Pentru prima dată după mult timp, vedetele de la Hollywood nu vor merge duminică seara, 28 februarie, pe covorul roșu al Globurilor de Aur, însă primele premii majore ale anului pentru film și televiziune rămân foarte importante pentru o industrie zdruncinată de pandemie, relatează AFP.

Globurile de AurFoto: movies.mxdwn.com

Iată cinci lucruri la care trebuie să fii atent dacă vei fi unul dintre spectatorii care vor urmări această ceremonie virtuală.

În sfârșit, marea noapte pentru Netflix?

Anul trecut, în ajunul Globurilor de Aur, Netflix își freca deja mâinile și stârnise invidia tuturor concurenților săi. Aflată în frunte cu 34 de nominalizări, platforma de streaming video părea să se fi impus printre giganții de la Hollywood.

Dar ceremonia a dejucat toate predicțiile și Netflix a plecat în cele din urmă cu doar două premii.

Va fi anul acesta cel bun pentru gigantul global al divertismentului? Netflix are un număr record de nominalizări, 42 în total, dar rămâne prudent.

Două la preț de unul

Unul dintre singurele premii câștigate anul trecut de Netflix a fost acordat Oliviei Colman, a cărei interpretare a reginei Elisabeta a II-a în „The Crown” a cucerit juriul.

Un pariu sigur la Globurile de Aur, actrița britanică a adus succesul, fie că a fost vorba despre serialul „The Night Manager”, fie filmul „The Favourite”.

Olivia Colman s-ar putea descurca și mai bine anul acesta, din moment ce este din nou selectată pentru „Crown”, dar și pentru filmul dramatic „The father”.

S-ar putea să nu fie singura care să realizeze o astfel de dublă.

Compatriotul său Sacha Baron Cohen se numără printre favoriți la două genuri foarte diferite, „Borat 2” la comedii și „The Seven of Chicago”, o dramă care evidențiază represiunea manifestațiilor împotriva războiului din Vietnam din 1968.

Montagne russe pentru Anthony Hopkins

Partenerul lui Colman în „The father”, legendarul Anthony Hopkins este întotdeauna un concurent care trebuie luat în serios în timpul sezonului premiilor cinematografice.

Dar, în mod surprinzător, el nu a fost ales niciodată de juriul Globurilor de Aur, în ciuda celor șapte nominalizări din 1979 încoace.

Actorul britanic trebuie să se mulțumească până în prezent cu un premiu onorific, Premiul Cecil B. DeMille, pentru întreaga sa carieră.

Când a câștigat la Oscar în 1992 pentru rolul său de criminal în serie în „Silence of the Lambs”, membrii Asociației Hollywood Foreign Press, care organizează Globurile de Aur, l-au preferat pe Nick Nolte din ”The Prince of Tides​​".

Dacă cea de-a opta nominalizare este în sfârșit cea potrivită pentru Anthony Hopkins anul acesta, el va deveni la vârsta de 83 de ani cel mai în vârstă artist care primește Globul de Aur pentru „cel mai bun actor”.

”Minari”, noul ”Parasite”?

În ultimii ani, puține categorii au generat la fel de multă polemică ca cea a „celui mai bun film în limba străină”.

Poveștile cu imigranți în Statele Unite, cum ar fi „Farewell” de Lulu Wang anul trecut, au fost interzise în mod sistematic de la a concura la principalele categorii pe motiv că mai mult de jumătate din dialogurile lor nu sunt în engleză.

Unii critici, totuși, au considerat că regula nu pare să se aplice la fel de strict la anumiți grei, cum ar fi Quentin Tarantino și filmul său multilingv „Inglorious Basterds”.

Anul acesta este „Minari”, un film despre o familie americană de origine sud-coreeană în căutarea unei noi vieți la țară, care se află în centrul controversei.

Anul trecut, filmul sud-coreean „Parasite” a concurat - și a câștigat - la această categorie pentru cel mai bun film străin și a câștigat premiul pentru cel mai bun film la Oscar câteva săptămâni mai târziu.

Ceremonia, prezentată din orașe diferite

Întrucât regiunea Los Angeles-ului este încă supusă restricțiilor privind adunările și evenimentele publice din cauza pandemiei de coronavirus, Globurile de Aur au renunțat, în mod surprinzător, la tradiționala seară de gală din Beverly Hills pentru o ceremonie virtuală.

Dar organizatorii au profitat de ocazie pentru a introduce o notă de originalitate: ceremonia va fi prezentată de actrițele Amy Poehler și Tina Fey din două orașe diferite, New York și Los Angeles.