Astra Film Festival 2020 are loc în aer liber, la Sibiu, și în online

de R.M.     HotNews.ro
Joi, 13 august 2020, 18:04


Astra Film Online
Foto: Astra Film
Cineaștii și iubitorii de film documentar se vor bucura și anul acesta de proiecțiile oferite în cadrul Astra Film Festival. Ediția 27 a festivalului se va desfășura în aer liber și online și va avea două părți: Astra Film Festival Open Air (4-13 septembrie) și Astra Film Festival Online (16-25 octombrie). Formatul AFF 2020 pune în prim plan măsurile de protecție necesare pentru ca festivalul să ofere condiții de siguranță pentru participanți.

„Într-o perioadă plină de incertitudini, un lucru a rămas mereu cert: Astra Film Festival va fi prezent și în acest an la întâlnirea cu publicul. Vă invit să începem toamna cu o sărbătoare a cinematografiei și să trecem împreună printr-o experiență unică, la fel de nouă pentru publicul nostru și pentru noi, organizatorii”, spune regizorul Dumitru Budrala, director fondator al festivalului.

Programul evenimentelor și regulamentul de participare la proiecțiile în aer liber vor fi comunicate în curând.

ASTRA FILM FESTIVAL OUTDOOR se va desfășura în perioada 4 - 13 septembrie, în aer liber: la Muzeul Astra și în Centrul Istoric al Sibiului, care vor lua locul sălilor de cinema. Astra Film Festival Outdoor va include proiecții de film, întâlniri cu autorii, discuții, programe speciale și concerte.

ASTRA FILM FESTIVAL ONLINE se va desfășura între 16 - 25 octombrie prin intermediul platformei festivalului, care va găzdui o parte din filmele aflate în programul oficial. Totul va fi disponibil online pentru publicul nostru aflat oriunde pe teritoriul României. Unele producții vor putea fi accesate și după încheierea perioadei oficiale a festivalului. AFF ONLINE va găzdui și un program dedicat industriei, care va cuprinde o serie de activități cu desfășurare în mediul virtual.

„Contextul actual ne-a dovedit că fără artă și cultură suntem mai săraci și mai triști, iar filmul documentar are darul de pătrunde în intimitatea experiențelor umane și de a stabili conexiuni cu lumea, depășind bariere geografice, culturale, etnice, rasiale sau religioase. Se plasează în avangarda explorării prin artă a problematicilor complexe ale existenței. Filmul documentar sau cinematografia realității deschide orizonturi către cunoașterea altor civilizații și culturi și, implicit, către toleranță”, a mai declarat Dumitru Budrala.

Astra Film Festival este unul dintre cele mai valorase festivaluri de non-ficțiune din Europa.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















973 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by