Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL se va desfășura în perioada 5-11 august 2019 la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, în Complexul Green Village și Green Dolphin Camping. Sergei Loznitsa, câștigător al Premiului pentru regie Un Certain Regard Cannes 2018 va fi invitatul special al editiei din acest an a festivalului.

​Sergei LoznitsaFoto: Anonimul IFF

Sergei Loznitsa va primi Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. O retrospectivă care include 7 titluri din filmografia sa va fi prezentată publicului, proiecțiile fiind urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri. Sergei Loznitsa va susține un masterclass, sâmbătă, 10 august.

Considerat drept una dintre cele mai importante voci ale cinematografiei contemporane, Sergei Loznitsa a realizat în principal documentare, având 20 de astfel de producții în portofoliu, precum și patru filme de ficțiune.

În cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, spectatorii vor putea vedea șapte dintre filmele sale: „My Joy”, „In the Fog”, „A Gentle Creature”, „Donbass”, „Maidan”, „Austerlitz” și „The Trial”.

„My Joy”, primul lungmetraj de ficțiune regizat de Sergei Loznitsa, selectat în competiție la Cannes 2010, la fel ca și „In the Fog”, care a și câștigat Premiul FIPRESCI în 2012, îl au în distribuție pe actorul român Vlad Ivanov, de asemenea invitat special al ANONIMUL 16.

Pentru „A Gentle Creature” și „Donbass”, celelalte două filme de ficțiune ale lui Loznitsa, prezentate la Cannes în 2017 și 2018 – ultimul dintre ele și câștigător al premiului pentru regie -, regizorul ucrainean a lucrat cu actorul Valeriu Andriuță („Dragoste 1. Câine”, „După dealuri”). Un alt colaborator constant al lui Sergei Loznitsa este și operatorul de imagine român, originar din Republica Moldova, Oleg Mutu, care a semnat imaginea celor patru filme de ficțiune ale acestuia.

Realizator consacrat de documentare, Sergei Loznitsa a ajuns în atenția publicului larg în 2014, cu „Maidan”, o cronică a protestelor din Ucraina 2013 – 2014, soldate cu moartea a peste 100 de persoane și fuga președintelui de atunci, Viktor Ianukovici. Filmul a fost prezentat la Cannes, în cadrul secțiunii Séances Spéciales. Doi ani mai târziu, acesta atrăgea atenția publicului și a presei de specialitate cu „Austerlitz”, un documentar observațional despre turiștii care vizitează Auschwitzul.

Cel mai recent documentar al său, „The Trial”, a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția 2018. Filmul reface unul din numeroasele procese de “vânătoare de vrăjitoare” în Rusia stalinistă a anilor ’30.

Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 5-11 august, la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. Accesul la proiecțiile din cadrul festivalului este gratuit.