Filmul "La Gomera", de Corneliu Porumboiu, a fost marele câştigător al Galei Gopo de luni seara, cu nouă trofee, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor şi cel mai bun scenariu, potrivit Agerpres.

La Gomera, credit photo Vlad CiopleaFoto: Hotnews

"La Gomera" spune povestea lui Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, care ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăţa "El Silbo", un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest la Bucureşti, şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii.

Referirile la pandemia COVID-19 nu au lipsit din programul Galei Gopo. Prezentatorul, Alex Bogdan, a fost adus pe scenă într-o izoletă de patru persoane îmbrăcate în combinezoane de protecţie. "Izoleta pe care am folosit-o este un prototip", a explicat el.

Gala Premiilor Gopo a avut loc în aer liber, la Verde Stop Arena, în Capitală. Iniţial, evenimentul a fost programat pentru 24 martie, dar a fost amânat, din cauza epidemiei de SARS-CoV-2.

Lista premiilor Gopo acordate luni este următoarea:

Premiul pentru Întreaga Activitate - Adela Mărculescu

Premiul pentru Întreaga Carieră - Virgil Andriescu

Premii speciale - scriitorul Radu Cosaşu şi monteuza Cristina Ionescu

Premiul Romanian Society of Cinematographers - Tudor Mircea, pentru "La Gomera"

Cel mai bun film de lungmetraj - "La Gomera", de Corneliu Porumboiu (România, Franţa, Germania, Suedia)

Cea mai bună regie - Corneliu Porumboiu, pentru "La Gomera"

Cel mai bun actor într-un rol principal - Iulian Postelnicu, pentru "Arest"

Cea mai bună actriţă într-un rol principal - Judith State, pentru "Monştri"

Cel mai bun actor într-un rol secundar - Istvan Teglas, pentru "La Gomera"

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar - Rodica Lazăr, pentru "La Gomera"

Cel mai bun scenariu - Corneliu Porumboiu, pentru "La Gomera"

Cea mai bună imagine - Tudor Mircea, pentru "La Gomera"

Cel mai bun montaj - Roxana Szel, pentru "La Gomera"

Cel mai bun sunet - Andre Rigaut, Sophie Chiabaut, Niklas Skarp şi Christian Holm, pentru "La Gomera"

Cea mai bună muzică originală - Pablo Pico, pentru "Călătoria fantastică a Maronei"

Cele mai bune decoruri - Simona Pădureţu, pentru "La Gomera"

Cele mai bune costume - Ana Ioneci, Claudia Bunea, pentru "Maria, Regina României"

Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură - Domnica Bodogan, Nastasia Mateiu, Clara Tudose, pentru "Maria, Regina României"

Cel mai bun film de debut - "Touch Me Not", de Adina Pintilie

Cel mai bun film documentar - "Distanţa dintre mine şi mine" de Dana Bunescu şi Mona Nicoară

Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune - "Havana Cuba", de Andrei Huţuleac

Cel mai bun scurtmetraj documentar - "El iubeşte ochii mei", de Enxhi Rista

Tânără speranţă - Cătălina Mihai, pentru rolul Heidi din filmul "Heidi"

Cel mai bun film european - "Dolor y Gloria/ Durere şi glorie", de Pedro Almodovar.

Premiul publicului - "Oh, Ramona!", de Cristina Iacob şi "5Gang - Un altfel de Crăciun".