„Fixeur”, cel de-al cincilea lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2018, a beneficiat de un turneu de promovare în Statele Unite. Turneul a vizat mai multe orașe din California. Nominalizările pentru cea de-a 90-a gală a premiilor Oscar vor fi anunțate pe 23 ianuarie.

Fixeur, regia Adrian SitaruFoto: Afis

„Fixeur” a fost prezentat de European Film Promotion (EFP) profesioniştilor din industria americană - membrilor Academiei de film americane, distribuitorilor internaţionali și jurnaliştilor - pe 11 noiembrie, la Dick Clark Screening Room din Santa Monica, iar pe 29 noiembrie, Adrian Sitaru și actorul Mehdi Nebbou au fost prezenți la o proiecție care a avut loc la cinematograful Estrella, în West Hollywood.

Filmul a rulat din nou în Santa Monica, pe 3 decembrie, la Ocean Screening Room, iar pe 10 decembrie, la Wilshire Screening Room din Beverly Hills.

Scris de Claudia şi Adrian Silişteanu, „Fixeur” spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din Bucureşti al Agenţiei France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franţa îi dă acestuia ocazia să îşi dovedească competenţele. Totuşi, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverşunarea cu care înţelege să facă această meserie este îndoielnică.

Din distribuţie fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni şi Cristian Ilinca.

„Analiza făcută de Sitaru ambiției carieristului este sinceră și bine controlată”, a titrat The Hollywood Reporter. „Tudor Aaron Istodor este în mod deosebit bun în rolul lui Radu”, mai scrie publicația, care descrie scenele individuale pe cât de incisive, pe atât de neforțate.

Pelicula a avut premiera mondială, în toamna anului trecut, la Toronto International Film Festival, şi a fost premiată, în decembrie 2016, la Les Arcs European Film Festival, pentru cel mai bun actor (Tudor Aaron Istodor) şi cu o menţiune specială a juriului, iar în vara acestui an a primit The Oslo Grand Pix Fiction Award.

Filmul a fost inclus în selecțiile unor festivaluri ca Film Fest Ghent, Cairo International Film Festival, D’A Film Festival (Festivalul Filmului de Autor) de la Barcelona, goEast de la Wiesbaden și Torino Film Festival.

„Fixeur” a avut premiera pe marile ecrane românești la începutul acestui an. Filmul a fost lansat pe DVD și Blu Ray în Franța, pe 7 noiembrie, de Damned Distribution, după ce în cinematografele din această țară a fost lansat pe 22 martie.

Producția va fi distribuită, de asemenea, în cinematografele din Italia, Norvegia, Danemarca, Suedia, Finlanda și Islanda, dar și în variantă VOD (video on demand) în China.

Imaginea filmului este semnată de Adrian Silişteanu, montajul - de Mircea Olteanu, de sunet s-au ocupat Ioan Filip şi Dan-Ştefan Rucăreanu, scenografia îi aparține Ginei Călin, costumele - Adinei Bucur. Producători sunt Anamaria Antoci şi Adrian Silişteanu, iar coproducător este Jean des Forêts.

„Fixeur” este o producţie 4 Proof Film (România) în coproducţie cu Petit Film (Franţa), realizată în asociere cu Domestic Film, DaKINO Production şi Movie Production Entertainment; cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Programul MEDIA al Uniunii Europene, Région Basse-Normandie, Centrul Naţional al Cinematografiei Franţa, Institutul Francez din Bucureşti şi HBO România. Filmul a fost dezvoltat în cadrul CineLink - Sarajevo Film Festival şi Les Arcs 1950 Co-production Village.

Turneul american al filmului Fixeur a fost susținut de Centrul Național al Cinematografiei, Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, Dacin Sara și de Kean&Kolar Communications.