​Netflix a retras scena sinuciderii din serialul "13 Reasons Why"

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 16 iulie 2019, 17:57


13 Reasons Why
Foto: Captura YouTube
Netflix a retras o scenă explicită de suicid din primul sezon al seriei "13 Reasons Why", după ce mai mulți experți au avertizat asupra riscurilor de glorificare a sinuciderii în rândul spectatorilor cei mai fragili, scrie AFP.

Această serie populară lansată în urmă cu doi ani relatează povestea liceenei Hannah Baker, care s-a sinucis și a lăsat în urma sa 13 casete înregistrate, înaintea morții sale.

Bine primit, serialul, care vorbește despre hărțuirea în școli și automutilare, a fost însă foarte criticat de psihologi care și-au exprimat temerea că ar putea provoca noi sinucideri în rândul adolescenților care suferă de probleme de sănătate mentală.

Două studii publicate în mai au indicat că sinuciderile în rândurile adolescenților au cunoscut o creștere marcantă imediat după difuzarea "13 Reasons Why".

"În condițiile în care ne pregătim să lansăm al treilea sezon în această vară, am fost atenți la dezbaterea actuală asupra serialului", a scris Netflix pe Twitter, luni seara.

"La sfaturile experților medicali, printre care Dr Christine Moutier, de la Fundația americană pentru prevenirea sinuciderilor, am decis, împreună cu Brian Yorkey și producătorii să edităm scena în care Hannah își curmă viața în sezonul 1", potrivit sursei citate.

Yorkey a afirmat că scena voia să arate "oroarea unui astfel de act".

Mesajul serialului "este că trebuie să avem mai multă grijă unii de alții", a spus el, într-un comunicat pe Twitter. "Considerăm că această modificare va ajuta serialul să producă maximul de bine pentru majoritatea oamenilor, atenuând totodată riscurile pentru tinerii spectatori foarte vulnerabili".

Adaptat după romanul scriitorului american Jay Asher, serialul a fost un fenomen în rândul publicului tânăr.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














2384 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version