Lungmetrajul ”Toni Erdmann”, regizat de Maren Ade, produs de Ada Solomon, a fost marele câştigător la cea de-a 29-a gală a premiilor decernate de Academia de Film Europeană (EFA), organizată pe 10 decembrie, în Polonia.

Premiile Academiei de Film EuropeneFoto: Poster

Filmul "Toni Erdmann" a câştigat 5 premii, inclusiv ”Cel mai bun film european” şi ”Cel mai bun director”.

Filmul tratează tema obsedantă a momentului, ruptura drastică între generaţii. Winfried (tatăl) parcurge distanţe din Germania în România doar pentru a echilibra viaţa fără sens a fiicei sale. Cum se spune, face totul pentru ea. Discret sau intruziv o urmăreşte pas cu pas în viaţa sa corporatistă din România. Drog, eşec sentimental, tranzacţii eşuate, partyuri traznite, toate îl au drept martor ”din umbră” pe tatăl care îi spune fetei sale că viaţa merită trăită, trebuie trăită altfel.

“În acest film, personajul princial, Winfried, regizează un spectacol pentru că este extrem de disperat. Aş spune că în acest film sunt două genuri - dramă şi comedie - prezente în acelaşi timp”, a spus regizoarea Maren Ade.

Actorul care l-a interpretat pe Winfried, Peter Simonischek, a obţinut premiul pentru cel mai bun actor european.

“Un mare regizor, un mare scenariu. Am primit cinci premii, asta nu poate fi o coincidenţă”, a declarat Simonischek pentru Euronews.

“Toni Erdmann” a primit şi premiul pentru cea mai bună actriţă – Sandra Huller.