Actorul american Robert Redford, în vârstă de 81 de ani, a anunțat că apariția sa în pelicula "The Old Man & the Gun" va fi ultimul său rol din carieră, anunță presa din SUA, citată de Mediafax.

Robert Redford in The Old Man & the GunFoto: Imdb.com

"Niciodată să nu spui «niciodată», dar am cam ajuns la concluzia că asta este tot pentru mine în ceea ce privește actoria și că voi merge spre pensionare după asta, pentru asta fac de când aveam 21 de ani", a declarat starul pentru The New York Post.

"M-am gândit, «Ei bine, până aici!». Și de ce să nu ieși din scenă cu ceva vesel și optimist?!", a mai declarat cineastului, potrivit Entertainment Weekly.

Filmul "The Old Man & the Gun" este programat să fie lansat pe marile ecrane pe 28 septembrie.

Robert Redford - cunoscut pentru rolurile sale din filme precum "Butch Cassidy și Sundance Kid /Butch Cassidy and Sundance Kid", "Cacealmaua/ The Sting" și "Toți oamenii președintelui/ All the President's Men", pentru o serie de lungmetraje pe care le-a regizat ("Oameni obişnuiţi/ Ordinary People", "Cândva, pe aici, trecea un râu/ A River Runs Through It", "Spune-mi cu cine te însoţeşti/ The Company You Keep"), celebru pe Broadway ("Desculţ în parc/ Barefoot in the Park") şi pentru sprijinul ferm acordat cinematografiei independente ca fondator al Institutului Sundance şi al festivalul omonim - a mai vorbit în trecut despre planurile sale de retragere. În 2016, acesta povestea că actoria l-a obosit: "Sunt o persoană neliniștită, așa că este greu pentru mine să aștept să fac dublă după dublă".

De-a lungul timpului, începând cu banii primiți pentru rolul Sundance Kid, Redford a cumpărat o întreagă stațiune de schi pe latura estică a Muntelui Timpanogos, în Utah. Inițial și-a numit domeniul Timp Haven, dar ulterior l-a redenumit Sundance. Redford a fondat apoi Institutul Sundance, festivalul, cinematografele, catalogul și canalul de televiziune omonime, toate dedicate producției de film independent și amplasate în fostul orășel minier Park City din Utah (la mai puțin de 50 de kilometri de stațiunea cumpărată de actor).

Începând cu anii 1980, Robert Redford a trecut de multe ori în spatele camerei de filmat, fiind și un regizor foarte apreciat. În 1981, lungmetrajul "Oameni obişnuiţi/ Ordinary People" i-a adus două premii Oscar, inclusiv pentru regie.

În 2002, Robert Redford a primit un premiu Oscar onorific.