Serialul "Stăpânul Inelelor", inspirat din saga fantastică de J.R.R. Tolkien, va fi difuzat în toată lumea din 2 septembrie 2022, a anunţat, luni, Amazon care speră astfel să rivalizeze cu "Game of Thrones", scrie AFP citată de news.ro.

Amazon, care a achiziţionat în 2017 drepturile de difuzare ale acestei producţii pentru o sumă estimată la 250 de milioane de dolari, a precizat într-un comunicat că "filmările primului sezon au fost terminate astăzi (luni) în Noua Zeelandă".

Acţiunea, plasată în Pământul de Mijloc, va aduce în prim plan mai multe personaje emblematice ale trilogiei. Aventurile inedite au loc "într-o perioadă de pace relativă, cu mii de ani înainte de evenimentele din cărţile "Hobitul" şi "Stăpânul Inelelor" de J.R.R. Tolkien", a adăugat Amazon Studios.

Episoadele din primul sezon vor fi difuzate săptămână de săptămână, a precizat grupul, care a publicat luni, pe reţelele de socializare, prima imagine din serial. În distribuţie apar Cynthia Addai-Robinson, cunoscută pentru rolul din serialul "Spartacus", şi Robert Amarayo, care a jucat în "Game of Thrones", devenit în opt sezoane un reper al genului fantasy.

Adaptarea cinematografică de Peter Jackson a celor trei romane, cu Elijah Wood, Viggo Mortensen, Ian McKellen, Liv Tyler şi Orlando Bloom, a generat aproape trei miliarde de dolari la nivel mondial şi a câştigat 17 premii Oscar.

Prin această adaptare în mai multe sezoane a fenomenului literar al lui Tolkien, deja preluat cu succes în cinema în anii 2000, Amazon speră să marcheze o victorie în faţa Netflix şi Disney în special.

Gigantul american înfiinţat de Jeff Bezos a achiziţionat la sfârşitul lunii mai, pentru 8,45 de milioane de dolari, studioul hollywoodian Metro-Goldwyn-Mayer, ceea ce i-a permis să-şi adauge în repertoriu filme clasice precum "James Bond", "Rocky" sau "Tăcerea mieilor".