La 100 de ani de la nașterea lui Ingmar Bergman (1918-2007), Festivalul Internațional de Film Transilvania organizează, cu sprijinul Ambasadei Suediei în România, o amplă retrospectivă dedicată legendarului regizor și scenarist suedez. O selecție de șapte filme din cariera sa, proaspăt restaurate digital, și o expoziție multimedia despre influența lui în modă și artă vor fi prezentate pentru prima dată în România, în cadrul unei ample retrospective, intitulată Closeup Ingmar Bergman, la cea de-a 17-a ediție TIFF, între 25 mai și 3 iunie, la Cluj-Napoca.
#Bergman100 reprezintă celebrarea la nivel mondial a Centenarului Ingmar Bergman. Evenimentul a început încă din toamna anului trecut, la inițiativa fundației care poartă numele autorului și care administrează arhiva Ingmar Bergman, inclusă în 2007 în Lista patrimoniului mondial UNESCO. Personalitate marcantă a cinematografiei mondiale și unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XX, cineastul suedez a realizat de-a lungul carierei în teatru și cinema nu mai puțin de 60 de filme. Trei dintre acestea au fost premiate cu Oscarul pentru cel mai bun film străin de către Academia Americană de Film, Bergman însuși fiind distins cu un Oscar omagial în 1971. Sofisticata cronică de familie Fanny și Alexander (Fanny and Alexander, 1982) a primit patru Oscaruri (printre care și cel pentru film străin), un Glob de Aur, Premiul César și numeroase alte premii importante. Această dramă epică, a cărei acțiune se petrece la Uppsala, orașul în care a copilărit Bergman, este inspirată de biografia cineastului.
Vara mea cu Monika (Summer with Monika, 1953) a fost unul dintre primele filme care au atras atenția asupra lui Bergman și e bazat pe romanul cu același nume, scris de Per Anders Fogelström, figură emblematică a literaturii suedeze moderne. La vremea ei, această controversată poveste de dragoste a reprezentat un pion important în dezbaterea privind nuditatea în film.
Fragii sălbatici (Wild Strawberries, 1957) este considerat unul dintre titlurile de referință din filmografia lui Bergman, o explorare filozofică a existenței umane care combină într-o perfectă unitate de ton nu doar temele predilecte ale regizorului (incomunicabilitatea, teama de moarte, credința), ci și marile curente cinematografice (expresionismul, neorealismul, realismul poetic). Nominalizat la Oscar, filmul a primit un Glob de Aur și Ursul de Aur.
Lansat în același an, A șaptea pecete (The Seventh Seal, 1957) este o alegorie cu viziuni apocaliptice despre sensul vieții și conține una dintre cele mai iconice imagini de cinema: jocul de șah al cavalerului cu Moartea. Premiul Special al Juriului obținut de Bergman la Cannes a contribuit definitiv la consolidarea renumelui său internațional.
Înfruntarea pe muchie de cuțit dintre o actriță refugiată în muțenie (Liv Ullmann) și infirmiera sa (Bibi Andersson) face obiectul incontestabilei capodopere bergmaniene Persona (1966), care, deși nu a obținut multe premii, a fost numită de critici,pe bună dreptate, ,,Muntele Everest al analizei cinematografice’’. Filmul e unul dintre cele mai experimentale din cariera lui Bergman și atinge teme controversate precum lesbianismul, maternitatea și avortul, subiecte ce l-au constrâns pe cineast să-l remonteze imediat după lansare. La TIFF se va putea vedea însă versiunea originală, necenzurată.
