Vineri, 2 martie 2018, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 18-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat un alt titlu notabil al istoriei filmului românesc, Fructe de padure (1983), o dramă semnată de importantul cineast român Alexandru Tatos (1937-1990).

Filmul Fructe de padureFoto: Cinemateca Romana

Mult mai puțin cunoscut decât capodopera regizorului, SECVENȚE (1982), prezentată și ea în cadrul Cineclubului FILM, Fructe de padure este un film ce merită cu siguranță să fie redescoperit. La Cinemateca Eforie vor vorbi, despre Fructe de padure și regizorul său, directorul de imagine Florin Mihăilescu (colaborator apropiat al lui Alexandru Tatos), realizatoarea costumelor Svetlana Mihăilescu, actorii Manuela Zaharie (fostă Boboc), interpreta rolului principal, și Cornel Mihalache (acum regizor). Alături de invitați se vor afla, ca de obicei, criticul şi profesorul de cinema Dana Duma, redactor şef al revistei FILM, precum și redactori și colaboratori ai publicației editate de UCIN.

Cineclubul FILM este o serie de evenimente (proiecții speciale cu filme românești remarcabile, prezentate în copii noi sau restaurate şi însoțite de discuții cu invitați) organizată de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista FILM, publicație trimestrială a Uniunii Cineaștilor din România (UCIN). Tariful unic de acces la aceste evenimente este de 3 lei.

Cineclubul FILM a început în luna ianuarie 2015, iar în primele 17 întâlniri de la Cinematecă au fost prezentate filmele româneşti O LACRIMĂ DE FATĂ (Iosif Demian, 1980), S-A FURAT O BOMBĂ (Ion Popescu Gopo, 1962), MERE ROŞII (Alexandru Tatos, 1976), MOROMEŢII (Stere Gulea, 1987), RECONSTITUIREA (Lucian Pintilie, 1970), DIRECTORUL NOSTRU (Jean Georgescu, 1955), DOMNIŞOARA AURICA (Şerban Marinescu, 1886), IACOB (Mircea Daneliuc, 1988), NUNTA DE PIATRĂ (Mircea Veroiu şi Dan Piţa, 1971), TRECĂTOARELE IUBIRI (Malvina Urşianu, 1974), ANOTIMPURI (Savel Stiopul, 1964), SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE VIAŢĂ (Mircea Veroiu, 1984), LA CAPĂTUL LINIEI (Dinu Tănase, 1983), SECVENŢE (Alexandru Tatos, 1982), ŢĂRMUL N-ARE SFÂRŞIT (Mircea Săucan, 1961), DINCOLO DE BARIERĂ (Francisc Munteanu, 1965) și FAUST XX (Ion Popescu Gopo, 1966).

Printre invitaţii de până acum ai Cineclubului s-au numărat: regizorul şi scenaristul Stere Gulea, regizorul Dinu Tănase, directorii de imagine Vivi Drăgan Vasile şi Doru Mitran, monteurul Mircea Ciocâltei, cântăreaţa şi actriţa Marina Voicu, actorii Dan Condurache, Ion Dichiseanu, Irina Ionescu şi Dorel Vişan, criticii Ioan-Pavel Azap, Călin Căliman, Dana Duma, Marilena Ilieşiu, Magda Mihăilescu, Cristian Tudor Popescu, Călin Stănculescu şi Titus Vîjeu, scriitorul şi publicistul Bedros Horasangian, jurnalistul şi editorul Emil Stanciu.

Filmul FRUCTE DE PĂDURE:

România, 1983, 90 min., color, versiune originală

Dramă

Regia: Alexandru Tatos

Scenariul: Dumitru Radu Popescu

Imaginea: Florin Mihăilescu

Costumele: Svetlana Mihăilescu

Cu: Manuela Boboc (Zaharie), Ion Fiscuteanu, Mariana Mihuţ, Ion Besoiu, Gabriela Rătescu, Cornel Mihalache