Cu o carieră impresionantă, care se întinde pe mai bine de patru decenii, actrița Maria Ploae va fi celebrată la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. La gala de închidere din 8 august, organizată pentru prima dată în aer liber, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, actrița va fi distinsă cu Premiul de Excelență TIFF.

Maria Ploae, Foto Liana RucsandaFoto: TIFF

O prezență magnetică pe marele ecran și un talent veritabil al scenei românești, Maria Ploae a jucat în peste 40 de lungmetraje și a strălucit în roluri memorabile alături de nume mari ale cinematografiei române. Actrița s-a născut în 1951 și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1975. A obținut primul rol încă din facultate, fiind remarcată de Sergiu Nicolaescu, care a distribuit-o în filmul Un comisar acuză (1974). În același an a apărut în Frații Jderi, iar publicul urma să fie cucerit de farmecul ei în Toamna bobocilor (1975). Cei care au copilărit în anii ’80 au îndrăgit-o în Dumbrava minunată (1980), iar sălile de cinema s-au umplut la Promisiuni (1985), filmul Elisabetei Bostan pentru care Maria Ploae a câștigat Premiul de interpretare la Costinești.

Cinefilii i-au urmărit ascensiunea în filme de Mircea Veroiu, precum Dincolo de pod (1976) sau Mânia (1977), și în cele regizate de Nicolae Mărgineanu, începând cu rolul Veronicăi Micle în pelicula Un bulgăre de humă (1989). Cel care avea să-i devină partener de viață i-a oferit roluri și în Ștefan Luchian (1981), Undeva în Est (1991), Faimosul Paparazzo (1999), Binecuvântată fii, închisoare (2002), Logodnicii din America (2007) și Cardinalul (2019), acesta din urmă inclus în selecția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.

În 2002, a fost decorată cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”. Anul acesta, Maria Ploae intră în galeria marilor actori români distinși cu Premiul de excelență TIFF, oferit de Mercedes Benz. Vineri, 7 august, actrița va fi prezentă la proiecția filmului Cardinalul (UBB, 21.30), alături de regizorul Nicolae Mărgineanu, dar și la cea a scurtmetrajului Contraindicații, de Lucia Chicoș, inclus în secţiunea Cinéfondation a Festivalului de la Cannes și proiectat de la 23.45, la Coșbuc.

Invitați speciali ai acestei ediții

Regizori, actori, producători și distribuitori de film români se află printre invitații unei ediții TIFF cu un număr record de producții locale – aproape 40. Juriul Competiției Oficiale din acest an va fi format din Ada Solomon (producătoare de film), Adina Pintilie (regizoare), Philip O’Ceallaigh (scriitor), Csaba Székely (dramaturg) și Hatházi András (actor). Ca o excepție, anul acesta, Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film) va fi acordat, de la distanță, unui lungmetraj din secțiunea Zilele Filmului Românesc (și nu din secțiunea tematică), iar jurații sunt criticii Jean-Max Mejean (Franța), Marina Kostova (Macedonia) și Jennifer Zylka (Germania).

Printre invitații ediției se numără și Marc Collin, co-fondatorul celebrei trupe Nouvelle Vague și regizorul lui Le choc du futur, proiectat la Bonțida, Chiara Malta, regizoarea filmului Simple Women, co-produs și filmat în România, cineastul polonez Bartosz Kruhlik (Supernova), actorul spaniol Vito Sanz (La virgen de agosto). La Cluj vor sosi și Cristi Puiu, Anca Puiu, Alexander Nanau, Vlad Ivanov, protagonist în Discipolul/ Servants, adus în premieră în România după selecția de la Berlinale, Teodor Corban, cu roluri principale în Urma și Cărturan, Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, Ioana Flora, Emilian Oprea, Marius Manole, István Téglás, Elvira Deatcu, Adrian Titieni, Mihai Călin, Marina Voica, Ștefan Iancu, alături de personalități din media precum Cătălin Tolontan, Amalia Enache, Cătălin Ștefănescu sau Pavel Bartoș.

Numărul locurilor este limitat la toate evenimentele TIFF, pentru a se respecta restricțiile impuse de autorități. Măsurile de siguranță vor fi obligatorii pentru public, invitați și echipă.