Actorul american Dick Gregory, un activist pentru drepturile civile, a murit la varsta de 84 de ani

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 21 august 2017, 6:20


Actorul de comedie Dick Gregory, un activist pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare si un critic al rasismului, a murit sambata, la varsta de 84 de ani, a anuntat fiul sau, citat de Reuters. Dick Gregory a jucat un rol important in miscarea pentru drepturile civile din 1960, dupa ce a devenit unul dintre primii actori de culoare care a jucat pentru public format din albi.

"Cu adanca durere, familia Gregory confirma ca tatal lor, legenda a comediei si activist pentru drepturi civile, Dick Gregory a parasit acest pamant in aceasta seara, la Washington", a scris pe Instagram fiul sau, Christian, relateaza News.ro.

Gregory, care a trait la Washington, a fost internat la Sibley Memorial Hospital in urma cu o saptamana dupa ce s-a simtit rau, a spus agentul sau Steve Jaffe.

Succesul actorului Dick Gregory la inceputul anilor 1960 i-a ajutat pe alti actori de culoare in drumul lor, precum Richard Pryor.

Nascut in St. Louis, statul Missouri, Gregory a crescut in saracie. A lucrat pentru U.S. Postal Service si a jucat in fata unui audiente de culoare, fiind prost platit. La acel moment, fondatorul Playboy, Hugh Hefner, l-a remarcat si l-a angajat sa sustina show-uri la clubul sau de noapte in 1961.

In acea perioada, industria de stand-up comedii era segregata pe criterii de culoare. "Cand am inceput, un actor de comedie de culoare nu putea lucra intr-un club de noapte pentru albi. Puteai dansa, puteai canta, dar nu puteai aparea pe scena si vorbi in fata unei audiente - atunci industria de divertisment si-ar fi putut da seama de talentul actorilor de culoare".

Imediat dupa experienta cu Hugh Hefner, Gregory a inregistrat mai multe albume de comedie si a aparut in talk-show-uri tv, devenind unul dintre cel mai bine platiti comedianti de la inceputul anilor 1960.

Textele de stand-up ale lui Dick Gregory vorbeau despre rasism, cu glume care luau publicul prin surprindere. "Segregarea nu este pe de-a- ntregul rea", a glumit el odata si a continuat: "Ati auzit vreodata de o coliziune in care oamenii din spatele autobuzului sa fie raniti?".

Dick Gregory a fost arestat de mai multe ori in timpul demonstratiilor din anii 1960. El s-a imprietenit cu Martin Luther King Jr folosindu-se de faima sa pentru a ajuta la desegregare.

Actorul a protestat si fata de Razboiul din Vietnam, a facut greva foamei si a candidat pentru functia de presedinte al SUA in 1968, candidat din partea Partidului Peace and Freedom.

La inceputul anilor 1970, Gregory a parasit scena de stand-up comedy pentru a se dedica activismului politic, iar in 1980 s-a axat pe promovarea alimentatiei sanatoase. S-a reintors la stand-up in anii 1990.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















435 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version