Cineastul american Martin Scorsese pregăteşte un film despre Grateful Dead, iar actorul Jonah Hill va juca rolul liderului trupei, Jerry Garcia, transmite News.ro.

Concert Greatful DeadFoto: Bob Minkin/MPI / Capital pictures / Profimedia

Proiectul îi reuneşte pe cei doi prima dată de la „The Wolf of Wall Street” (2013). Pe lângă regie, Scorsese va fi producător împreună cu Hill.

Nu au fost dezvăluite încă detalii legat de plasarea în timp a acţiunii filmului, iar producţia nu a primit încă nu titlu.

Grateful Dead a fost înfiinţată în zona San Francisco, în 1965, şi a devenit un simbol al contraculturii odată cu lansarea albumului de debut, în 1967.

Alături de Garcia, membri fondatori au fost Bob Weir, Ron McKernan, Phil Lesh şi Bill Kreutzmann. Timp de mai multe decenii, Grateful Dead a susţinut turnee şi avea o bază solidă de fani. Decesul lui Jerry Garcia, în 1995, a pus capăt activităţii trupei.

Filmul este dezvoltat de Apple, unde Scorsese lucrează în prezent la „Killers of the Flower Moon”, dramă western cu Leonardo DiCaprio, Robert De Niro şi Jesse Plemons.

Scott Alexander şi Larry Karaszewski, care au semnat între altele „The People v. O.J. Simpson”, „Ed Wood” şi „Dolemite Is My Name”, au fost angajaţi să scrie scenariul.

Membrii supravieţuitori ai grupului Grateful Dead au aprobat proiectul, iar Weir, Kreutzmann, Lesh şi Mickey Hart vor fi producători executivi.

Trixie Garcia, fiica lui Jerry Garcia, şi managerul trupei, Bernie Cahill, vor fi producători executivi împreună cu Eric Eisner.

Recunoscut pentru lungmetraje de ficţiune ca „Taxi Driver”, „Raging Bull”, „The King of Comedy” şi „Goodfellas”, Scorsese a fost implicat în mai multe documentare muzicale, de la „Woodstock” (1970) al lui Michael Wadleigh la „The Last Waltz” (1978), „George Harrison: Living in the Material World” (2011) şi „Rolling Thunder Revue: A Bob Dylan Story” (2019), pe care le-a regizat.

În 2017, el a fost producător executiv pentru un serial documentar în şase părţi despre Grateful Dead, intitulat „Long Strange Trip”.