În data de 22 iulie, de la ora 21.30 la Volkskundemuseum (Laudongasse 15-19, 1080 Viena) are loc proiecţia filmului de dans „Silent Places“ (regia Simona Deaconescu) în cadrul festivalului internațional de scurtmetraj „dotdotdot“ (5 iulie – 26 august) de la Viena. Proiecţia se va desfăşura în prezenţa coregrafei şi dansatoarei Simona Deaconescu şi a producătoarei Anamaria Antoci, care vor participa la o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu publicul.

"Silent Places" de Simona DeaconescuFoto: Poster

„Silent Places“ este rezultatul colaborării dintre coregraful-regizor Simona Deaconescu şi directorul de imagine Oleg Mutu. Filmul de dans are la bază următorul concept: dansul nu se ilustrează, ci se interpretează şi reinterpretează cu ajutorul limbajului cinematografic. Întâlnirea personajelor, a celor cinci dansatori (Dragoş Istvan Roşu, Răzvan Stoian, Irina Ştefan, Simona Deaconescu, Alexandra Bălăşoiu) se petrece într-un spaţiu arid, care accentuează povestea creată de mişcările interpreţilor. Coloana sonoră originală îi aparţine compozitorului Tibor Cári.

Scurtmetrajul este produs de Tangaj Dance şi Tapioca Film, în cooperare cu Stalker Film şi Somnia Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Dansului Bucureşti şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Filmul a fost prezentat, printre altele, în cadrul Loikka Dance Film Festival (Finlanda), International Screendance Festival (SUA), Sans Souci Festival of Dance Cinema (SUA), San Francisco Dance Film Festival (SUA), precum şi la sediul Institutului Cultural Român de la Viena cu prilejul participării Simonei Deaconescu la ediţia 2014 a programului danceWEB din Viena (16 iulie – 20 august) – participare susţinută de Institutul Cultural Român prin Direcţia Relaţii Internaţionale.

„Un moment de întâlnire între două priviri se transformă într-o poezie a clipei, o buclă temporală în care se întind emoţiile la maximum. Lirismul, tensiunea şi neaşteptatul unor momente de îmbujorare, de încruntare, de ciocnire accidentală nasc o poveste spusă din interior spre exterior.“

Simona Deaconescu este invitat special al festivalului internațional de scurtmetraj „dotdotdot“ (5 iulie – 26 august), care include în program și următoarele evenimente:

* 18 iulie, ora 19.00, sediul Institutului Cultural Român de la Viena (Argentinierstrasse 39, 1040 Viena) / Performance „Aftertaste“ prezentat de Tangaj Dance Collective (coregrafie: Simona Deaconescu, dramaturgie: Krõõt Juurak, sound design: Denis Bolborea, compoziție vizuală: Carmen Tofeni, performeri: Simona Dabija, Diana Spiridon)

* 19-20 iulie, orele 16.00-20.00, Volkskundemuseum (Laudongasse 15-19, Viena) / ONE[R] DANCE FILM LAB Workshop cu Simona Deaconescu

Simona Deaconescu este coregraf emergent cu studii în dans și regie de film. Este directorul artistic al colectivului Tangaj Dance, cunoscut pentru spectacolele „0001|Fabrica de Vise“ și „0002|Birdville“, filmul de dans „Silent Places“, Bucharest International Dance Film Festival, Dance Film Platform și este coproducător al Plaformei X, proiect expozițional dezvoltat în regim de rezidență artistică, produs de 4Culture și WASP-Working Art Space and Production. Simona este interesată de tehnologia corpului în mișcare, dezvoltând programe interdisciplinare de formare profesională ca D.I.M.A.P. (Direcții inovatoare în multimedia și arta performativă) în cadrul GROWASP și dezvoltându-și în mod constant propria metodă și tehnică de dans (the floating body), ca pedagog pentru profesioniști și amatori. Spectacolele sale au fost prezentate în București, Cluj, Craiova, New York și Istanbul, iar filmul de dans „Silent Places“ realizat în colaborare cu directorul de imagine Oleg Mutu a fost proiectat în peste 20 de festivaluri din Europa, SUA și Asia.

După 6 ani de activitate în domeniul managementului cultural, Anamaria Antoci a debutat ca producător de film în anul 2012, alăturându-se echipei 4 Proof Film. În 2014, odată cu primirea diplomei EAVE - European Audiovisual Entrepreneurs, a semnat producția primului său lung metraj: „Ilegitim“, film regizat de Adrian Sitaru, a cărui premieră a avut loc în secțiunea Forum a Festivalului de film de la Berlin, câștigând totodată trofeul C.I.C.A.E. (Confédération Internationale des Cinémas d'Art et d'Essai). Recent, Anamaria a încheiat producțiile „Fixeur“/„The Fixer“ (regia Adrian Sitaru), premiată cu Post Republic Award la CineLink 2015 Work in Progress (Sarajevo), scurt metrajul de dans „Sonder“ (regia Simona Deaconescu), începând producția primului ei documentar, „Planeta Petrila“ (regia Andrei Dascalescu), proiect care a obținut deja un premiu la IDFA Forum Award at East Doc Platform 2016 (International Documentary Film Festival Amsterdam). În prezent este implicată în producţia de debut a regizorului Hadrian Marcu „Firesc“/„Shadow and Dream“ şi finalizează post-producția celui de-al doilea film regizat de Nicolae Contantin Tănase, „Cap şi Pajură“/„Heads and Tails“.

Oleg Mutu este directorul de imagine al unora dintre cele mai apreciate filme româneşti din ultimul deceniu, printre ele numărându-se „Moartea domnului Lăzărescu“ (2005, r.: Cristi Puiu), 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“ (2007, r.: Cristian Mungiu) şi „Amintiri din Epoca de Aur“ (2007, r.: Cristian Mungiu). Este directorul de imagine cu 2 filme selecţionate în competiţia din 2012 a Festivalului de la Cannes: „După dealuri“ (2012, r: Cristian Mungiu) şi „În ceaţă“ (2012, r.: Sergei Loznitsa). Oleg Mutu a semnat imaginea filmelor „In Bloom“ (2013, r.: Nana Ekvtimishvili, Simon Gross, Georgia), câştigător al Premiului Juriului la Berlinale şi „La limita de jos a cerului“ (2013, r.: Igor Cobileanski), film ce a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary.

Tibor Cári a compus muzica pentru aproximativ 100 de spectacole, având colaborări atât în film cât şi în teatru, publicitate şi televiziune. În 2013 obţine Premiul special pentru muzică de teatru în cadrul Galei UNITER. Colaborează constant cu regizorul Victor Ioan Frunză şi este iniţiatorul proiectului Muzica Teatrului şi al trupei Theatre Fleas Orchestra.

Aflat la cea de-a doua ediţie, festivalul internaţional de film de scurtmetraj în aer liber „dotdotdot“ prezintă peste 200 de producţii, discuții cu invitați internaționali, ateliere săptămânale și performance-uri. Programul central al ediției 2016 este „dotdotdance, centrat pe filmul de dans, sub moto-ul „Dance like nobody‘s watching!“ Evenimentele au loc în grădina Palatului Schönborn (Laudongasse 15-19, Viena), precum și în spații conexe din Viena.