Filmările pentru producţia Netflix "Stranger Things" au fost suspendate, din cauza pandemiei, compania anunțând că va suspenda producţia de filme şi seriale TV în SUA şi Canada, pentru două săptămâni, relatează Mediafax.

Stranger ThingsFoto: Netflix

Netflix se numără printre cele mai recente companii de media care suspendă producţia de film şi TV, pe fondul crizei provocate de pandemia COVID-19, care l-a determinat pe preşedintele Donald Trump să decreteze, vineri seară, starea de urgenţă în Statele Unite ale Americii.

Măsura a fost luată în acord cu restricţiile impuse în SUA şi străinătate, privind călătoriile, adunările mari de persoane şi altele, potrivit Deadline.

În afară de "Stranger Things", un serial hit aflat la al patrulea sezon, au mai fost suspendate producţii precum "Sex/Life" şi "The Prom".

Producţiile realizate în afara Americii de Nord, precum "The Witcher", aflat la al doilea sezon, sunt în curs de evaluare, deciziile urmând să fie luate de la caz la caz.

Epidemia Covid-19 a pus deja o mare presiune pe industria de de divertisment. În Australia şi SUA, un număr în creştere de producţii au fost suspendate.

Producţia unui film despre Elvis Presley, regizat de Baz Luhrmann, turnat în Queensland, Australia, a fost întreruptă după ce actorul Tom Hanks şi soţia sa, Rita Wilson, au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus.

Show-urile de pe Broadway, New York, au fost suspendate până pe 12 aprilie, la fel şi numeroase seriale şi emisiuni live TV. Show-urile realizate de Jimmy Fallon, Stephen Colbert şi Seth Myers, filmate în New York, au fost suspendate până pe 30 martie, iar cele realizate de vedete precum Ellen DeGeneres, Jimmy Kimmel şi James Corden continuă fără tradiţionalul public în studio.