​Prima ediție a Classy Film Festival va avea loc între 10-13 iunie 2021 la Happy Cinema București, Happy Cinema Bacău și online.

Classy Film FestivalFoto: Classy Film Festival

Classy Film Festival este dedicat filmelor care au făcut istorie și va fi o experiență de neratat pentru orice cinefil. Selecția include filme cult, retro, adevărate referințe culturale, pelicule care au influențat lumea. Festivalul propune o redescoperire a atmosferei elegante a Hollywood-ului de altădată, a starurilor “golden age” și a producțiilor care au marcat generații.

Această primă ediție propune publicului o selecție de filme memorabile, capodopere cinematografice care ne oferă în continuare noi orizonturi și noi idei. Sunset Boulevard, regizat de Billy Wilder (1950), Roman Holiday de William Wyler (1953), Vertigo de Alfred Hitchcock (1958), 2001: A Space Odyssey de Stanley Kubrick (1968), și multe alte filme din patrimoniul clasic universal vor cuceri spectatorii pe parcursul celor patru zile de festival. Sunt filme “de neratat”, care îi vor impresiona pe cei care le văd la o primă vizionare, sau îi vor încânta pe cei care vor să le revadă pe marele ecran.

Festivalul se va desfășura și online pe platforma de streaming Happy Cinema, unde vor putea fi vizionate o serie de comedii clasice.

Programul complet al festivalului și evenimentele conexe vor fi anunțate în curând pe site-ul festivalului (https://classyfilmfestival.ro/).

Evenimentul este organizat de Asociația Proiector, înființată din pasiunea pentru arte vizuale, teatru și educație alternativă, cu scopul de a îmbunătăți accesul la cultură, educație vizuală și cinematografică.