Suntem norocoși că Tarantino nu consideră primul și al doilea volum din Kill Bill drept filme separate, pentru că s-ar fi retras după Once Upon a Time in Hollywood, dat fiind că a spus mereu că va înceta să regizeze filme după ce îl va fi făcut pe al zecelea, apreciază WeGotThisCovered.

Uma Thurman, MireasaFoto: captura tv

Intervalul de șase ani dintre Jackie Brown și apariția Umei Thurman ca Mireasa este și cel mai mare în care am așteptat un film nou de Tarantino după ce a erupt pe ecrane cu Reservoir Dogs, dar cu siguranță a meritat. Kill Bill Vol.1 și 2 spun două jumătăți din aceeași poveste, dar sunt complet diferite ca ton și estetică, așa că saga împărțită în două a fost probabil o idee mai bună decât o schimbare șocantă la mijlocul unei epopei de patru ore.

Prima parte este o odă în zgomot de tot felul de arme adusă de Tarantino pasiunii sale pentru clasicele pelicule Hong Kong și Samurai, completată cu o apariție episodică a legendarului Sonny Chiba și o secvență uluitor de lungă în care Mireasa își taie la propriu calea printre membrii bandei Crazy 88, armata personală a lui O-Ren Ishii. Vol.2 ne aduce într-o manieră mai solemnă în atmosfera neo-Western și a thrillerului răzbunării de școală veche, dar tot într-o dinamică aprigă.

Kill Bill Vol.1 trăiește o nouă viață pe Netflix, urcând ca o rachetă în lista celor mai vizionate filme. Epopeea exploziv de violentă a artelor marțiale neobosite și fierbinți este acum al 11-lea cel mai popular film în toată lumea, așa că nu e o coincidență că Vol.2 are o ascensiune remarcabilă de 57 de poziții, pe măsură ce abonații își completează seria.