La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în România, odată cu instaurarea comunismului, începe o lungă perioadă de disoluţie socială, politică şi culturală. Lucian Blaga, considerat „exponent al regalităţii şi burgheziei”, cade în dizgraţia noului regim. Este exclus de la catedră, îndepărtat de la Academie, iar multe din cărţile lui sunt trecute în Index librorum prohibitiorum. Angajat în funcţia de bibliotecar, îşi trăieşte ultimii doisprezece ani din viaţă lucrând la un romancu tentă autobiografică care avea să fie tipărit însă abia în 1990, la treizeci de ani de la moartea sa.
Fiica lui, Dorli Blaga, s-a zbătut toată viața încercând să-și „recupereze” tatăl care a murit în 1961 gestionînd tot ceea ce a scris, inclusiv corespondență sau recuperînd dosare de la CNSAS.
Iulian Manuel Ghervas și Adina Popescu au însoţit-o pe Dorli în acest ultim efort al ei de recuperare a memoriei lui Lucian Blaga și a propriei sale identităţi.
”Am cunoscut-o pe Dorli Blaga în urmă cu șase ani cînd am lucrat la un film documentar despre tatăl ei, Lucian Blaga, pornind de la cartea ei „Tatăl meu, Lucian Blaga” și de la ultimul roman a lui Blaga, publicat postum, „Luntrea lui Caron”. Dorli avea 85 de ani, deja nu prea mai ieșea din casă – am filmat cîteva săptămîni în apartamentul ei de pe bulevardul Dacia, mă mir și acum că a acceptat să fim niște oaspeți oarecum intruzivi în casa ei, cărînd niște aparate de filmat după noi. Însă cred că ne-am simpatizat reciproc de la prima întîlnire, ca să-i aduc ceva, i-am adus cartea mea cu „Povestiri de pe Calea Moșilor” despre copilăria mea comunistă, eram convinsă că nu o să o intereseze, avînd în vedere acest gap între generații, însă a citit-o și mi-a zis că a amuzat-o, că i-a amintit de momentele în care fiica ei era mică și mergea la școală. Apoi a început un soi de relație de prietenie, uneori vorbeam și cîte o oră la telefon, îmi povestea despre cum arăta Bucureștiul, Clujul sau Sibiul, în diferiți ani, am simțit mereu că a fost o întîlnire benefică în viața mea”, spune Adina Popescu pentru HotNews.ro.
Dorli Blaga, un ”document” viu
Pe lîngă faptul că toată viața a încercat să-și „recupereze” tatăl care a murit în 1961, nu doar gestionînd tot ceea ce a scris, inclusiv corespondență sau recuperînd dosare de la CNSAS, Dorli era ea însăși un „personaj” extrem de atașant, cu simț al umorului și al realităților multiple în care am trăit atunci și acum.
”Noi făceam un film documentar, Dorli însăși era un „document” viu și îmi dădeam seama de asta pe măsură ce filmam. Prin urmare, și filmul este un document. N-ar fi fost posibil fără finanțarea integrală a Consiliului Județean Alba (și e un caz foarte rar ca un consiliu județean să finanțeze integral un film despre o personalitate care a reprezentat sub alte forme „mîndria locală”, dar se practică cu brio în țări mai „avansate” din punct de vedere cultural). A fost prezentat la Astra Film Festival și în cadrul unor proiecții ale Institutului Cultural Român. Este pentru prima dată cînd lansăm filmul online. În memoria lui Dorli Blaga. Rămas bun, dragă Dorli!”, adaugă Adina Popescu.
Film documentar: Tatăl meu, Lucian Blaga
Realizatori: Iulian Manuel Ghervas,Adina Popescu
Imagine: Alex Brendea
Montaj: Iulian Manuel Ghervas
Producător: PiripiriFilm
0
0
