​Actrița britanică Keira Knightley a declarat că nu mai are de gând să apară în scene de sex regizate de bărbați.

Keira Knightley in Colette (imdb)Foto: Hotnews

”Nu mi-am propus să exclud cu totul scenele de nuditate, ci doar atunci când este vorba despre (regizori-n.red) bărbați. Parțial e vorba de vanitate, parțial e vorba despre privirile bărbaților”, a explicat actrița în vârstă de 35 de ani, într-un podcast la Chanel Connects.

Modul în care actorii sunt tratați în timpul filmării scenelor de sex a devenit un subiect intens dezbătut în ultimii ani, mai ales după mișcarea ”Me too”, notează BBC News.

Așa se face că, în prezent, multe studiouri angajează coordonatori care să supervizeze scenele erotice și să se asigure că protagoniștii sunt tratați cu respect și se simt confortabil pe durata filmărilor.

Knightley a dezvăluit că, din 2015 de când a devenit mamă, contractele sale au o clauză specială potrivit căreia secvențele de nuditate sunt excluse.

În cadrul interviului, Knightley a mai spus că această clauză nu s-ar aplica dacă ar lucra cu o regizoare și dacă ar fi vorba despre un film care vorbește despre experiențele de viață ale unei femei.

"Dacă aș juca într-o poveste despre experiența maternității și acceptarea propriului trup, cred că, voi fi iertată, dar ar trebui să lucrez cu o regizoare”, a comentat actrița, adăugând că o femeie poate înțelege cu adevărat astfel de experiențe.

Knightley a mai explicat că, acum, nu ar mai fi deloc în largul ei cu scenele în care ar trebui să joace pe post de obiect al dorinței masculine, deși spune că, într-adevăr, unele filme trebuie să prezinte și scene de nuditate. În astfel de situații, poate fi folosită o dublură.

"Sunt prea vanitoasă, am deja doi copii și aș prefera să nu stau goală pușcă în fața unui grup de bărbați”.

Actrița mărturisea și că i-a interzis fiicei sale să se uite la filmele Disney în care femeile sunt descrise într-un mod pe care ea nu-l agreează.

Knightley este cunoscută pubicului pentru rolurile din ”Bend It Like Beckham”, ”Atonement”, ”Pirates of the Caribbean”, ”Pride and Prejudice” sau deja clasicul ”Love Actually”.

Anul trecut, ea a apărut în ”Misbehaviour”, o comedie-dramă despre mișcarea de emancipare a femeilor din Londra anilor 1970.