Filmul ”La Gomera” al lui Corneliu Porumboiu, în competiția de la Cannes / LISTA tuturor filmelor din selecția oficială

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 18 aprilie 2019, 12:41


Corneliu Porumboiu
Foto: Adi Marineci
Regizorul Corneliu Porumboiu a fost inclus în competiție la Festivalul de Film de la Cannes cu "La Gomera", au anunțat organizatorii evenimentului joi, potrivit Mediafax. Printre cele 19 pelicule din selecția oficială se numără și unele semnate de mari regizori, precum ”The Dead Don't Die” (Jim Jarmusch) sau ”Solor y Gloria” (Pedro Almodóvar).

Lista filmelor din selecția oficială:
  • THE DEAD DON’T DIE by Jim Jarmusch (Ouverture)
  • DOLOR Y GLORIA (Douleur et Gloire / Pain and Glory) by Pedro Almodóvar
  • IL TRADITORE (Le Traître / The Traitor) by Marco Bellocchio
  • NAN FANG CHE ZHAN DE JU HUI (The Wild Goose Lake) by Diao Yinan
  • GISAENGCHUNG (Parasite) by Bong Joon Ho
  • LE JEUNE AHMED (Young Ahmed) by Jean-Pierre Dardenne & Luc Dardenne
  • ROUBAIX, UNE LUMIÈRE (Oh Mercy!) by Arnaud Desplechin
  • ATLANTIQUE by Mati Diop
  • MATTHIAS ET MAXIME (Matthias and Maxime) by Xavier Dolan
  • LITTLE JOE by Jessica Hausner
  • SORRY WE MISSED YOU by Ken Loach
  • LES MISÉRABLES by Ladj Ly
  • A HIDDEN LIFE (Une vie cachée) by Terrence Malick
  • BACURAU by Kleber Mendonça Filho & Juliano Dornelles
  • LA GOMERA (The Whistlers) by Corneliu Porumboiu
  • FRANKIE by Ira Sachs
  • PORTRAIT DE LA JEUNE FILLE EN FEU by Céline Sciamma
  • IT MUST BE HEAVEN by Elia Suleiman
  • SIBYL by Justine Triet

Filmul lui Corneliu Porumboiu spune povestea lui Cristi, un ofițer de poliție care ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăța limbajul "el silbo", o formă de comunicare prin fluierat, specifică zonei. Misiunea lui este de a-l elibera pe Zsolt, un afacerist controversat aflat în arest în București.

"Gomera" îi are în distribuție pe Vlad Ivanov, în rol principal, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr și Sabin Tambrea.

Filmările au avut loc anul trecut în București și pe insula La Gomera din Spania.

Filmul, scris și regizat de Corneliu Porumboiu, are imaginea semnată de Tudor Mircea, scenografia este realizată de Simona Pădurețu, designer de costume este Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu este responsabilă de direcția artistică.

"Filmul se concentrează pe o posibilă folosire a limbajului ancestral el silbo într-o lume în care comunicarea a devenit din ce în ce mai controlată, cu un conflict direct între verbal și non-verbal", declara Corneliu Porumboiu, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

"În urmă cu câțiva ani, am urmărit un documentar despre el silbo. Acest limbaj fascinant, aflat pe cale de dispariție, redescoperit și folosit din nou pe insula La Gomera, m-a inspirat și motivat să scriu această poveste", adaugă regizorul.

"Gomera" este o producție 42 KM FILM, în coproducție cu Les Films du Worso (Franța), Komplizen Film (Germania) și Arte Grand Accord. Producător este Marcela Ursu, iar producător executiv, Patricia Poienaru. Coproducători sunt Sylvie Pialat, Benoît Quainon, Janine Jackowski, Jonas Dornbach și Maren Ade. Agentul internațional de vânzari este MK2 Films.

Lungmetrajul este realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Eurimages.

În 2006, Corneliu Porumboiu obținea premiul pentru debut Camera d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru "A fost sau n-a fost?", o comedie despre cum a fost trăită revoluția din 1989 într-un oraș de provincie. În 2009 era, de asemenea, premiat la Cannes cu trofeul FIPRESCI și cel al juriului secțiunii Un Certain Regard, pentru filmul "Polițist adjectiv".

















2230 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version