Brad Pitt povesteste pentru prima oara, intr-un interviu acordat pentru GQ Style si citat de The Guardian, despre dependenta fata de alcool si marijuana.

HotNews.roFoto: Hotnews

Actorul in varsta de 53 de ani a declarat ca s-a lasat de baut si urmeaza un tratament de specialitate.

"Tocmai am inceput terapia", a spus el.

Angelina Jolie a anuntat in septembrie 2016 ca divorteaza de Brad Pitt, o veste care a socat lumea filmului. Cei doi, care au sase copii, si-au disputat aprig custodia copiilor iar Brad Pitt a fost cercetat pentru posibil abuz asupra unui copil, dar a fost achitat.

Pitt spune acum ca divortul de Angelina Jolie, 41 de ani, a fost un "urias generator de schimbari".

"Nu-mi amintesc o singura zi de cand am terminat facultatea cand sa nu fi baut sau sa ma fi drogat", spune celebrul actor.

"Sunt cu adevarat fericit ca am terminat cu toate astea. Am terminat cu toate, cu exceptia bauturii, cand mi-am intemeiat o familie. (...) Puteam sa bag un rus sub masa cu vodca lui. Eram profesionist. Eram bun", a povestit Brad Pitt.

Acum, actorul a inlocuit alcoolul cu suc de afine si apa minerala.

In ceea ce priveste divortul, Brad Pitt a precizat ca el si Angelina Jolie au decis sa renunte la calea "urii vitriolice" si sa incerce impreuna sa-si rezolve problemele.

Legat de filme, "nu prea ma mai gandesc la mine ca la un actor", a comentat Brad Pitt.