pe HBO Max, a fost nominalizat la a XVI-a gală a Premiilor Gopo pentru premiul pentru cel mai bun lungmetraj, cea mai bună regie, cel mai bun actor în rol principal și secundar, cel mai bun scenariu, și altele.
Cu un rating de 7,1 pe IMDb, el este cel mai bine cotat film dintre cele aflate în cursa pentru cel mai bun lungmetraj, dovadă că Neidentificat a fost deopotrivă apreciat atât de spectatori, cât și de critici. Însă uite ce spune chiar Apetri, omul din spatele camerei, despre filmul său într-un interviu acordat HotNews.ro:
Cum ați descrie „Neidentificat” pentru cei care nu l-au văzut încă?
Bogdan George Apetri: Este o poveste polițistă, o poveste plasată la Piatra Neamț deși în film niciodată nu este menționat orașul și ar trebui să fac o paranteză aici să spun că este primul film dintr-o trilogie pe care o fac - primul este Miracol și al treilea îl scriu acuma - într-un oraș din provincie pentru că acolo m-am născut și știu orașul și oamenii foarte bine.
Este un film polițist despre un detectiv care ia două cazuri neglijate la secția de poliție din oraș. E tipul polițistului care stă peste program, rezolvă, face, șamd. Iar pe parcursul filmului ne dăm seama că are și alte motive ascunse să continue investigația asta cu atâta râvnă și într-un final ne dăm seama exact ce fel de film am urmărit. Pleacă ca un film polițist dar nu se termină ca un film polițist.
Cred că cei care vor vedea filmul chiar vor pleca într-o călătorie cu el. Nu-i un film plictisitor, nu-i un film care se termină cum începe, ci te duce de la A undeva până la Z, poate chiar un punct opus începutului.
Ați fost influențat de scandalurile în care a fost implicată Poliția Română în ultimii ani sau a venit din altă zonă inspirația pentru film?
A venit din altă zonă, filmul a fost scris sau gândit înainte de evenimentele pe care le-ai menționat împreună cu Iulian Postelnicu, un actor și scenarist foarte bun deci nu are o legătură directă cu ele. La orice film pe care îl încep mă gândesc la personaj tot timpul, e film de personaj, nu încerc să fac o critică asupra poliției sau asupra societății românești șamd.
Dar dacă pleci cu personajele și cauți adevărul - al personajelor, al locațiilor, al oamenilor - bineînțeles că nu ai cum să nu te lovești și de un comentariu dar este indirect, nu pleci cu el niciodată. Dacă pleci cu el cred că greșești foarte mult ca cineast. Trebuie să pleci cu adevărul uman pe care încerci să îl explorezi și asta am încercat să fac.
După cum spuneam și la prima întrebare, nu mai e un film polițist la sfârșit deci practic pentru mine nici nu mai contează că personajul principal e polițist ci încerc să explorez alte resorturi, alte adâncuri umane în povestea asta.
Actorii din „Neidentificat”, o surpriză și un nume consacrat
Ați acordat rolul principal unui actor de teatru care până acum a avut doar roluri minore în cinematografie. Mai mult, Neidentificat e un film care se învârte complet în jurul personajului principal. Cum ați ajuns la actorul Bogdan Farcaș?
Procesul de casting e un proces foarte lung și foarte important pentru mine, e un proces de care chiar mi-e cel mai frică în sensul în care dacă greșești cu alegerea unui actor sau unei actrițe rămâne filmul pe vecie așa, 100 de ani de acuma înainte - nu spun că o să vadă cineva filmul peste 100 de ani, dar teoretic vorbind - așa rămâne, e pietrificat, e ca o inscripție din Antichitate.
Scenariul îl mai poți modifica, ești pe platou, îți dai seama că o scenă nu funcționează, mai repeți, mai amâni filmarea, un cadru nu merge - peste două săptămâni mai poți să îl refilmezi, mai poți să îl regândești, „hai să mai tragem o dublă” șamd., dar dacă ai ales pe cineva cam aia rămâne pe peliculă.
Eu am lucrat cu Cătălin Dordea, un director de casting foarte bun și am lucrat cu el vreo 6 luni probabil la casting, am văzut foarte mulți actori. Majoritatea actorilor care vin sunt foarte buni dar ceva, un șurub în stomacul tău, instinctul îți spune că cineva e mai bun pentru rolul ăsta.
Nu-i vorba neapărat de cine dă un casting bun sau cine e mai bun actor, ci ceva îți spune că acela este personajul și pur și simplu asta am primit de la Bogdan. Am făcut foarte multe repetiții cu el, bineînțeles, nu am fost foarte îngrijorat, mai degrabă el a fost îngrijorat de dimensiunea rolului.
Eu am fost mai degrabă foarte liniștit că am găsit omul care să mă ajute să ducem personajul ăsta la punctul terminus.
Bogdan Farcaș în „Neidentificat” (FOTO: Alina Apostu)
Pe de cealaltă parte ați avut un actor cu foarte multă experiență, pe domnul Vasile Muraru. Cum a funcționat dinamica dintre cei doi, actori din generații diferite?
Dinamica a fost perfectă între ei pentru că da, sunt doi actori din generații diferite, dar în viață suntem oameni din generații diferite, cu background-uri diferite, cu experiențe diferite, deci trebuie să profiți de chestia asta și să o pui pe peliculă.
La domnul Muraru am ajuns tot prin casting dar și prin prin faptul că, filmul fiind la Piatra Neamț, am vrut neapărat să aibă legături și de echipă și de actori cu orașul și domnul Muraru e chiar din comuna tatălui meu, născut în Doina, un sat de lângă Piatra Neamț.
A fost motivul principal pentru care l-am chemat la casting și țin minte bineînțeles de când eram mic și mă intersectam cu el pe stradă și în capul meu spuneam „ooo, domnul Muraru”, șamd.
M-am bazat și pe bagajul cu care a venit domnul Muraru pentru că polițistul pe care îl joacă el, e un șef de comisariat practic, la început spune foarte multe glume, oarecum m-am bazat pe istoria asta, pe faptul că spectatorul știe exact cine e domnul Muraru, știe ce fel de filme a făcut, știe geniul lui comic, și atunci te aștepți ca filmul să meargă în direcția asta.
Însă la final, când este o întorsătură de 180 de grade în ceea ce-l privește pe personajul jucat de domnul Muraru, ești mult mai șocat.
„Neidentificat”, un film despre natura umană
V-a fost teamă că unii ar putea respinge filmul în România din cauză că victima hărțuirii poliției este un rom?
Nu mi-a fost frică absolut deloc, dacă ți-e frică mai degrabă îți faci bagajul și pleci acasă ca regizor. În general nu mi-e prea frică de lucrurile de genul ăsta pentru că sunt artist, spun o poveste, fac un film, nu sunt „politically correct commentator” sau ceva de genul ăsta.
Este imposibil în zilele noastre să faci un lucru și să nu fii privit din anumite unghiuri ca ceva, știu și eu, controversat poate, dar ca regizor nu trebuie să te gândești la chestia asta. Trebuie să te gândești dacă are sens povestea, dacă este adevăr emoțional acolo în poveste, și pentru mine a existat.
El [polițistul] se folosește, printre multe alte chestii, inclusiv de personajul jucat de domnul Muraru, se folosește și de Bănel, băiatul rom din film. Dacă nu era rom nu mai funcționa povestea, nu mai funcționa filmul, ce aveam de spus, indirect despre poliție, direct despre natura umană care se folosește de absolut orice și în momente limită suntem, și tu, și eu, capabili de niște lucruri pe care nu le-am face.
Care a fost cea mai mare provocare cu care v-ați confruntat în timpul filmărilor, ați avut probleme din cauza pandemiei?
În perioada filmării nu am avut absolut deloc probleme cu pandemia fiindcă am filmat în 2019, în vară, deci a fost înainte de a veni pandemia. Marea confruntare a fost că am filmat ambele filme împreună, și Neidentificat și Miracol, efectiv de genul ăsta: o zi un film, o zi celălalt, două zile un film, două celălalt.
A avut sens logistic și din punct de vedere al producției pentru că am folosit aceeași echipă, pentru că am lucrat cu aceiași actori, aceleași locații. A fost foarte complicat, foarte greu, și fizic și emoțional, pentru că una este să faci o poveste, una e să faci două povești.
Dar în schimb ca pandemie nu am avut nicun fel de probleme, nu știa nimeni ce va urma peste doar câteva luni. Dar la post-producție și distribuție am avut mari probleme pentru că exact când am terminat filmul a venit pandemia.
Bogdan George Apetri în timpul filmărilor pentru „Neidentificat” (FOTO: Alina Apostu)
Pentru tine care a fost cea mai mare satisfacție legată de „Neidentificat”?
Cele mai mari satisfacții țin de oameni tot timpul, nu țin neapărat de produsul artistic pentru că, să fiu sincer, un regizor niciodată nu știe sigur că va face un film bun sau face un film prost. Deci undeva trebuie să se alinieze puțin stelele pe cer ca să iasă un film bun - cu un scenariu foarte bun, cu actori foarte buni - nu știi niciodată, e un proces misterios tot timpul să faci un film.
Dar în schimb oamenii pe care îi întâlnești și cu care rămâi prieten tot timpul mă bucură foarte mult. A fost prima dată când am lucrat cu Oleg Mutu (directorul de imagine al Neidentificat) și am fost foarte impresionat, e un artist cu adevărat, până în oase, până în sânge, rar vezi așa un om care are un simț artistic atât de dezvoltat.
Apoi sunt oamenii din echipă de la toate departamentele, producătorii, actorii, apoi oamenii pe care îi întâlnești în perioada de post-producție, la sunet, la imagine.
Cam asta e cea mai mare bucurie pe care o am tot timpul, faptul că mă întâlnesc cu oameni, că am relații care durează mai mult sau mai puțin și la sfârșit, când ești bătrân, spui că am trăit o viață și am întâlnit oameni din toate domeniile.
Despre filme și platforme de streaming, cu regizorul George Bogdan Apetri
Numeroși regizori de la Hollywood s-au pronunțat împotriva platformelor de streaming fiindcă ar distruge experiența cinematografică. Tu cum le vezi, te situezi într-o anumită tabără, pro sau contra?
Ca în orice chestie în viață, sunt lucruri pozitive și lucruri negative. Lucrul negativ este că sunt multe filme care merg direct pe platformele de streaming și aș vrea să nu lucrez în direcția asta, ca filmul să aibe premiera chiar pe Netflix sau HBO, sau pe Hulu sau pe Amazon Prime, șamd.
Cel mai bine ar fi ca filmul, cum a fost în cazul meu, să aibă premiera cinematografică în cinemauri, să aibă un „window”, cum spun americanii, o fereastră în care să fie văzut în cinemauri iar apoi să treacă pe platformele de streaming. Nu m-ar deranja deloc, dimpotrivă, e un avantaj enorm, pentru că mai e văzut încă o dată și probabil că mai multă lume l-a văzut pe HBO [Max] și-l vede în continuare pe HBO decât în cinema.
De exemplu în cinema nu mai ai absolut nicio șansă să îl vezi acuma dar îl poți vedea pe HBO. Bineînțeles că eu ca regizor prefer să fie văzut pe ecran mare, cu sunetul Dolby 5.1 cum a fost gândit dar nu este posibil, trebuie să fii realist în privința asta. Prefer să fie văzut pe HBO decât să nu fie văzut deloc. Asta e la mintea cocoșului, deci nu am nicio problemă cu chestia asta.
Mai sunt părți pozitive, ca de exemplu că se face foarte mult content. Eu predau și la Universitatea Columbia aici la New York și înainte foarte mulți studenți, și am fost și eu student aici în urmă cu 20 de ani, nu aveau absolut nicio altă șansă decât să facă film. Multă lume care nu făcea film dispărea încet-încet.
Mergeai la școala de film și ajungeai și lucrai la o fabrică de medicamente, să zic așa. Glumesc, dar cam jumătate făceau asta pentru că nu sunt atât de multe locuri de muncă, e greu să găsești un loc în industrie la cât output există.
Acum, pentru că se fac atât de multe seriale, atât de multe filme, originale cum ar veni, făcute de Netflix, făcute de HBO, mulți studenți de-ai mei de exemplu găsesc imediat de lucru la proiecte făcute la companii de streaming. Realist vorbind, cam în direcția asta se merge, mai puțin de comunitate, mai puțin de faptul că lumea vrea să meargă în cinemauri.
Și apropo, ca o paranteză, anul în care au fost cei mai mulți spectatori la cinema în America a trecut de foarte mult timp. A fost 1946, chiar anul în care s-a născut tatăl meu, de exemplu.
Bogdan George Apetri alături de producătoarea Oana Iancu și actorii din „Miracol”, Ioana Bugarin și Emanuel Pârvu, la Festivalul Internațional de Film de la Veneția (FOTO: Capital Pictures / Backgrid UK / Profimedia Images)
„Neidentificat”, „Miracol” și un film care să încheie trilogia de la Piatra Neamț
Ne poți povesti mai multe despre Miracol și al treilea film al trilogiei?
Miracol a fost lansat în februarie și martie anul ăsta, va fi relansat în foarte multe feluri vara asta. Sigur va fi la Cluj la TIFF, va fi la festivalul Anonimul în Deltă, într-o caravană care va merge prin țară, deci mai sunt posibilități de a-l vedea iar apoi va ajunge probabil pe HBO și mai târziu pe Netflix.
Miracol nu continuă povestea din Neidentificat fiindcă ele sunt complet separate. Am trei povești, a treia o scriu acuma, în care locațiile sunt la fel, personajele sunt aceleași, personajele secundare dintr-un film devin personaje principale în celălalt film și observi legături mai ascunse sau mai puțin ascunse între cele trei filme.
Însă poveștile sunt separate, de sine stătătoare, poți să te bucuri de Miracol fără să fi văzut Neidentificat și viceversa. Miracol e un film în două jumătăți în care în prima jumătate urmărim o călugăriță care pleacă de la mănăstire, în a doua jumătate urmărim polițistul care încearcă să-i rezolve cazul pentru că ceva i se întâmplă.
Deci jumătate e un film de o factură, cealaltă jumătate devine iar un film polițist.
Al treilea film se va concentra exclusiv pe o măicuță. Am încercat să balansez cele trei filme. Dacă Neidentificat e foarte masculin, deci practic îl urmărim pe polițistul jucat de Bogdan Farcaș scenă cu scenă, în al doilea prima jumătate se concentrează pe o femeie și a doua jumătate pe un bărbat, iar al treilea va fi doar pe o femeie.
Deci cred că atunci când voi pune împreună cele trei bucăți vor crea un tot unitar sau o sferă, ca trei bucăți care se îmbină perfect la sfârșit.
