VIDEO Primele imagini din noul capitol „Sex and the City”, intitulat „And Just Like That”. Când va fi lansat serialul

de Redactia     HotNews.ro
Sâmbătă, 13 noiembrie 2021, 8:37


Sarah Jessica Parker, Kristin Davis, Cynthia Nixon (IMDB)
Foto: Hotnews
HBO Max a anunţat data de lansare a noului capitol „Sex and the City”, intitulat „And Just Like That”, şi a lansat primele imagini din producţia cu zece episoade. „And Just Like That” va avea premiera pe 9 decembrie, cu două episoade, iar restul de opt vor fi lansate săptămânal.

Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon şi Kristin Davis sunt protagonistele, iar acţiunea are loc după mai bine de 11 ani de când personajele interpretate de ele au apărut pe ecrane în al doilea lungmetraj „Sex and the City”.



Proiectul le are în centru pe Carrie Bradshaw (Parker), Charlotte York (Davis) şi Miranda Hobbes (Nixon), prietene la vârsta de 50 de ani.

Kim Cattrall, care a interpretat rolul Samantha Jones în serialul original şi în cele două lungmetraje care i-au urmat, nu a revenit în distribuţie. Nici creatorul serialului, Darren Star, nu este parte din proiect.



Michael Patrick King, care a coordonat serialul HBO, a revenit în postul de showrunner. Din distribuţie fac parte şi Chris Noth, Evan Handler, David Eigenberg, Mario Cantone, Willie Garson, Sara Ramírez, Sarita Choudhury, Nicole Ari Parker şi Karen Pittman. Parker, Nixon, Davis şi King sunt producători executivi cu Julie Rottenberg, Elisa Zuritsky and John Melfi.

Serialul „Sex and the City” a fost creat de Darren Star pe baza romanului omonim al lui Candace Bushnell, apărut în 1997. A fost lansat de HBO în 1998 şi a avut şase sezoane, până în 2004. Show-ul a fost urmat de două filme, „Sex and the City” (2008) şi „Sex and the City 2” (2010). Un serial prequel, „The Carrie Diaries”, cu AnnaSophia Robb, a fost lansat de CW în 2013. (News.ro)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3909 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by