VIDEO Corespondență de la Cannes: Ce contează că la Cannes plouă! Să fie cu belșug pentru filmul românesc!

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Duminică, 19 mai 2019, 11:39


Sabin Tambrea, Catrinel Marlon, Corneliu Porumboiu, Vlad Ivanov Rodica Lazar, si Agusti Villaronga
Foto: Festival de Cannes
“La Gomera“ nu seamănă a film românesc (nu spun că e bine sau rău), iar interpreții lui au strălucit pe covorul roșu ca niște adevărate vedete de cinema. Frumoși, rasați, relaxați. “La Gomera“, prima prezență a lui Corneliu Porumboiu în cursa pentru la Palme d’or, a avut premiera în 18 mai 2019, fiind salutat în Grand Théâtre Lumière cu îndelungi aplauze (sper că sincere, la astfel de spectacole vin tot felul de oameni.). Cu câteva ore în urmă, Adi Voicu își prezentase scurtmetrajul “Ultimul drum spre mare“ în secțiunea Semaine de la Critique.
Porumboiu a venit cu mare parte din echipă pe covorul roșu, incluzând interpreții Vlad Ivanov, Catrinel Marlon, Rodica Lazăr, Sabin Țambrea, Agustí Villaronga, Antonio Buíl și Cristóbal Pinto, precum și pe directorul artistic Arantxa Etcheverria Porumboiu, directorul de imagine Tudor Mircea, scenografa Simona Pădurețu și designerul de costume Dana Păpăruz.

Dați-mi voie să spun așa: “La Gomera“ nu seamănă a film românesc și ceva din jocul de coduri din film s-a transmis și pe covorul roșu. Catrinel Menghia e mai frumoasă ca Monica Bellucci, actorul german plecat din Târgu Mureș la 3 ani Sabin Țambrea arată mai bine ca Benedict Cumberbatch, Rodica Lazăr e pe stilul lui Marlene Dietrich (o spune chiar Porumboiu în notele de producție) și, în fine, Vlad Ivanov l-ar putea concura pe Micheal Keaton (comparația, legată de interpretarea din film, am citit-o pe IndieWire.com).

Ce vreau să spun e că “La Gomera“ e construit ca un ansamblu mult mai inteligent decât pare de coduri, limbaje și referințe cinematografice încât îți poate reseta modul de funcționare, făcîndu-te să bănuiești că ți-a instalat un program de detectare a tot ceea ce înseamnă mod de interpretare a lumii înconjurătoare. Trăim și comunicăm prin coduri.


(La Gomera, foto: Vlad Cioplea)

Asta înseamnă că, deși actorii români pot arăta pe covorul roșu de la Cannes ca niște vedete străine, în alte coduri de interpretare comparația cu altcineva, ca și ideea de a da bine pe covorul roșu sunt complet relative. (Pe excelenta coloană sonoră a filmului Ute Lemper cântă exact ca Marlene Dietrich, dar interpretarea ei e o performanță în sine.).

Extinzând căutările despre limbaj începute cu “ Polițist, adjectiv“, Porumboiu preia de acolo personajul polițistului interpretat de Vlad Ivanov, căruia îi spune Cristi (cum îl chema pe Dragoș Bucur) și pe care îl introduce într-un pseudo neo noir ce se mută de la București pe insula La Gomera din Canare și chiar în Singapore.

Cristi e un polițist corupt, dar de a cărui (i)moralitate nu suntem de fapt siguri până la final, și merge pe insulă pentru a învăța un limbaj (el silbo) foarte vechi, care l-ar ajuta să scoată din arestul de la București un om de afaceri (Sabin Țambrea) implicat în business-uri necinstite în Spania și Venezuela (și care e, de fapt, personajul absent al fratelui celui acuzat din “Polițist, adjectiv“.).

Folosind un stil vizual cu totul neobișnuit pentru cinemaul românesc (stil care e și el tot un limbaj), “La Gomera“ funcționează ca un caleidoscop ale cărui culori și forme se modifică permanent– de la neo noir trece la film realist și comedie, pe urmă citează westernul, inclusiv filmul românesc de aventuri cu Sergiu Nicolaescu (e o scurtă secvență din “Un comisar acuză“, după cum e și din “The Searchers“, al lui John Ford, iar scena de final se desfășoară într-un studio de film dezafectat, pentru că patronul lui e arestat pentru corupție.).

Toate personajele sunt prototipuri: Gilda e femeia fatală, Magda e procuroarea infailibilă, etc, numai Cristi e cel care se crede marele păpușar, pentru a se dovedi că nu e decât un pion ușor de mutat.

Caleidoscopul e atât de elaborat încât muzica e folosită împreună cu imaginea pentru a sugera diferite limbaje și coduri cinematografice (sunt curioasă câți bani din buget s-au dus pe copyright.). Filmul începe cu Cristi apropiindu-se de insula La Gomera pe clasicul “I Am a Passanger“, al lui Igyy Popp, ca să înțelegem nu doar că se simte în control, dar și că acest lucru e doar un cod luat din alte filme.

Pe urmă, aria "Belle nuit ô nuit d'amour" din Povestirile lui Hoffman de Offenbach e folosită de mai multe ori, ca și cum ar trebui și noi să ne antrenăm într-o formă de limbaj asemănătoare exercițiilor lui Cristi de a deprinde el Silbo. Fiind pe două voci feminine care se completează, aria nu doar sugerează că cele mai puternice personaje din film sunt Gilda și Magda (plus mama lui Cristi interpretată de Julieta Szony, regăsită după mulți de cinemaul românesc), ci mai ales antrenează spectatorul într-un soi de percepție unitară dincolo de vizual și sonor (aproape sinestezică).

Dacă odinioară a existat un limbaj primar (el Silbo sau altul), atunci existau și uneltele mentale pentru înțelegerea lui. Asta e una din pistele de lectură dincolo de ludicul referențial practicat de cinemaul lui Tarantino, de pildă, care face ca "La Gomera" să nu fie un exercițiu de citate și coduri, ci o introspecție mult mai adâncă despre ceea ce face ca specia umană să funcționeze (sau nu).
Dincolo de limbaje și referințe cinematografice, filmul pune în abis ideea neliniștitoare a imposibilității comunicării moderne în afara unor coduri folosite în relațiile de putere (formatate și ele la fel ca limbajul cinematografic), de aici speranța -iluzorie sau nu- a lui Cristi că el Silbo l-ar putea ajuta să revină la o stare de grație anterioară căderii în păcat.

Ce spune Porumboiu în notele de producție duce lucrurile și mai în profunzime: “Într-o lume întunecată în care orice trebuie negociat, comunicarea naturală funcționează mai bine printr-un limbaj secret care îi ajută pe cei care îl stăpânesc să se extragă de sub controlul relațiilor umane tensionate și să fie în stare să păstreze un soi de sinceritate. “

Clip La Gomera:


Aseară la proiecția de presă desfășurată concomitent cu premiera de gală, jurnaliștii au râs când era de râs, dar la final nu s-au dezlănțuit în aplauze furtunoase. Probabil că filmul i-a pus pe gânduri și, fiind și ora foarte târzie, aveau nevoie de timp să-l digere.
Peste noapte au apărut primele cronici. Jessica Kiang de la "Variety" (căreia i-a plăcut foarte mult la Karlovy Vary filmul lui Radu Jude "Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari") nu e foarte impresionată de "La Gomera", despre care spune că e sub precedentele filme ale lui Porumboiu. Probabil se aștepta la altceva. Cronica, aici.

"The Hollywood Reporter" are o cronică mai bună, spunând despre film că e o "poveste foarte entertaining, dar densă" (cronica aici), pe când IndieWire.com compară filmul încă din titlu cu" Ocean 11" și spune că n-ar fi de mirare ca producătorii americani să se arunce pe el pentru un remake (cronica aici).

Nu știm cum vor arăta următoarele filme din Competiție, dar un lucru e cert: Porumboiu beneficiază de un juriu foarte bun, format aproape exclusiv din regizori de film, ceea ce ne face să ne așteptăm la un palmares foarte obiectiv.

A venit și Adi Voicu la mare

Scurtmetrajul “Ultimul drum spre mare”, de Adi Voicu, a avut în 18 mai 2019 cele două proiecții din secțiunea paralelă Semaine de Critique. În acest an pentru această secțiune s-au ales 10 filme din mai bine de 1600 înscrise, iar selecționerii – membri ai Syndicat Français de la Critique de Cinéma, au intenționat ca selecția să conțină povești independente, dar care împreună să spună o poveste omogenă. În plus, toți cei 10 regizori nu au făcut încă lungmetraj de ficțiune, ideea fiind ca prezența la Cannes să-i poată ajuta să vină cu lungmetrajul de debut înapoi în Semaine de la Critique sau în alte secțiuni ale festivalului.

Pe scena de la Éspace Miramar, o sală de pe Boulevard de la Croisette aflată între hotelurile Carlton și Miramar, Adi Voicu a spus că ideea filmului i-a venit când mergea la un moment dat cu trenul la mare pentru a filma un documentar și și-a lăsat bagajul în tren. Asta i-a făcut suspicioși pe vecinii de compartiment (în acest moment, publicul a început să râdă.). “Mi s-a părut că ideea ar fi foarte bună pentru un film. A fost o călătorie scurtă, așa că am făcut un film scurt”, a mai spus Adi Voicu, în râsetele sălii.

Într-adevăr, se pare că provocarea regizorului - scenarist a fost să spună într-un mod cât mai concis (filmul are 12 minute) o poveste universală despre lipsă de încredere și de solidaritate, pe fondul unei lumi tot mai speriate de celălalt. Poeta Angela Marcovici, Ana Ciontea, Cristina Juncu, Silviu Debu, actorul turc Salih Yildirim și Alina Vior interpretează rolurile unor oameni obișnuiți care merg cu trenul spre mare. O lume în mic.

Prezența unui turc în compartiment, care trage de un geam să-l deschidă, stârnește nemulțumirea unei cucoane, iar când acesta coboară la Cernavodă să-și ia apă, lăsându-și geanta în compartiment, ceilalți intră în panică. Ce nu știau ei – și aflasem noi prin subtitluri când turcul vorbise la telefon înainte -, e că acesta se întoarce acasă după ce a incinerat pe cineva apropiat și că în geantă are cenușa respectivei persoane.

Aparatul de filmat manevrat fluid de Barbu Băloșoiu urmărește interacțiunea personajelor care fiecare are povestea lui / scurta lui caracterizare, în timp ce pe trenul se deplasează prin câmpuri în flăcări (o metaforă probabil și pentru distrugerea morală, dar și pentru o tabula rasa care ar trebui să ducă la o nouă renaștere.).

Filmul are uneori umor și e animat, deși spațiul de manevră e doar un compartiment și o bucată de coridor. Nefiind filmat într-un tren adevărat, directorul de imagine a avut loc să se joace cu camera pentru a pune în evidență personajele rând pe rând și relațiile dintre ele. Mi-a plăcut mai puțin finalul, mi-ar fi plăcut un sfârșit mai plat, care poate ar fi pus mai bine în evidență ideea de mică întâmplare care, de fapt, e reprezentativă.

“Ultimul drum spre mare” e produs de Axel Film, iar Adi Voicu a mai semnat documentarele Victoria și Metrobranding, precum și scurtmetrajul Ceața, premiat cu Grand Prix du Jury la prestigiosul Premiers Plans d’Angers și cu Centaurul pentru film de debut la Festivalul Message to Man din Saint Petersburg.

Mai jos, un scurt interviu pe care l-am realizat cu Adi Voicu înaintea celei de-a doua proiecții:







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















6846 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by