Festivalul Internațional de Film de la La Rochelle a ajuns la cea de-a 44-a ediție. Programul festivalului conține o varietate de invitați, filme clasice dar și contemporane.

Festivalul de film de la La Rochelle (afis pictat de Stanislas Bouvier)Foto: Afis

Festivalul reprezintă o poveste de dragoste între un oraș la inceputul verii, un public curios și entuziast, și filme din toată lumea. In fiecare an, programul festivalului devine din ce în ce mai eclectic și divers din punct de vedere geografic și stilistic.

Potrivit comunicatului remis Hotnews.ro, anul acesta, un omagiu special dedicat documentarelor animate va fi organizat în cinstea cineastei Anca Damian, redând astfel un loc binemeritat acestui gen cinematografic. De-a lungul timpului festivalul a avut numeroși invitați de onoare din România, ca Lucian Pintilie sau Radu Muntean.

Printre invitații de anul acesta se numără faimosul cineast Barbet Schroeder, ce va prezenta filmele sale turnate în cele patru colțuri ale lumii. Talentatul Frederick Wiseman va insoți filmele sale având ca și tematici locuri prestigioase ca National Gallery, La Comédie Française sau Central Park.

O parte specială va fi deasemenea consacrată retrospectivelor faimoșilor cineaști Carl T. Dreyer, Jean Vigo si Alberto Sordi.

Festivalul Internațional de Film de la La Rochelle se va desfășura între 1 și 10 iulie 2016.