Filmul "Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, propunerea României pentru o nominalizare la Oscar 2019

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 1 august 2018, 11:27


Radu Jude: foto Karlovy Vary IFF
Filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, regizat de Radu Jude, a fost desemnat propunerea României pentru o nominalizare la categoria "Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019.

Lungmetrajul, recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary 2018, a primit majoritatea voturilor în ședința de săptămâna aceasta a Comitetului de Selecție Anuală a Filmului Românesc pentru participarea la secțiunea „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar.

Comitetul, stabilit de către Centrul Național al Cinematografiei, a fost alcătuit din Dana Duma, Magda Mihăilescu, Ionuț Mareș, Balint Zagoni, Iulia Blaga, Andra Petrescu, Cristina Corciovescu, Marilena Ilieșiu și Claudiu Turcuș.

Filmele eligibile au fost cele care, potrivit regulamentului premiilor Oscar, au avut sau vor avea premiera între 1 octombrie 2017 și 30 septembrie 2018 și ai căror producători și-au exprimat opțiunea de a participa la această preselecție.



„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” va avea premiera în cinematografele românești pe 28 septembrie, dar va rula timp de o săptămână în avanpremieră, pentru a îndeplini cerințele regulamentului - filmele eligibile pentru nominalizare trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf din ţara de origine.

Este pentru a doua oară când un film al lui Radu Jude reprezintă propunerea României pentru o nominalizare la Oscar. Primul a fost „Aferim!”, candidat pentru selecția din 2016.

Cel de-al șaselea lungmetraj al lui Radu Jude a avut premiera mondială la Karlovy Vary pe 2 iulie. Presa internațională de specialitate l-a numit „un semnal de alarmă inteligent” privind populismul, „un interogatoriu provocator, sarcastic şi crucial între trecut şi prezent” şi „o comedie-dramă îndrăzneaţă”.

Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă.

Distribuţia este formată din Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.
Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul - de Cătălin Cristuţiu, sunetul - de Jean Umanski, mixajul - de Cristinel Şirli, designul de sunet - de Dana Bunescu, decorurile şi costumele - de Iuliana Vîlsan.

Producător este Ada Solomon, iar coproducători sunt Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat este Holger Stern.

Filmul va fi distribuit de microFILM, în cinematografele din România, din 28 septembrie 2018.


Citeste mai multe despre   



















954 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version