5 proiecții de văzut anul acesta la DokStation, singurul festival de filme documentare muzicale din România

de Marius Ghenț     HotNews.ro
Joi, 17 septembrie 2020, 14:55


DokStation 2020
Foto: Facebook
​În 2020 au fost anulate toate festivalurile și concertele. Am rămas doar cu înregistrările de pe YouTube și muzica din căști. Din fericire, există și o alternativă care te va scoate din casă. DokStation, singurul festival din România dedicat filmelor documentare despre muzică, debutează azi în București și îți propune patru zile de proiecții, majoritatea în premieră națională.

Ajuns la ediția cu numărul cinci, festivalul are câte ceva pentru fiecare iubitor de muzică. Indiferent că ești cu underground-ul sau mainstream-ul, la DokStation o să poți vedea documentare despre mai multe genuri muzicale. În prim plan vor fi artiști ca Depeche Mode, Foals, ZZ Top, Gorillaz, Luciano Pavarotti sau Aurora, dar o să poți afla și povestea mișcării de hardcore punk din Washington D.C. sau ce s-a întâmplat cu rock-ul alternativ în anii 90. Proiecțiile vor avea loc la Grădina cu Filme și la DESCHIS Gastrobar. Aici e programul. Înainte să înceapă DokStation, ți-am făcut o selecție de documentare la care trebuie să ajungi.

Am ales proiecții care vor avea loc în seri diferite ca să poți ajunge măcar la unul din lista asta:

Underground Inc: The Rise and Fall of Alternative Rock (2019)





Artiștii au nevoie de multe minuni ca să aibă succes în industria muzicală. Talentul nu e suficient. Conexiunile nu sunt suficiente. Pot avea și cel mai fresh sunet, să fie la locul potrivit în momentul potrivit, tot au nevoie de alinierea planetelor. Despre asta e vorba în „Underground Inc”, un documentar despre scena de rock alternativ post-Nirvana.

„Nevermind”, al doilea lor album de studio, s-a vândut ca pâinea caldă, iar toate casele de discuri din anii 90 s-au pus să caute în disperare următoarea trupă de rock alternativ care va rupe. Nimic nu iese cum trebuie când te grăbești și o serie de greșeli a lovit puternic trupele din underground-ul american.

Casele de discuri au semnat o tonă de artiști dar nu au știut ce să facă cu ei, cum să-i promoveze sau cu cine să-i pună la pachet într-un turneu. De multe ori erau combinați cu trupe din altă zonă muzicală. Turneele erau un dezastru financiar. Nici artiștii nu au fost sfinți. Așteptările erau mari și când nu au scos următorul „Nevermind”, s-au băgat pe droguri, ceea ce a accelerat declinul scenei.

Tragedia e că în documentar apar și se vorbește despre trupe foarte bune, gen Firehose, Drive Like Jehu, Helmet, Cop Shoot Cop sau Rocket From The Crypt. E o dovadă a faptului că nu e suficient să faci muzică excelentă. Mă rog, nu e dracul atât de negru precum pare. Toate trupele menționate sunt în continuare apreciate în scena independentă și de presa de specialitate. Doar că nu au ajuns niciodată în mainstream. Nimic nu e garantat în viață.

Once Aurora (2018)





Pe Aurora trebuia să o vedem anul acesta la Electric Castle în concert. Din păcate, o vom vedea doar la Dokstation într-un documentar. E o cântăreață norvegiană la început de drum. S-a apucat de muzică acum câțiva ani după ce a apărut pe internet un clip în care cânta la o ceremonie organizată de liceul ei. A devenit viral și agențiile de management și casele de discuri au început să-i facă oferte.

După un material de debut foarte bine primit de critici și un turneu pe tot globul, Aurora se află în fața unei noi provocări: albumul cu numărul doi. E una din temele centrale ale documentarului, pe lângă toate problemele ce țin de personalitatea ei. E o tipă care urăște să fie în centrul atenției. Una dintre cele mai puternice scene din documentar e când se închide într-o baie din Brazilia și are un atac de panică. Tremură incontrolabil și lăcrimează.

Viața de artistă e prea mult pentru ea. Pe lângă toate astea, mai are și o relație ciudată cu Magnus, toboșarul și producătorul ei. E o prietenie puternică, ai zice că sunt împreună la cât de apropiați sunt, deși nu se specifică treaba asta. Conflictul apare când managerul ei vrea să renunțe la el ca producător și să lucreze cu alți muzicieni. Sunt destule scene de interes general în documentarul ăsta, nu e doar pentru fanii hardcore, așa cum pare la prima vedere.

Vinyl Nation (2020)





Dacă nu colecționezi viniluri sau nu ești nostalgic după vremurile când muzica se vindea exclusiv pe discuri, nu ai ce căuta la documentarul ăsta. „Vinyl Nation” e o serie de interviuri cu oameni care produc, vând și colecționează discuri de vinil. Se vorbește și despre istoria acestui format audio, dar în mare parte se axează pe relația oamenilor cu plăcile.

Apropo, când spun oameni mă refer la americani. Documentarul e despre Statele Unite ale Americii. Nu se vorbește despre comunitatea de colecționari din Europa sau alte continente. Păcat, e un mare minus. Dar regizorii primesc un plus pentru că i-au întrebat pe oameni dacă muzica se aude mai bine în format analog.

Răspunsurile nu au fost concludente, deci nu se aude mai bine. La un moment dat îi întreabă și ce se va întâmpla cu colecția lor după ce vor muri. Răspunsurile sunt haioase, triste, patetice și superbe. Cel mai interesant lucru pe care l-am aflat din documentar e că cei din „Generația Z” nu văd vinilul ca un format audio învechit. Pentru ei e foarte actual. Nu știu că aproape a dispărut din cauza casetelor sau CD-urilor. Lansarea pick-up-ului portabil de la Crosely a ajutat mult la vânzările vinilurilor în rândul tinerilor. Și așa va continua și în viitor. Anul acesta, probabil și datorită pandemiei de COVID-19, vinilurile s-au vândut în număr mai mare decât CD-urile în Statele Unite ale Americii. Ultima dată când s-a întâmplat asta a fost în anii 80.

Punk the Capital: Building a Sound Movement (2019)





Spre deosebire de New York, Los Angeles, Detroit sau Nashville, Washington D.C. nu a fost un oraș cu o identitate muzicală înainte de mișcarea punk din anii 80. Era cunoscut pentru trupele de bluegrass și Go-Go, dar sunt niște stiluri prea de nișă ca să atragă un public național. Punk-ul a schimbat asta și capitala Statelor Unite ale Americii a devenit și capitala hardcore punk-ului.

Și dacă nu ești un fan al muzicii punk, documentarul e de văzut pentru că sunt niște lecții importante de învățat din el. Spre exemplu, tot ethos-ul trupei Bad Brains se trage dintr-un mod de viață pozitiv. Dacă restul trupelor de punk îți spuneau să-ți dai în cap, să consumi droguri și să-ți irosești viața, în Washington D.C. găseai mesaje de genul „dacă crezi cu adevărat în ceva, atunci o să reușești în viață”.

Vorbim de tineri care au crescut cu ideea că trebuie să-și atingă potențialul. Singura problemă cu documentarul e că nu se vorbește foarte mult despre ce s-a întâmplat cu muzica din capitală după ce punk-ul a dispărut. Washington D.C. a continuat să producă trupe superbe în scena rock-ului alternativ. Oricum, orice tânăr artist ar trebui să-l vadă. Mai ales dacă vrea să facă ceva original. Punk-ul, după cum aflăm în documentar, „e muzică fără să fie un produs”. Așa ar trebui să fie toată muzica.

Pavarotti (2019)





Documentarul lui Ron Howard, care a regizat și blockbustere hollywoodiene ca „A Beautiful Mind”, „Cinderella Man” sau „Solo: A Star Wars Story”, nu are nevoie de nici o prezentare. Toată planeta știe cine e Luciano Pavarotti. Atunci ce rost are un documentar despre tenor? Pentru că e incorect să spunem că toată planeta știe cine e el. Lumea a auzit de el, dar povestea lui nu e foarte cunoscută. Asta e miza documentarului. Să aflăm cu toții cine a fost omul din spatele vocii.

La fel ca orice producție cu un buget semnificativ, „Pavarotti” e pentru publicul general. Și majoritatea documentarului e despre vocea lui și câte lucruri a reușit să facă în lumea operei. Sunt porțiuni mari dedicate ascensiunii celor trei tenori, colaborările cu artiștii din muzica pop în evenimentul „Pavarotti and Friends” și imagini din călătoriile lui prin toată lumea.

Toate bune și frumoase, dar cum a fost el când a coborât de pe scenă? Luciano Pavarotti a fost un fenomen, la fel ca Michael Jackson sau The Beatles, dar prea puține lucruri se știu despre viața lui personală. Cu toate că nu se vorbește mult despre asta în documentar, sunt și porțiuni în care aflăm câte ceva despre el. Înainte de orice spectacol era plin de emoții.

Nu-i plăcea să-și audă vocea pe înregistrare, singura dată când s-a auzit a fost când era deja pe patul de moarte. Apropo de asta, fosta lui soție vorbește despre cum i-a adus spaghete napoletane în spital, preferatele sale, dar nu a putut să le mănânce. Pentru astfel de detalii merită să-l vezi.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1299 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by