Prezentat in premiera mondiala la Festivalul International de Film de la Montreal, productia Spania-Romania-Franta "La Madre / De ce, mama?", va fi lansata in cinematografele din Romania pe 24 februarie. Scenariul a fost dezvoltat in cadrul Atelierului Cinefondation din cadrul Festivalului de la Cannes si a fost selectat in competitia oficiala a Festivalului International de la Valladolid in 2016.

HotNews.roFoto: Hotnews

Filmul spune povestea lui Miguel, un copil de 14 ani aflat pe punctul de a fi internat intr-un centru de minori din Asturias deoarece mama lui, somera si cu o viata personala instabila, nu este in masura sa se ocupe de el. Miguel se vede nevoit sa se ascunda in casa lui Bogdan, un fost iubit al mamei sale, roman, care locuieste intr-un oras din apropiere.

Bogdan, in ciuda opozitiei fiului sau Andrei, il ajuta pe Miguel sa lucreze in mod clandestin la fabrica unde acesta si fiul lui sunt muncitori. Insa Miguel are o obsesie unica de a se intoarce la mama lui, si totul se precipita atunci cand mama lui dispare dintr-odata.

In distributia filmului se regasesc si doi actori romani, Ovidiu Crisan, actor al Teatrului National Cluj-Napoca si Alex Stanciu, actor de origine romana, stabilit in Spania.

Regia filmului este semnata de Alberto Morais, cunoscut pentru filmele "Los chicos del puerto" sau "Las olas".

Nieve de Medina, actrita spaniola multiplu nominalizata si premiata pentru rolul din Los lunes al sol al lui Fernando Leon de Aranoa, joaca rolul mamei.

Pentru Javier Mendo, tanarul actor care il interpreteaza pe Miguel, acesta este primul rol intr-un lungmetraj, cunoscut fiind in Spania pentru serialele tv Los protegidos si Centro medico.

De pe 24 februarie, "La Madre / De ce, mama?" se poate vedea in Bucuresti (Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Taranului, Cinema Europa), Cluj Napoca (Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria), Craiova (Cinema Patria), Piatra Neamt (Cinema Dacia), Targu Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu), Brasov (Cinema One), Tg Mures (Cinema Arta), Deva (Cinema Patria), Botosani (Cinema Unirea), Suceava (Cinema Modern), Iasi (Cinema Victoria), Barlad (Cityplex), Timisoara (Cinema Timis), Constanta (Cityplex), cu avanpremiere in Cluj, Craiova, Piatra Neamt, Targu Jiu si Brasov.

Compania producatoare din partea Romaniei a filmului este Fundatia Teatru Contemporan.

"La Madre / De ce, mama?" este distribuit in cinematografe de Movie Production Entertainment.