Filmul cu Dwayne Johnson, Ryan Reynolds și Gal Gadot a devenit un mare câștigător pentru Netflix. Lansat în weekendul trecut, „Red Notice” a avut ziua cu cele mai multe vizualizări din istoria platformei, scrie Breezy Scroll.

Red Notice, scenaFoto: Netflix

Expertul în profilare John Hartley (Johnson) este nevoit să facă echipă cu Nolan Booth (Reynolds), un notoriu hoț de opere de artă, pentru a prinde un hoț și mai celebru (Gadot).

Reynolds a postat pe Instagram: „Felicitări întregii echipe!”. Iar Johnson a distribuit un video și a scris: „Este OFICIAL, vin date din 190 de teritorii din lume. RED NOTICE a avut CEL MAI MARE SUCCES LA LANSARE DINTOTDEAUNA – din toate filmele DIN ISTORIA LUI NETFLIX!”. Nici Gal Gadot nu s-a abținut să sărbătorească succesul, adăugând: „Este fantastic! Nu pot să spun decât că voi, băieți, sunteți cei mai buni și motivul pentru care am făcut acest film. Sunt recunoscătoare și entuziasmată! Felicitări, Netflix și întreaga echipă @rednotice.movie.team.”

În cronica filmului, New Musical Express a scris: „Scenaristul și regizorul Rawson Marshall Thurber este evident îndrăgostit de filmele tinereții lui și reușește să le prindă pe toate în scenariu. Plin până la exces cu de toate și vizibil îngrozit să-și asume și cel mai mic risc, este un bufet all-inclusive de 200 de milioane de dolari de mare succes, destinat oricui și fiecăruia.”

Deși a primit aprecieri amestecate și mai degrabă negative de la critici, filmul a fost totuși bine primit de fani, cu un scor de 92% pe Rotten Tomatoes. În prezent, „Extraction” cu Chris Hemsworth este cel mai popular film de la Netflix din toate timpurile.