VIDEO Corespondenta din Germania: Berlinala forteaza o schimbare de nivel in cinematografia romana

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Duminică, 18 februarie 2018, 15:30


In pronuntare
Foto: Saga Film
Din cele patru lungmetraje romanesti prezentate zilele acestea la Berlin (trei in  festivalul propriu-zis si unul in Saptamana Criticii, care are loc in acelasi timp cu festivalul), trei sunt debuturi semnate de regizoare. Adina Pintilie in Competitie, Ioana Uricaru in Panorama si Mihaela Popescu in Berlin Critics' Week aduc sensibilitatati si stilistici noi intr-o cinematografie care se straduieste sa iasa din marota neorealismului.

"In pronuntare" , de Mihaela Popescu, film care a avut premiera mondiala in 17 februarie 2018, in sectiunea paralela Berlin Critics¬ Week e neobisnuit nu doar pentru Romania, ci si pentru Europa, dovada ca Asociatia Criticilor de Film din Germania care organizeaza aceasta sectiune de patru ani (similar cu Semaine de la Critique la Cannes) l-a considerat suficient de interesant pentru a-l lua in selectie.

 

Ciudatenia filmului sta in felul in care combina elementele de real (de documentar chiar) cu o abordare suprarealista. Personajul principal e un judecator, iar cazurile prezentate sub forma unor fragmente de la proces (un cuplu care a furat fier vechi de la gara, o femeie violata in scara blocului) sunt cu totul reale, desi partile sunt interpretate de actori.

Secventele de la proces (in care camera lui Marius Panduru panorameaza lent o sala de judecata ca in realitate, cu inculpati care incearca modest sa fenteze legea, procurori plictisiti si avocati care stau pe telefon) reprezinta ancora realista a filmului. Ea echilibreaza partea fantastica, adica faptul ca judecatorul e interpretat concomitent de doi actori - Dorotheea Petre si Cuzin Toma.

Dorotheea Petre e partea rationala, iar Cuzin Toma partea instinctuala, emotionala. Ii vezi mereu impreuna - si pe coridoarele judecatoriei, la procese sau acasa, in meciurile cotidiene ale relatiei cu sotia (Olimpia Melinte). Asa au explicat Mihaela Popescu si Dorotheea Petre la Berlin, desi te poti gandi si la animus si anima.

Dureaza ceva pana te prinzi cum stau lucrurile si o vreme bajbai in urma acestui personaj dual care vorbeste rar si, cand o face, o face printr-un singur actor (Dorotheea Petre). Mi-ar fi placut ca aceasta gaselnita foarte buna sa fie exploatata mai substantial decat in lungi cadre fara prea multa actiune si care nu reusesc sa transmita pana la capat ideea ca personajul e intr-o criza existentiala profunda. De unde vine criza? Cum se mai manifesta ea in afara faptului ca latura emotionala claxoneaza in aglomeratie sau mareste viteza la banda de alergat? Practic, terenul era cu totul liber.

Aceste cadre lungi ne obliga sa intram in lumea interioara a personajului, dar ne tin in labirint si nu ne lasa sa ajungem la miezul conflictului. Actorii sunt foarte buni, mai ales Dorotheea Petre care joaca subtil pe mai multe nivele - protector, autoritar, empatic.

Dupa proiectie a avut loc o dezbatere la care Mihaela Popescu a participat alaturi de directoarea de imagine Agnes Godard si Marie Louise Angerer, profesor de Media and Cultural Studies la Academy of Media Arts din Koln. Agnes Godard (director de imagine respectat, a lucrat mult cu Claire Denis) a apreciat in mod special imaginea lui Marius Panduru, precum si interpretarile.

Mihaela Popescu a spus ca se stie cu Marius Panduru de mai mult timp si ca au colaborat si la scurtmetrajul ei "Plimbare" (care a avut premiera la Locarno). Panduru a acceptat de cum a citit scenariul si impreuna au decis sa aiba zone de umbra, precum si ce lentile sa foloseasca.

Repetitiile cu actorii au durat vreo doua luni, iar scopul a fost nu de a forta spectatorul sa empatizeze cu personajele, cat sa gandeasca. "Orwell spunea ca nu vrem sa fim iubiti, cat sa fim intelesi. Cred ca asta am vrut si eu cu personajele mele - nu sa fie iubite sau urate, pentru ca asta ar fi insemnat sa ma sprijin prea mult pe emotie, ori eu nu sunt de parere ca cinemaul inseamna emotie. Dimpotriva, cred ca daca reducem putin sentimentele pe care ni le provoaca un film si incercam sa rationam mai mult, iesim in castig", a spus Mihaela Popescu.

"Cum ai lucrat practic cu actorii? Ce indicatii le-ai dat?", a insistat Agnes Godard. "Am mers foarte mult pe actiunile pe care le aveau de facut - sa manance, sa doarma, sa simta dorinta fizica - adica sa traiasca momentul. Pentru Ea (n.red. partea rationala) mai mult decat pentru el - pentru ca Ea gandeste, Ea apara, Ea vorbeste", a raspuns tanarea regizoare care locuieste la Londra si lucreaza acum la un documentar despre Brexit.

Dorotheea Petre, care a venit si ea la Berlin pentru premiera mondiala a filmului, a acordat HotNews.ro un scurt interviu video:



"In pronuntare"
Regie, Scenariu si Montaj: Mihaela Popescu
Cast: Dorotheea Petre, Cuzin Toma, Olimpia Melinte, Liliana Mocanu, Teodor Corban, Alexandrina Halic, Ion Arcudeanu, Crenguta Hariton, Laurette Atindehou, Cosmin Pana
Imagine: Marius Panduru
Scenografie: Cristian Niculescu
Producator: Alexandru Teodorescu
Film produs de Saga Film cu sprijinul CNC


  • Nici un film rasunator in Competitie, deocamdata

In tabelul din Screen Daily cu cotatiile date de mai multi critici internationali (care reprezinta niste previziuni aproximative ale palmaresului), conduce "Isle of Dogs", de Wes Anderson, filmul care a deschis festivalul. Nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la fiecare film vazut in Berlinale Palast sau la CinemaxX 7 (unde au loc proiectiile de presa, unde vine si juriul) ce parere are Stephanie Zacharek. Criticul american e membru al juriului prezidat de cineastul germanTom Tykwer si din care mai fac parte actrita belgiana Cecile de France, fotograful si fostul director al Filmoteca Espanola Chema Prado, producatoarea americana Adele Romanski si compozitorul japonez Ryuichi Sakamoto.

Zacharek e cunoscuta pentru maniera colorata, precisa si caustica de a judeca un film. Oare ce-o fi zis despre "Isle of Dogs"? Cred ca i-a placut parabola insulei populate de caini, dar probabil n-o considera de palmares. Oare are parti pris-uri nationale? Prezenta unui al doilea film de Wes Anderson in deschiderea Berlinalei (dupa "The Grand Budapest Hotel" in 2014, distins cu Grand Jury Prix) e semn ca in acest an festivalul n-are filme cu vedete. Pana acum s-ar parea ca nici filme remarcabile nu prea are.
Cel mai rasarit pana acum dintre titlurile din Competitie (si cel care conduce in cotatiile din Screen Daily) este "Las herederas" / "The Heiresses", debutul in lungmetraj al paraguayanului Marcelo Martinessi, un elegant studiu de caractere in contextul social al unei clase burgheze la apus. In centrul povestii sunt doua femei in varsta care traiesc de mult timp impreuna, relatia lor erodandu-se la fel ca o relatie hetero.

Din lipsa banilor incep sa vanda din argintaria familiei, iar cand una e trimisa la inchisoare pentru datorii, cealalta e nevoita sa iasa din depresia in care insasi iubita o tinea, incepand sa faca pe soferita pentru o vecina zaharisita. Asa ajunge in resedinte luxoase unde batrane pline de bijuterii joaca bridge si trezeste incet la viata datorita unei femei mai tinere cu care insa nu ajunge sa aiba nici o aventura.

Marcelo Martinessi (care a folosit actrite putin cunoscute, dar intuitive si expresive) percepe bine miscarile sufletului feminin, iar felul elegant in care suprapune acest studiu al unei feminitati inabusite, dar nu distruse peste un tablou de sfarsit de epoca e o mare realizare mai ales pentru un film de debut.

Trailer "The Heiresses":



Banuiesc ca Stephanie Zacharek si-a ridicat toate defensele ironice in fata lui "Damsel", pretentiosul western metafizico-umoristico-psihopupu al fratilor David si Nathan Zellner. Filmul incepe cu o scena superba, urmata de o alta scena superba, dupa care face balbadac.

La inceput, intr-o statie pentru diligenta din mijlocul salbaticiei, un preot interpretat de Robert Foster ii dezvaluie tanarului care vrea s-o ia spre Vest ca nimic bun nu vine de acolo. E si mister filosofic aici, si suspans, un ritm foarte bun si o cadenta ideala in jocul lui Forster intre apodictic si derizoriu, suficient ca sa te faca curios. Preotul ii da Biblia tanarului (sa faca tigari din foile ei), se dezbraca la izmene rosii si o ia prin desert sa-si intampine sfarsitul.

Fratii Coen nu sunt departe, de fapt ei sunt sorii la care se inchina fratii Zellner. Dupa scena de debut cut spre o scena animata in care Robert Pattinson si Mia Wasikowska in prim-plan danseaza cu zambete fixe ceva ce aduce a dans de nunta. Pe urma cut spre o scena iarasi in alt registru, in care Pattinson soseste cu o barca si o un mini-ponei pe un teritoriu aparent pustiu, in afara lumii si timpului.

E inceputul unei odisei din care aflam ca Penelopa e de fapt cea care trebuie salvata, dar filmul se rataceste rapid, otravit mai ales de un soi de umor care se vrea in acelasi timp intelectual si lejer. "Damsel" a fost primul film de anul acesta la care jurnalistii au facut buuuu la final - si aici jurnalistii stau pana la sfarsit chiar daca nu le place filmul.

Clip din "Damsel":



Dezamagitor, dar nu la fel de penibil a fost si "Eva", thrillerul erotic al lui Benoit Jacquot, cu Isabelle Huppert in rol de prostituata, desi IndieWire il trecuse pe lista celor 10 filme de vazut in festival. Nu ca Huppert s-ar fi plafonat, ci ca povestea ¬ chiar daca e putin originala, merita o regie mai rafinata.

Filmul e a doua ecranizare a romanului lui James Hadley Chase din 1945, ecranizat prima data de Joseph Losey in 1962, cu Jeanne Moreau, Stanley Baker si Virna Lisi in rolurile principale.

Gaspard Ulliel joaca un tanar care fura pe cand lucra ca oficiant sanitar/call boy  manuscrisul ultimei piese de la un dramaturg muribund. Ajungand celebru intr-o haina care nu e a lui - fara talent, dar curtat de editori si de o iubita superioara din toate punctele de vedere, eroul devine obsedat de o prostituata in varsta pe care o intalneste printr-un accident.

Huppert e haioasa pentru ca introduce un soi de umor/deriziune in felul in care joaca, dar Jacquot o tine mai mult ca pe o cadra decat sa-i speculeze imensul talent. Dupa turul de forta din "Elle" (unde Huppert juca o femeie care dupa un viol se repliaza incredibil), cred ca multa lume sa astepta ca "Eva" sa fie ceva similar cu filmul lui Paul Verhoeven din 2016. Ei bine, pas du tout!

Trailer "Eva":



"Transit", al patrulea film al germanului Christian Petzold din Competitia Berlinalei, e interesant pentru ca, desi adapteaza romanul omonim publicat de Anna Seghers in 1942 (despre un tanar german care incearca sa fuga din Franta aflata sub ocupatie in America de Sud) e filmat in Franta de azi, cu masinile, traficul, si oamenii de azi. Prin asta pune foarte bine in lumina atat tema refugiatilor de azi, cat si perceptia pe care o avem asupra celui de-al doilea razboi mondial. 

Doar actorii sunt imbracati retro ¬ si nu toti, politia si armata de ocupatie au niste costume care orienteaza filmul spre distopie. Interpretat de Franz Rogowski (varianta europeana a lui Joaquin Phoenix), eroul filmului preia actele si biografia unui scriitor mort pentru a incerca sa se imbarce din Marsilia. Potentialul dat de ideea plasarii povesti in prezent e subexploatat de Petzold, al carui scenariul se pierde in prea multe detalii si actiuni, ratand o mina de aur.

Interventia din off a unui narator (a carui identitate se reveleaza la final), o gaselnita pentru a introduce pasaje din carte, functioneaza pana la un punct dar nu da filmului o rama care sa sustina dramatismul povestii.

"Dovlatov", de Alexei Gherman, Jr., coproductie ruso-polono-sarba realizata cu bani de la Ministerul Culturii din Rusia, cu DoP-ul hit-ului polonez "Ida", Lukasz Zal, si cu actorul sarb Milan Maric in rolul principal, trece si el pe langa tinta, desi e momentan pe locul doi in preferintele criticilor de la Screen Daily.
Acesta este primul biopic despre Serghei Dovlatov, scriitor nascut in URSS in 1949 si decedat prematur, la doar 48 de ani, in SUA, unde emigrase pana la urma, disperat ca nu e publicat acasa.

Gherman, Jr. (care a mai fost in Competitia Berlinalei acum trei ani cu "Under the Electric Clouds") il urmareste pe Dovlatov pe durata catorva zile din 1970 pe la redactii cerand de lucru, pe santierul naval unde se documenteaza pentru un reportaj comanda, in apartamentul impartit cu mai multe familii, la petreceri unde se asculta jazz si se discuta, se discuta si iar se discuta.

Gherman, Jr. e un cineast foarte vizual ¬ si sub mana lui Lukasz Zal si scenografia Elenei Okopnaya, filmul arata foarte bine, dar se vorbeste enorm in el. E o incercare permanenta de a ingramadi cat mai multa informatie verbala peste imagine (pentru ca, de fapt, nu aflam foarte multe despre Dovlatov si poezia lui) si in multele scene cu multe personaje devine suparator ca la fiecare cinci secunde sa apara cate cineva care sa spuna ceva inteligent sau semnificativ, iar altcineva sa spuna: "Ce destept e X!" (ca sa intelegem despre cine e vorba.).

Cele doua ore si cinci minute par astfel mult mai lungi, si pana la urma spectatorului nu-i mai pasa de ce i se intampla lui Dovlatov ¬ oricum in sase zile i se intampla aceleasi lucruri. Aceasta abordare etajata ornata cu poante nu e o reconstituire fidela a epocii, ci una impresionista, influentata de o anume retorica stilistica a cinematografului rusesc si, fireste, influentata de biografia eroului. Poate de aceea filmul a si fost finantat de stat - Ministerul Culturii dorea sa arate ca imbratiseaza memoria lui Dovlatov, care a devenit celebru acasa doar dupa 1990 si ca acum nu mai e ca pe vremea lui Brejnev.

Trailer "Dovlatov":




A 68-a editie a Berlinale tine pasul cu miscarea #metoo si organizeaza tot felul de mese rotunde, inclusiv despre prezenta femeilor in industria de film, plus ca ofera spectatorilor sau invitatilor festivalului care au fost victime sau martori ai unor cazuri de discriminare sau abuz posibilitatea gratuita si anonima de a fi pusi in contact cu centre de consiliere. 

La Berlin a fost lansata miscarea Speak Up, prin care industria europeana de film vrea sa elimine abuzul, bullying-ul si hartuirea sexuala in cinema. Va fi lansata inclusiv o linie de asistenta online cu un avocat pro bono pentru femeiel care vor sa faca plangere.

#metoo-ul a fost pe cai mari la conferinta de presa a lui Kim Ki-duk despre filmul sau "Human", prezentat in sectiunea Panorama. La intalnirea cu presa de dupa proiectie sud-coreeanul a fost tras de urechi pentru ca a palmuit o actrita acum cativa ani cand facea "Moebius". Cazul e deja clasat. Kim a fost la proces, a fost amendat dar, pentru ca astea sunt vremurile, Berlinala a fost acuzata de ipocrizie, iar Kim supus unui tir de intrebari incomode de genul: "Aveti de gand sa va cereti iertare?" (Nu, a raspuns Kim, dar e regretabil ca s-a ajuns la proces.). Aveti de gand sa va schimbati comportamentul?

Cineastul a fost spasit si culant la conferinta de presa, desi in "Human", ultima femeie de pe pamant e victima unui viol in grup.

















1907 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version